joi, 9 iulie 2009

Emanatiile Vulturului si oul luminos,Ioana Bursan


Credintele samanilor Vechiului Mexic, despre care ii vorbeste don Juan lui Carlos, se constituie din idei despre un univers format din energie. Nu numai ca omul are o dublura energetica, dar tot ceea ce ne inconjoara este energie, spirit, care ne da tâcoale mereu, dar la care numai vrajitorii stiu cum sa reactioneze. Fiind oameni ai cunoasterii, ei lupta pentru utilizarea aces­tora. Pentru ca, spune don Juan, suntem un sentiment, o constiinta ingradita in rutina vietii noastre. Ceea ce nu suntem invatati in societate este ca suntem formati din energii luminoase, intregul univers este lumina den­sa, structurata in benzi de emanatii, iar noi suntem un "simtamânt".

Ceea ce numim noi corpul nostru este, de fapt, un conglomerat de fibre luminoase care au constiinta. Corpul nostru, cu cele doua parti (cel din viata de zi cu zi si dublul) este structurat in functii corespun­zatoare celor doua parti, in ratiune si vointa. Ratiunea e legata de vorbire (adica doar de o descriere a lucrurilor), pe când vointa coordoneaza sentimentul, "visatul", "vede­rea". Aceste trei elemente ofera vrajitorului capacitatea de a observa ceea ce este acel "dincolo", plin de forte misterioase. Ratiu­nea si vorbirea isi au centrii in zona capului, centrul energetic al vointei se afla undeva sub ombilic, la jumatatea corpului; centrul sentimentului, sub stern, iar al visatului si al vederii, de o parte si de alta a sternului. Fiinta umana, arata don Juan, este lumi­noasa, impenetrabila si nemarginita, si dis­pune de un "inel" de cunoastere, nefolosit in mod normal, care este " vointa".

Vizionarii Vechiului Mexic au inteles ca trebuie sa se depaseasca in efortul de a gasi noi cai. Si, deoarece scopul vrajitorilor este invatarea artei de a cunoaste si manipula constiinta, primul pas in acest sens e a accepta ca lumea inconjuratoare nu este ceea ce pare a fi si ca "omul poseda infinite resurse interioare in stare latenta" (Castane­da, 1999, 23).

Don Juan spune ca singurul adevar pe care vrajitorii il iau in considerare este faptul ca ceea ce este cu adevarat in exterior este eternitatea, fluidul in continua miscare, o entitate infinita, denumita "Vulturul". Acesta, spune don Juan, "este cel care aduce constiinta" (Castane­da, 1999, 55) si el "de­vo­reaza constiinta imbogatita dupa ce fiin­tele renunta la ea o data cu moartea". Vulturul este puterea care guverneaza toate fiintele, forta indescriptibila, care genereaza o serie de benzi luminoase de energie, "emanatiile Vulturului". Omul este o fiinta luminoasa, intr-o lume luminoasa, si tot ceea ce simtim se reflecta in acele fibre energetice de constiinta de lumina.

In acest context, vrajitorul nu mai percepe evenimentele cronologic, iar lumea, si el insusi, nu mai sunt simple obiecte. Astfel, pentru un om al cunoasterii ca don Juan, viata isi este siesi suficienta, se explica de la sine si este completa. Având constiinta propriei luminozitati, luptatorul devine convins ca, intr-adevar, dublul, con­stiinta energetica viseaza persoana care suntem. Suntem, spune don Juan, constiinta, nu obiecte, iar omul nu are soliditate si este nelimitat in posibilitati: "energia inchisa inauntrul nostru, in emanatiile inactive, are o forta uriasa si o gama incalculabila de perceptii" (Castane­da, 1999, 272).

Din pacate, insa, omul normal foloseste doar primul inel: cel al ratiunii si al vorbirii. Don Juan ii spune lui Carlos ca trebuie sa iubeasca fiinta care adaposteste splendoarea luminozitatii sale fiindca numai prin ea, luptatorul poate dobândi libertatea spiritului, inspre care tinde, adica inspre pierderea formei umane si existenta ulterioara prin "intentie" si "vointa".

Pentru a-si pierde forma umana, lupta­torul trebuie sa isi constientizeze fiinta luminoasa, prin a nu mai retine imaginea tonalului si prin folosirea celei de-a doua atentii. A-ti pierde forma umana permite amintirea sinelui, fapt care duce la libertatea fiintei, adica la eliberarea din constrângerile corpului fizic. A-ti aminti de sine inseamna reflectarea oricarei amintiri a corpului luminos, colectate din momentul nasterii. Fiecare din noi, spune Juan Matus, ar putea fi capabil sa-si aminteasca toate amintirile, fapt ce ar avea un efect inimaginabil. Inclusiv impecabilitatea luptatorului consta in energia acumulata prin procesul de constientizare a puterii vointei, adica a necunoscutului, ce poate fi infruntat cu partea de fiinta luminoasa, denumita "cocon" si care poate fi constientizat numai de cei care "vad", de cei care isi utilizeaza a doua atentie, cu ajutorul careia se poate percepe oul luminos : "omul este format din emanatiile Vulturului, nu trebuie decât sa-si canalizeze atentia spre partile care-l com­pun" (Castane­da, 1999, 58).

A actiona ca un luptator, sau ca om al cunoasterii inseamna a actiona in calitate de fiinte luminoase, fapt realizat prin intermediul celei de-a treia atentii, care este o constiinta incomensurabila, ce dezvaluie aspecte neasteptate ale constiintei corpului fizic si luminos.

Fiinta luminoasa este cea care apare in visat, "corpul din vis", si reprezinta o emanatie rezultata prin fixarea unei imagini tridimensionale, cu ajutorul celei de-a doua atentii. Iar vointa apartine celuilalt eu, in care suntem când visam. Scopul acestei actiuni este de a constientiza corpul ener­getic si de a-l transforma in orice doreste ucenicul, fiindca energia luminoasa a fiintei poate fi transformata, prin vointa, in orice.

Fiinta umana este fluida, iar aceasta fluiditate consta in constientizarea lumino­zitatii noastre. Ceea ce sustine si produce coconul luminos in care se regaseste forma umana este Vulturul. Spargerea acestui cocon conduce fiinta la amintirea sinelui si la aparitia constiintei totalitatii sinelui, iar distrugerea carapacei miezului luminos duce la pierderea formei umane.

Emanatiile Vulturului sunt constiinta, de aceea, un om al cunoasterii tinde spre con­stiinta totala, adica spre eternitatea ema­natiilor, in care se intra prin a treia atentie. Peceptia si constientizarea acestora aduc si libertatea totala. "Dupa moarte, spune don Juan, constiinta noastra intra de asemenea in a treia atentie; dar numai pentru o clipa, ca o actiune purificatoare, exact inainte ca Vulturul sa o devoreze" (Castane­da, 1998, 249); o data cu intrarea in a treia atentie, omul devine ceea ce este in realitate, o "explozie de energie", explica don Juan. In acel moment al trecerii, "corpul in intreaga sa entitate e daruit cu cunoastere. Fiecare celula devine instantaneu constienta de ea insasi si de totalitatea intregului corp" (Castane­da, 1998, 182).

A doua atentie apartine corpului luminos si este focalizata pe emanatiile universului, spre deosebire de prima atentie, ce se leaga de cele ale pamântului. Lupta­torii au ca scop intrarea in a treia atentie, adica atingerea libertatii. Tot ce intreprinde un luptator este pentru a intra in posesia fortei vietii, incercând sa se sustraga de la imensa forta magnetica si dezintegratoare a Vulturului.

Pentru un luptator care ajunge sa "vada" emanatiile de lumina, timpul nu mai are aceeasi valoare; de fapt, timpul nu mai exista intr-o astfel de lume a energiilor, iar constientizarea inseamna cunoasterea ade­va­rurilor si, mai ales, asumarea lor.

Potrivit invataturilor samanului Juan Matus, in lume exista doar emanatiile Vul­tu­rului, fluide, neschimbate, eterne, intr-un cuvânt, necunoscutul, indescriptibilul. Dar un luptator se confrunta cu necunos­cutul, fortându-si astfel fiinta sa se extinda la maxim, sa isi utilizeze intreaga energie stocata. El trebuie sa se dezlege de orice constrângere, pentru a pluti pe emanatii si a curge o data cu "intentia" spiritului (adica a Vulturului, a Indescriptibilului).

Emanatiile Vulturului reprezinta "lucru­rile in sine", ele sunt tot ce exista, cunoscut si necunoscut. Ele sunt resimtite ca o pre­zenta, ca o presiune; nu se vad, ci se simt, cu corpul luminos, iar "un lucru cu adevarat imposibil de inteles este ca aceste fascicule sunt constiente" si ca "fiecare contine o eternitate in sine" (Castane­da, 1999, 63). Dar "emanatiile Vulturului sunt mai mult decât simple fascicule luminoase", spune don Juan, ele "reprezinta o sursa de energie nelimitata" (Castane­da, 1999, 67), vibreaza si sunt in numar infinit. Aceasta energie e transmisa fiintei, luminozitatea noastra fiind partea de emanatie inchisa in coconul nostru luminos.

Perceptia oamenilor deriva din presiunea exercitata de emanatiile din exterior asupra coconului luminos, pe care fiinta le inter­preteaza ca fiind realitatea. Perceptia este o aliniere a emanatiilor exterioare cu cele interioare. Aceasta aliniere este elementul care permite constientizarea. Luminozitatea fiintei provine din particica de emanatie continuta in cocon; luminozitatea din exte­rior lumineaza interiorul. Batrânii vizionari au vazut constiinta "ca pe o lumina stralucind in interiorul fiintelor insufletite. Ei au denumit-o, pe buna dreptate, stralu­cirea constiintei" (Castane­da, 1999, 68). Aceasta stralucire este observabila când fibrele din interiorul coconului se afla in concordanta cu cele care vin din exterior. Convergenta are loc pe o banda verticala, ingusta, aflata in partea dreapta a coconului, asezata la trei patrimi distanta spre suprafata oului, si având o culoare chihlimbarie, mai intensa decât restul coconului. Locul acesta este numit punctul de asamblare.

"Lumina constiintei (.) interpreteaza emanatiile Vulturului" (Castane­da, 1999, 73), reactiile la presiunile exterioare sunt diferite, fiintele reactionând intr-un mod propriu, convenabil, astfel ca exista moduri diferite de perceptie, in functie de perso­nalitatea fiecarui om. "Fiecare organism, afirma Juan Matus, este antrenat intr-un fel sau altul (.). Când noi, ca fiinte umane serioase, adulte, privim un copac (.) punctele noastre de asamblare aliniaza un numar infinit de emanatii si realizeaza o minune. Punctele noastre de asamblare ne fac sa percepem un ciorchine de emanatii pe care-l numim copac", pozitia punctului de asamblare fiind "cea care dicteaza ce sa perceapa simturile" (Castane­da, 1999, 158).

Realizarea suprema a unei fiinte lumi­noase, spun oamenii cunoasterii, este capa­ci­tatea de a misca punctul de asamblare si insusirea "vederii", care este ea insasi o aliniere (o alta aliniere decât cea din starea normala de constiinta ). Cei care " vad " afla ca adevaratul mister nu vine din noi, ci din exterior. Daca se intâmpla acest lucru, de­venim ceea ce suntem in realitate: fiinte fluide, continuu miscatoare, eterne. Con­stien­tizarea tine de faptul de a fi viu si se dezvolta incepând din momentul nasterii, iar constientizarea totala este produsul final al procesului de maturizare.

Emanatiile Vuturului sunt interpretate de fiinta luminoasa drept comenzi. Aceste comenzi ale Vulturului trebuie contopite cu vointa oului luminos al fiintei umane. Caci omul este doar o bula creata pe filamentele cosmice, e un punct de lumina de marime microscopica in comparatie cu infinitatea emanatiilor.

Si energia sexuala, potrivit lui don Juan, este comandata de Emanatii. Mai mult de atât, este singura energie de care dispunem, singura forta creatoare. In timpul actului sexual stralucirea constiintei parte­nerilor fu­zio­neaza si li se separa de cocon, producând astfel o perceptie diferita fata de cea nor­mala. Energia sexuala ofera constiinta viitoarei fiinte procreate: "actul sexual este intotdeauna o daruire de constiinta" (Casta­ne­da, 1999, 77). Energia sexula este, intr-adevar, generatoare de energie, dar, pe ma­sura ce-si dezvolta constiinta, copiii produc un gol in coconul parintilor, in acel loc de unde stralucirea a fost luata.

Copiii, arata don Juan, nu au punctul de asamblare fixat; punctul lor se deplaseaza peste tot in banda umana. "Apoi, pe masura ce cresc, datorita dialogului interior, punctul incepe sa se stabilizeze". Multi copii "vad", ii spune samanul lui Carlos, dar ei "sunt considerati ciudati si se fac toate eforturile pentru a fi indreptati" (Castane­da, 1999, 152).

Perceptia stralucirii de pe suprafata coconului corespunde primei atentii. A doua atentie este mai complexa si presupune perceptia emanatiilor luminoase din zonele necunoscute ale coconului. Don Juan spune ca exista si o a treia atentie, atinsa când stralucirea constiintei aprinde nu câte o banda, ci toate emanatiile din interiorul coconului; este momentul când stralucirea se transforma intr-un foc launtric: "Cea de-a treia atentie este atinsa atunci când stralu­cirea aurei se transforma in foc interior: este o stralucire orbi­toare care nu trezeste o banda o data, ci aprinde toate emanatiile Vulturului cuprinse in coconul uman" (Castane­da, 1999, 85). "Vizionarii care ating in mod deliberat constiinta totala, merita sa fie vazuti", afirma don Juan, acesta fiind "momentul când ard launtric. Focul launtric ii consuma. In aceasta stare de constiinta deplina, ei fuzioneaza cu emanatiile libere si aluneca in eternitate" (Castane­da, 1999, 134).

Facând lumea din prima atentie sa dispara, luptatorii "stiu ca, dupa ce ii arde constiinta, ramân, intr-un fel, ei insisi " (Castane­da, 1999, 311). Scopul final al constientizarii totale este oprirea mortii, caci "adevarul suprem, spune Juan Matus, este ca fiintele vii lupta sa moara (.). Ceea ce tine moartea pe loc este constiinta" (Casta­ne­da, 1999, 91). Constientizarea inseamna inventarierea tuturor elementelor vietii si este o comanda, adica o "porunca" a Vul­turului. Iar luptatorul râvneste la constien­tizarea totala deoarece "facând inventa­rierea, devenim invulnerabili" (Castane­­da, 1999, 95). "Pentru un vizionar mintea nu este altceva decât autoreflectia inventarului unui om. Daca pierzi acea autoreflectie, dar nu si baza ei, traiesti, practic, o viata infinit mai puternica decât daca ai fi pastrat-o" (Castane­da, 1999, 141).

Luptatorul isi analizeaza emanatiile inte­rioare si incearca totodata sa le racordeze la cele exterioare, pentru a fuziona cu ele si pentru a obtine, astfel, constiinta totala. In acest punct, constiinta echivaleaza cu libertatea fiintei prin faptul ca aceasta a trans­format emanatiile coconului in emana­tiile Vulturului. "Oricum ar fi, spune don Juan, menirea luptatorilor pe lume este aceea de a se antrena pentru a fi martori, pentru a intelege misterul existentei noastre si pentru a descoperi ce sunt in realitate" (Castane­da, 1999, 167). Luptatorul trebuie sa scape de comenzile Vultu­rului, dar, paradoxal, singura modalitate de a face aceasta este de a le da scultare. Emanatiile sunt "vointa" sau "intentie", sunt forte ce strabat tot ceea ce exista. Libertatea provine din contopirea celor doua intentii: cea a coconului uman si cea a Vulturului. Comanda luptatorului devine comanda Vulturului prin renuntarea totala la sine. Din "nimic", cel care a pornit pe calea cunoas­terii trebuie sa devina "totul". Acesta este modul de consumare totala prin care samanul intra in eternitate. "Gândeste-te numai la mistere, il indeamna Juan Matus pe Carlos; doar misterul conteaza. Suntem fiinte vii. Trebuie sa murim si sa renuntam la constiinta noastra" (Castane­da, 1999, 303), ucenicul fiind indemnat sa sparga barierele cunoscutului pentru a provoca imposibilul.

Don Juan il ajuta pe Carlos sa "vada" emanatiile Vulturlui, astfel ca ucenicul va povesti: "am vazut fibrele captivante de lumina multiplicându-se. S-au deschis si au iesit din ele alte mii de fire " (Castane­da, 1999, 239). Lumea intreaga, cu tot ce este cunoscut si necunoscut, este formata din aceste emanatii, care sunt aranjate in forma de ciorchini, numiti mari benzi de emanatie. "De exemplu, ii spune don Juan lui Carlos, exista un ciorchine incomensurabil care produce fiinte organice. Emanatiile acelei bande organice sunt pufoase. Sunt trans­parente si au o lumina unica, proprie, o anumita energie. Sunt constiente, sar. Acesta este motivul pentru care toate fiin­tele organice sunt pline de energie. Celelalte benzi sunt mai inchise la culoare, mai putin pufoase: "unele nu au deloc lumina, sunt pufoase" (Castane­da, 1999, 177).

Exista mai multe benzi de emanatii. Vechii vizionari sustin ca in zona Pamân­tului exista 48 de astfel de benzi, care produc tot atâtea tipuri de organizari sau structuri. Opt din acestea produc structuri constiente, dintre care una singura repre­zin­ta viata organica, iar celelalte sapte produc bule de constiinta anorganice. Restul celor­lalte patruzeci de benzi emana organi­zatii fara constiinta: "produsul celor patru­zeci de mari benzi nu este constiinta, ci o confi­gu­ratie de energie lipsita de viata" (Castane­da, 1999, 183).

Don Juan compara Vulturul, care con­fera constiinta prin emanatiile sale, cu Dum­nezeu, care "confera viata prin iubirea sa" (Castane­da, 1999, 179). Constiinta este trans­misa de Vultur prin trei "manunchiuri uriase de emanatii" care traverseaza cele opt benzi. Acestea pot fi vazute fiindca au nuante diferite de culori, in functie de cantitatea de energie stocata de fiintele pe care le traverseaza. Astfel, exista un ma­nunchi ce ofera "senzatia" de roz-bej, un altul are o nuanta de piersica, "la fel ca luminile de neon", iar celalalt manunchi "da senzatia ca e de culoarea chihlimbarului, adica a mierii limpezi" (Castane­da, 1999, 177).

Fiintele organice apartin aceluiasi cior­chine, sub forma de banda imensa, alcatuita din filamente luminoase, fara sfârsit, si sunt crescute pe aceste filamente. Unele sunt asezate in centrul benzii, altele inspre margine, astfel ca exista mai multe feluri de fiinte organice; ele impartasesc emanatii de pe aceeasi banda, totusi, sunt diferite.

Emanatiile fiintelor vii, organice, sunt cuprinse in cocon, iar constiinta celor opt benzi este produsa de "vointa" si reprezinta energia care provine din alinierea emana­tiilor. "Un urias ciorchine de emanatii in marea banda a vietii organice care apare numai in interiorul coconului" este denumit "tiparul" uman. Tiparul uman reprezinta o "matrita uriasa care formeaza la nesfârsit fiintele umane, ca si când ar veni pe banda" (Castane­da, 1999, 279). Acesta apare sub forma "unei lumini, splendide, calde, de culoarea chihlimbarului, (.) il poti vedea ca pe un om sau ca pe o lumina" (Castane­da, 1999, 285).

Don Juan ii explica uceni­cului sau ca tiparul uman le apare oamenilor ca fiind "Dumnezeul nostru, pentru ca suntem ceea ce am fost modelati sa fim" si, drept urmare, "oricine vede tiparul uman, presupune in mod automat ca este Dumnezeu" (Castane­da, 1999, 280). In astfel de viziuni, spune don Juan, constau experientele misticilor. Insusi Carlos descrie o astfel de viziune, dupa ce don Juan ii aplicase "lovitura nagualului": "Lovitura m-a proiectat intr-o lume radianta, intr-o sursa diafana de beatitudine pasnica si delicioasa. Lumina aceea era un rai, o oaza in bezna din jurul meu. Din punctul meu subiectiv de vedere, am vazut lumina aceea o perioada incomen­surabila de timp. (.) Ce minunata senzatie de plenitudine ! Am stiut, fara nici o urma de indoiala, ca eram fata in fata cu Dumne­zeu, sursa tuturor lucrurilor. Si am stiut ca Dumnezeu ma iubeste. Dumnezeu era iubire si iertare. Lumina ma scalda si ma simteam curat, izbavit" (Castane­da, 1999, 281).

Lumina devine din ce in ce mai conden­sata si Carlos vede un barbat: "un barbat stralucitor care degaja farmec, iubire, intele­gere, sinceritate, adevar, un barbat care insemna tot ce este bun", impresie dupa care ucenicul cade, epuizat, in genunchi. Dar don Juan, il atentioneaza ca ceea ce vazuse nu era nici Dumnezeu, nici Isus, "ci tiparul omului. Stiam ca are dreptate. Dar nu puteam recunoaste, nu din incapatânare, ci din loialitate fata de divinitatea din fata mea" (Castane­da, 1999, 281). Ceea ce vazu­se Carlos nu era corespondentul niciu­nei figuri din mistica crestina, acel barbat stralucitor nu fusese decât revelatia a ceea ce ucenicul insusi este, si o data cu el orice fiinta umana: fiinta, in esenta, plina de iubire si de bunatate. Aceasta este ceea ce trebuie sa descopere cel care a pornit pe drumul cunoasterii, si apoi sa actioneze conform acestei convingeri. "Când m-am scaldat in acea lumina sacra, povesteste Carlos, un gând rational a ex­plo­dat in linistea mea interioara. Mi s-a parut posibil ca misticii si sfintii sa fi intreprins aceasta calatorie a punctului de asamblare. L-au vazut pe Dumnezeu in tiparul uman. Au vazut iadul in dunele de sulf si apoi au vazut gloria raiului in lumina diafana" (Castane­da, 1999, 306).

Fiinta umana prezinta o anumita nuanta a luminozitatii si, fiindca ucenicul vazuse deja culoarea chihlimbarie a omului, don Juan ii spune lui Carlos ca urmeaza sa descopere caror fiinte le corespund nuantele celelalte. A le descoperi, il asigura invata­torul, va fi una din cele mai minunate experiente ale sale.

Luminozitatea fiintei este data de cantitatea de energie stocata si de intinderea benzii sale, astfel stralucirea omului apare cel mai frecvent in nuante de albastru -chihlimbar, cea de culoarea mierii pure fiind foarte rara, caci putini sunt cei care ating perfectiunea pe care aceasta nuanta o semnifica. In rest, pe banda fiintelor organice, rozul apartine plantelor, iar nuanta de piersica, insectelor. Chihlimbarul este specific nu numai omului, ci si animalelor.

Plantele au coconi diferiti ca marime; un copac urias, ii explica don Juan lui Carlos, are un cocon urias, la fel de mare ca si corpul sau fizic; exista insa, plante mai mici, care au un cocon urias in comparatie cu marimea lor. Acestea sunt plantele energi­zante, care au emanatii la fel de mari ca ale omului, doar ca nu au constiinta.

Luminozitatea difera de la o planta la alta: majoritatea au culoarea roz, cele otravitoare sunt de un galben pal spre roz, cele medicinale au o nuanta de violet-roz deschis, iar plantele puterii sunt singurele de culoare roz-alb. Plantele au punctul de asamblare asezat in partea de jos a coconului, in timp ce fiintele organice il au in partea de sus. Deplasarea punctului in jos genereaza agresivitate; totodata luptatorul care isi coboara punctul de asamblare risca sa atinga niste niveluri foarte intunecate de con­stiinta, foarte periculoase fiind­ca apartin lumii fiintelor anorga­nice care incearca sa-l capteze pe ucenic in lumea lor.

Si fiintele anorganice ofera senzatia unei culori, in functie de cele trei manunchiuri ce traverseaza cele sapte benzi ale anorga­nicelor.

Emanatiile de culoare (ale constiintei fiintelor organice, precum si a celor anor­ganice) fac posibila, cred vrajitorii, comu­nicarea dintre fiintele aflate pe cele opt benzi. De obicei, comunicarea este inceputa de fiintele organice, cele anorganice deve­nind mai apoi ceea ce vizionarii numesc "aliati". Aliatii pot sa anticipeze cele mai adânci gânduri sau temeri ale luptatorului, insa acesta trebuie sa formeze cu ei relatii de prietenie, in urma careia aliatii executa tot ceea ce luptatorul le cere.

Totusi "aliatul nu ne poate face nimic si nici invers. Suntem separati de un abis" (Castane­da, 1999, 121). Ucenicul e indem­nat sa lege relatii de prietenie cu fiin­tele anorganice deoarece acestea sunt mai multe decât cele organice (fiindca detin mai multe benzi) si au, tototdata, o viata mai lunga decât acestea. "Noii vizionari au descoperit, de asemenea, cel mai important lucru despre aliati: ce anume ii face nefolositori sau folositori pentru om. Aliatii nefolositori, care exista in numar mare, sunt aceia care au emanatii interioare incomparabile cu emanatiile noastre. Sunt atât de diferiti de noi, incât nu ne putem folosi de ei. Alti aliati, in numar foarte mic, se aseamana cu noi, adica poseda emanatii ocazionale care se potrivesc cu ale noastre" (Castane­da, 1999, 121). Dar si aliatii, la rândul lor, spune don Juan, "cauta câmpul energetic mai puternic al omului, prin intermediul caruia se pot materializa" (Castane­da, 1999, 122).

Produsul celorlalte patruzeci de benzi cunoscute de vizionari, nefiind constiinta, ci doar o configuratie de energie inanimata, ceea ce produc ele a fost numit "vase", pentru ca sunt doar receptacule rigide ce tin emanatiile, fara a fi câmpuri de constiinta energetica. Totul este, pe pamânt, spune don Juan, ambalat astfel, invaluit, adica alcatuit din coconi sau vase cu emanatii.

Dupa o astfel de prezentare cosmogo­nica, don Juan ii reaminteste ucenicului sau ca vrajitoria nu este altceva decât o stare de constiinta, ca este capacitatea de a percepe ceea ce perceptia normala nu permite, iar scopul luptatorului este acela de a atinge constiinta totala, inlaturarea fricii de a cunoaste toate posibilitatile fiintei, atingerea libertatii totale. Omul cunoasterii trebuie sa devina un "maestru al constiintei".

Asa cum omul dispune de emanatii proprii, si pamântul "detine toate emanatiile care sunt prezente in fiintele dotate cu simturi, fie organice, fie anorganice" (Casta­ne­da, 1999, 224). Potrivit conceptiei lui don Juan, pamântul "insusi este o fiinta vie", "dotata cu perceptii, supusa acelorasi forte ca si noi" (Ibidem, 222). Acesta are si el un cocon luminos si reprezinta "sursa funda­men­tala a tot ce suntem", fiind in masura sa ofere luptatorului "un extraordinar imbold". Energia pamântului "inalta constiinta pe culmi de neimaginat (.) este o explozie de constiinta nelimitata", numita "libertate totala" (Ibidem, 266).

In timpul unei viziuni in starea celei de-a doua atentii, Carlos observa o "minge de lumina " indreptându-se cu viteza inspre el. Don Juan ii spune ca acea concentratie energetica este numita "forta de rostogolire" si reprezinta "o forta provenita din emanatiile Vulturului, (.) o forta neince­tata care ne loveste in fiecare clipa a vietii noastre. Este letala când este vazuta, dar altfel nu o sesizam in viata de zi cu zi pentru ca avem scuturi protectoare" (Castane­da, 1999, 240). Scuturile la care se refera don Juan, sunt grija noastra continua pentru "posesiunile" noastre, mentinuta prin dialo­gul intern. Forta de rostogolire este forta prin care "Vulturul imparte viata si con­stiinta spre pastrare" (Castane­da, 1999, 241), ea face ca "toate fiintele vii sa moara". Dar, in loc sa se lase doborât de ea, un luptator invata sa foloseasca aceasta forta. Indemnul lui don Juan este sa ne deschidem acestei forte, care il ajuta pe luptator la deplasarea punctului de asamblare, purtân­du-l spre "pozitii de visat de neimaginat". Acesta este singurul mod de a obtine libertatea, iar aceasta este "darul facut de Vultur omului" (Castane­da, 1999, 314).

Libertatea totala inseamna a deveni tu insuti sursa de energie. Ucenicul este invatat ca, pe lânga forta de rostogolire, exista si o "forta circulara" care "vine imediat dupa forta de rostogolire". Acestea sunt "atât de apropiate una de cealalta, incât par aceleasi" (Castane­da, 1999, 246). Mingea de energie circu­lara ii apare celui care "vede" sub mai multe forme. Carlos o vede, de exemplu, sub forma unei "mingi de foc", dar ea este, ii spune don Juan, doar "o singura forta indivizibila, fara marime".

Prin respingerea acestor bule, explica Juan Matus, vechii vizionari au crezut ca pot scapa de moarte. Totusi, experienta a aratat ca "nu ai cum sa aspiri la nemurire atâta timp cât omul are un cocon" (Castane­da, 1999, 247). "Nu poti scapa de acea forta uriasa decât prin deschidere", il asigura don Juan pe Carlos. Luptatorul trebuie sa isi des­chida acea spartura vulnerabila ce cores­punde unei mici distante sub buric, pe suprafata coconului, fiindca "energia inchisa inauntrul nostru, in emanatiile inactive, are o forta uriasa si o gama incalculabila de perceptii", iar in momentul mortii toata energia se elibereaza deodata (.). Atunci fiintele vii sunt inundate de cea mai de neconceput forta. (.). Sunt inundate de forta tuturor emana­tiilor care se aliniaza brusc, dupa ce au stat inactive o viata. Nu poti scapa de acea forta decât prin des­chidere" (Castane­da, 1999, 272).

Pentru a scapa devorarii de catre Vultur, luptatorul nu trebuie, paradoxal, sa incerce sa isi pastreze forma umana, ci trebuie sa se deschida emanatiilor Vulturului, trebuie sa devina una cu Vulturul.

3 comentarii:

  1. superb articol! ar fi interesant daca ai scrie mai multe despre asta

    RăspundețiȘtergere
  2. Interesant articolul. Tot pe linia lui Castaneda e cartea lui Jon Whale http://spiritliber.forumer.ro/tehnici-din-opera-lui-carlos-castaneda-f74/pe-linia-lui-carlos-castaneda-t952.htm

    Care a fost tradusa si in romaneste, unde se dezbate problema punctului de asamblare.
    Asemeni, tehnicile lui Castaneda sunt analizate pe larg in cartea lui Victor Sanchez "Invataturile lui Don Carlos". Si...inca: Super este cartea Taishei Abelar "Trecerea vrajitorilor", cu prefata de Carlos Castaneda, care se gaseste si pe Scribd.

    RăspundețiȘtergere
  3. Suntem la cheremul nostru, putem face absosut tot ceea ce ne dorim "ca umanitate", dar cand, ca persoana, alegem un drum cu inima, iar mintea ne forteaza pe altul viata devine un nonsens.

    RăspundețiȘtergere