miercuri, 29 iulie 2009

Paracelsus - Magie şi vrăjitorie de Franz Hartmann


În măsura în care o artă sau o ştiinţă este pierdută sau uitată, însuşi numele ei va fi greşit înţeles, greşit aplicat şi, în cele din urmă, dat uitării. În măsura în care oamenii încep să-şi piardă spiritualitatea şi să se afunde tot mai mult în materialism, ei nu vor mai fi capabili să înţeleagă puterea spiritului. Există multe persoane care neagă existenţa spiritului, sau a oricărui alt lucru ce depăşeşte puterea de percepţie a simţurilor lor fizice.
Un exemplu de deformare a sensului unor cuvinte se referă la cel dat în prezent cuvântului „magie”. Adevărata semnificaţie a acestui cuvânt este cunoaştere spirituală sau înţelepciune, în contradicţie cu filozofia speculativă sau cu opiniile ştiinţifice atât de schimbătoare. Oamenii obişnuiţi au început să creadă că termenul „magie” n-ar desemna altceva decât un spectacol de prestidigitaţie, sau poate invocarea diavolului şi colaborarea cu el, sau colaborarea cu spiritele celor morţi.
Magia autentică este cea mai însemnată ştiinţă dintre toate ştiinţele naturale, fiindcă ea cuprinde cunoştinţe atât despre natura vizibilă cât şi despre cea invizibilă. Ea nu e doar o ştiinţă, ci şi o artă, deoarece ea nu poate fi învăţată doar din cărţi, ci trebuie să fie completată cu o experienţă practică.
Ca să dobândeşti acea experienţă, înseamnă să devii înţelept, înseamnă să cunoşti adevărata natură a elementelor vizibile şi invizibile ce alcătuiesc Macro-cosmul şi Microcosmul, şi să posezi arta de a dirija şi folosi puterile invizibile ale Naturii. Paracelsus spune:
„Magia şi vrăjitoria sunt două lucruri cu totul diferite şi între ele există o foarte mare diferenţă, ca aceea dintre lumină şi întuneric, dintre alb şi negru. Magia este înţelepciunea cea mai înaltă şi cunoaşterea puterilor supranaturale. Cunoaşterea lucrurilor spirituale nu poate fi căpătată doar raţionând logic asupra aparenţelor exterioare din planul fizic; ea poate fi însuşită prin acordarea unei mai mari atenţii aspectului spiritual al lucrurilor, de către cei capabili să simtă şi să vadă lucrurile proprii spiritului. Ar fi bine ca toţi preoţii, care sunt consideraţi ghizi spirituali, să cunoască mai mult despre lucrurile spirituale şi să dobândească o oarecare experienţă practică în domeniul înţelepciunii divine, în loc să repete pur şi simplu ceea ce au citit. Christos, profeţii şi apostolii căpătaseră puteri magice, nu atât prin învăţătură, cât mai ales prin sfinţenia lor. Ei puteau să vindece boli prin punerea mâinilor şi să facă multe alte lucruri minunate, dar naturale. Preoţii vorbesc foarte mult despre asemenea lucruri, dar unde este preotul zilelor noastre care poate să săvârşească lucruri asemenea Lui? A fost spus de către Christos, că adevăraţii lui urmaşi vor face aceleaşi lucruri ca şi El, şi chiar mai mari, dar ar fi greu să găsim în prezent un preot care să poată înfăptui ce a făcut Christos. Dar dacă vine un om care, deşi nu este învestit preot, vindecă boala prin puterea lui Christos şi lucrează prin El, acela va fi considerat un vrăjitor şi un copil al diavolului, care trebuie ars pe rug”.
Magia este ştiinţa care ne învaţă atât adevărata natură a omului interior, cât şi organizarea trupului său exterior. Cugetătorul superficial nu poate înţelege decât ceea ce poate percepe cu ajutorul simţurilor sale, dar omul interior posedă facultăţi perceptive care depăşesc însuşirile corpului său.
„Aflaţi că omul are capacitatea (latentă sau activă) de a prevedea evenimentele viitoare şi de a citi viitorul, atât din cărţile din trecut cât şi din cele din prezent. Omul posedă totodată o putere cu ajutorul căreia îşi poate vedea prietenii şi ceea ce se petrece în jurul lor, deşi aceştia se pot afla la mii de kilometri depărtare. Această artă este învăţată de la Gabalis.
Ea este o putere ce devine activă mai ales în vise, şi ceea ce este văzut în astfel de vise este reflexia luminii înţelepciunii şi profeţiei din om. Dacă un om nu ştie nimic despre aceste lucruri câtă vreme este treaz, cauza ignoranţei lui constă în faptul că nu ştie cum să descopere în el însuşi puterile cu care a fost înzestrat de Dumnezeu, şi cu ajutorul cărora poate să ajungă la întreaga înţelepciune, Raţiune şi Cunoaştere cu privire la tot ce există”.
Ignoranţa, în viziunea lui Paracelsus, este cauza imperfecţiunii:
„Oamenii nu se cunosc pe ei înşişi şi, prin urmare, nu înţeleg lucrurile care există în lumea lor interioară. Fiecare om posedă în el însuşi esenţa lui Dumnezeu şi toată înţelepciunea şi puterea lumii (în stare germinală). El posedă un fel de cunoaştere, la fel ca a altuia, şi cine nu reuşeşte s-o găsească pe aceea care se află în el, nu poate într-adevăr să spună că nu o are, ci doar că nu a fost în stare s-o caute”.
...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu