marți, 21 aprilie 2009

Omraam Mikhalel Aivanhov – Ce este un maistru spiritual?


XII - "DACĂ NU DEVENIŢI CA NIŞTE COPII…"

V-aţi întrebat oare de ce Lumea invizibilă trimite copiii lângă adulţi şi nu lângă alţi copii? Este pentru ca ei să găsească în părinţii lor modele, deoarece fără model nu se poate creşte, instrui, dezvolta. Dar părinţii... Ce fel de modele sunt uneori! Nu întotdeauna "modele" ei înşişi, aşa cum trebuie. Şi cum copiii au instinctul de a-i imita pe părinţii lor, părinţii nefiind întotdeauna la punct, copiii nici ei nu sunt. Adulţii, ei înşişi, au nevoie de un model care să-i depăşească, doar că nu vor să recunoască, se simt impecabili, perfecţi şi, cu această satisfacţie de ei înşişi, merg spre catastrofă.Iar eu, credeţi voi că eu nu am nevoie de modele pentru a ajunge să devin ceea ce doresc? Da, bineînţeles, iar cum eu nu găsesc modele destul de perfecte aici pe Pământ, le caut în altă parte, în Lumea divină, şi iată de ce fac progrese în fiecare zi. Mici progrese, bineînţeles, dar cu câteva mici progrese în fiecare zi, în câteva mii de ani voi parcurge un drum imens. Da, am destulă răbdare pentru a munci încă mii de ani!Cerul trimite, deci, copiii lângă adulţi pentru ca ei să aibă modele, dar şi pentru ca, reciproc, adulţii să aibă în faţa lor exemplul a ceea ce trebuie să redevină. Un adult este prea mare, prea greoi, prea abrutizat, dar un mic copil care surâde, care râde... Oh, la, la! Imediat i se deschide uşa! Dacă voi credeţi că, începând cu aceste explicaţii, toţi se vor decide încă de astăzi să devină copii... Nu, ei vor continua ca înainte, să se supraîncarce cu greutăţi, cu necazuri şi complicaţii, pentru că nu au înţeles nimic.Iar eu, de ce continui să mă manifest ca un copil? Mulţi care mă văd pentru prima dată sunt blocaţi, scandalizaţi. Ei spun: "Dar ce se întâmplă cu acest om? Ni s-a spus ca vom întâlni un Maestru şi vedem un copil care râde, care glumeşte, care agită capul, picioarele, braţele…" Ei nu au înţeles că vreau să menţin în mine copilăria. "Dar, uneori, sunteţi serios, profund, grav, ca un bătrân!"." Ei bine, este pentru a face variaţii." Nu, adevărul, este că eu vreau ca inima mea să rămână pentru totdeauna ca un copil, totdeauna pregătită să iubească, să se entuziasmeze, dar ca intelectul meu să fie ca un bătrân în vârstă de mai multe mii de ani, plin de înţelepciune şi experienţă. Deci, vedeţi voi, copilul şi bătrânul sunt amândoi prezenţi în mine, dar fiecare la locul care trebuie să fie al lui, pe când deseori se vede la oameni un intelect pueril, prostuţ şi o inimă bătrână şi blazată.Care este situaţia micului copil? Părinţii săi se ocupă de el, îl hrănesc, îl spală, îl îmbracă; el nu are de ce să-şi facă nici un fel de grijă, nici munci să execute. Pe când pentru adulţi este contrariul, toate sarcinile, toate complicaţiile, toate treburile apasă asupra lor: ei trebuie să câştige bani pentru nevoile familiei, să o hrănească, să o cazeze, să o protejeze şi aşa mai departe. Eu vorbesc în general: ştiu că anumiţi copii sunt maltrataţi, abandonaţi, aruncaţi în stradă de părinţii lor şi anumiţi adulţi, bogaţi şi privilegiaţi, îşi petrec viaţa în fericire şi în linişte. Dar nu mă opresc asupra acestor cazuri excepţionale.Atunci, dacă începeţi să căutaţi cauza acestei diferenţe între copil şi adult veţi vedea că primul se bucură de această protecţie pentru că nu poate conta pe el însuşi. Cum el nu are încă facultăţile necesare pentru a-şi ajunge şi a se conduce în viaţă, rămâne sub protecţia părinţilor săi. Mai târziu, când se simte puternic, capabil, vrea să-şi ia responsabilităţi, să muncească, să se impună, să dovedească; şi, în acest moment, încep grijile, şi asta doar pentru că el trebuie să conteze pe sine însuşi, pe facultăţile sale, pe forţa sa, pe modul său de a vedea. A fi adult sau a fi copil nu este deci o problemă de vârstă, ci o problemă de atitudine.Pe mine ceea ce mă interesează este să ştiu cum trebuie să vă comportaţi în Viaţa spirituală. Luaţi cazul discipolilor sau chiar al Iniţiaţilor. Ei nu vor să devină Maeştri ai propriei lor vieţi, să dispună şi să o organizeze după voinţa lor; ei nu vor să taie legătura cu Creatorul, ei vor să rămână copii, adică să-şi asculte părinţii cereşti, să-i urmeze şi să realizeze totul după sfaturile lor. Şi, din moment ce iau această atitudine, Cerul se ocupă de ei, îi hrăneşte, veghează asupra lor, îi protejează. Iată o nouă interpretare a cuvintelor lui Iisus: "Dacă voi nu deveniţi ca nişte copii, nu veţi intra în Împărăţia lui Dumnezeu". Pentru că au devenit adulţi, oamenii se simt puternici, liberi, nu mai au nevoie de Tatăl ceresc, nici de Mama divină, ei taie legătura cu ei. Dar, plecând din acest moment, toate nenorocirile cad pe capul lor, pentru că Cerul nu se mai ocupă de ei:
ei sunt adulţi
! Dacă ar fi continuat să fie copii, dacă, în loc să vrea întotdeauna să-şi afişeze independenţa faţă de Cer, ar simţi nevoia să se lase ghidaţi de el, să urmeze sfaturile sale, să aibă încredere şi să meargă dând mâna părinţilor lor divini, aceştia ar continua să se ocupe de ei şi ar fi protejaţi.
Nu este vorba de a nu deveni adult, ci, în timp ce devii adult, să păstrezi o atitudine de copil faţă de Cer, să te arăţi ascultător, supus, plin de iubire
.
Iar Cerul, care vede această fiinţă, nu o abandonează, îi trimite ajutorul său, Lumina sa
.Cerul nu va veni să vă ajute decât dacă sunteţi un copil. "Da, dar eu sunt deja un bătrân de 90 de ani!" Asta nu face nimic, Entităţile sublime nu privesc ridurile voastre, barba voastră sau părul alb, ele nu privesc calendarul oficial: ele văd că sunteţi un copil adorabil, că atitudinea voastră este cea a unui Fiu a lui Dumnezeu, a unei Fiice a lui Dumnezeu şi ele vă vor face să intraţi în Paradis. Mi se întâmplă să întâlnesc mulţi tineri băieţi şi tinere fete care au o aşa de mare încredere în propria lor raţiune, în propria lor cunoaştere, în propriile lor puncte de vedere, care nu acceptă sfaturi de la nimeni. Chiar dacă este un Maestru, ei nu îl vor asculta. Iar eu, doar văzând această mentalitate, ştiu că îi aşteaptă mari probleme şi că nu sunt pregătiţi pentru a le înfrunta şi a le rezolva corect. Simplu: pentru că au o mentalitate de adult; în loc să fie nişte copii care, conştienţi de ignoranta şi de slăbiciunea lor, se încredinţează părinţilor lor, căutând sfaturile şi urmându-le atent, ei contează în mod absolut pe opiniile lor. Ei bine, aceşti tineri şi aceste tinere au devenit deja prea bătrâni: ei merg în întâmpinarea marilor deziluzii şi a marilor suferinţe.Veţi spune: "Dar până când va trebui să păstrăm această atitudine de copil?". Până când veţi fi devenit atât de puri şi de luminoşi încât Duhul Sfânt să poată să vină să se instaleze în voi: Când Duhul Sfânt se instalează în om, el poate să se considere în mod veritabil ca adult. Dumnezeu nu a făcut ca omul să rămână în copil pentru eternitate. Aceste două perioade, copilăria şi vârsta adultă, au fost prevăzute de Inteligenţa cosmică: trebuie să fiţi copil un anumit timp, până la maturitate. Doar că, această maturitate nu este acolo unde oamenii o plasează: pentru că au 21 de ani, sau 18 ani, ei îşi spun majori, dar nu au încă majoratul de care vă vorbesc. Chiar la 99 de ani mulţi nu sunt încă într-adevăr majori: ei nu au nici o maturitate spirituală. Când o fiinţă a primit Duhul Sfânt, ea devine în mod veritabil adultă şi atunci merge în Lumină, vede clar. Doar acest adult este recunoscut ca adult de către Cer. Ceilalţi nu sunt încă decât copii recalcitranţi. Da, toţi cei care nu au atins încă această maturitate spirituală sunt consideraţi sus ca nişte bebeluşi. Deci, este clar. Omul nu este condamnat sa rămână etern un copil, dar atâta timp cât nu a primit Lumina, Spiritul lui Dumnezeu care aduce toate bogăţiile, el trebuie să păstreze o atitudine de copil, adică să rămână totdeauna ascultător, umil, atent faţă de Cer. De altfel, când vedeţi oameni în luptă cu dificultăţi de netrecut, este foarte simplu: este dovada că sunt încă copii neascultători, fiindcă adevăraţii adulţi nu mai suferă, ei sunt totdeauna în Lumină. Dar toţi cei care nu au vrut să păstreze această atitudine de copil până la maturitatea lor, şi care au devenit prematur adulţi, aceştia, evident, suferă.Atunci, ce să faceţi? Ei bine, este foarte simplu: atâta timp cât nu aţi devenit adulţi, va trebui să cereţi să fiţi luminaţi şi ghidaţi de părinţii voştri cereşti. Când aceştia vor vedea ca sunteţi din ce în ce mai puternici, radianţi luminoşi şi plini de iubire, vor decide să vă dea majoratul: iar Spiritul Luminii nu va înceta sa vă ilumineze şi să vă inspire. Dar, atâta timp cât nu aţi fost recunoscuţi de către Cer, trebuie sa acţionaţi ca un copil umil şi ascultător pentru a putea intra în Împărăţia lui Dumnezeu.Dar, să mă înţelegeţi bine, atunci când spun ca trebuie să fiţi umili şi ascultători, înţeleg asta faţă de Domnul... nu faţă de oameni. Deoarece, deseori s-a înţeles că trebuie să fiţi ascultători şi să vi supuneţi oricui, şi atunci câţi oameni sunt ascultători faţă de tirani, bogaţi, puternici, călăi. Nu, este vorba de a rămâne fidel, devotat, supus şi ascultător doar faţă de Principiile divine.Viaţa spirituală are perioade de transformare care marchează trecerea de la o etapă la alta, exact la fel cum în viaţa fizică şi psihologică se vede, de exemplu, producerea pubertăţii sau a menopauzei. Aceste treceri nu se manifestă într-un mod tot atât de aparent în planul spiritual, dar ele sunt foarte semnificative, deoarece produc schimbări mari în Viaţa interioară. Deci, la fel ca în viaţa fizică se produce trecerea de la copilărie la adolescenţă., apoi la vârsta adultă; la fel în evoluţia noastră spirituală este prevăzută această trecere. Trebuie să rămâneţi copil atâta timp cât nu aţi ajuns la o maturitate de adult. Dar, după aceea, odată adult, nu se mai pune problema de a continua să vă comportaţi ca un copil.
"Dacă nu deveniţi ca nişte copii, nu veţi intra în Împărăţia lui Dumnezeu", aceste cuvinte ale lui Iisus sunt uşor de înţeles. Ziua în care veţi înceta să aveţi încredere în Tatăl ceresc şi Mama divină, în care veţi înceta să îi iubiţi să vă abandonaţi în mâinile lor, veţi începe să simţiţi greutăţile vieţii, mizeria, urâţenia; nu mai aveţi chef de nimic, nu mai aveţi acea veselie de copil care nu-şi face griji, care se joacă şi cântă; deveniţi ridat, zbârcit, deoarece aveţi prea multe greutăţi pe umeri
. Dar dacă, cu toate treburile şi sarcinile, adultul care sunteţi vrea totdeauna să rămână un copil ceresc, pentru că el ştie că sus are părinţi care-l iubesc, atunci el se dezvoltă, devine surâzător, frumos, luminos.Oare este clar acum? Atunci, noi toţi, nu avem de acum înainte nimic altceva de făcut decât să devenim Copii ai cerului, deoarece simţind iubirea Tatălui nostru şi a Mamei noastre, prezenţa lor, ajutorul lor, noi vom fi fără încetare susţinuţi, protejaţi, încurajaţi, luminaţi. Pe când toţi cei care se cred prea puternici deja, pentru a-şi permite să taie legătura cu Cerul, se simt nefericiţi, abandonaţi în frig şi singurătate. Când vedeţi un om împovărat, strivit de griji, puteţi spune: "Acesta a devenit în mod prematur adult, el ar fi trebuit să rămână încă un copil".Înţelegeţi că aveţi interesul să veniţi mai des lângă un Maestru pentru a obţine acest mod nou de a vedea. La fel cum aveţi nevoie de un tată, aveţi nevoie de un Maestru, deoarece un Maestru este un alt fel de tată. Veţi spune: "Dar nu este cazul, îl am deja pe tatăl meu!" Da, bineînţeles, dar poate el să vă înveţe tot ceea ce vă învaţă un Maestru? Există trei fiinţe pe care discipolul are nevoie să le iubească şi să ie respecte pentru a avansa pe drumul evoluţiei: Tatăl Ceresc, pentru a umple nevoia lui de iubire divină, Soarele pentru a învăţa sensul universalităţii şi, în fine, un Maestru pentru a-i lumina inteligenţa. Acestea erau învăţate în toate Iniţierile din trecut.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu