miercuri, 22 decembrie 2010

EU SUNT MICROCOSMOS - ALBERT IGNATENKO


EU SUNT MICROCOSMOS - Giordano BRUNO


Ce flăcări, oare mă înaripară
Şi cine mi-a spart lanţuri şi cătuşe
Şi spaima morţii şi cumplita uşă
Prin care rari sunt cei ce ies afară?
Ani, luni şi zile, ora jucăuşă
(Copiii vremii), curtea temerară
În care — oţel, comori nu m~apărară
Şi nici vrăjmaşa n-o făcu mieluşă...
Cu aripi sigure străbat înaltul,
Zăgazuri de cristal nu mă-nspăimântă,
Iar zboru-n infinit nu mi se curmă...
Şi de pe globul meu mă-nalţ spre altul,
Un câmp eteric dincolo îmi cântă
Şi ce văd alţii-abia, eu las în urmă!


Au trecut mai mult de trei secole de când autorul acestor versuri, Giordano Bruno, a
fost ars pe rug pentru credinţa sa în existenţa unei multitudini de lumi locuibile. S-au schimbat multe pe parcursul celor trei sute de ani în cunoştinţele noastre despre lume şi Univers. Dar în ce măsură, ne-am apropiat de Adevăr? Ce ştim despre legile Universului, despre locul Omului în Univers, sensul vieţii, despre mecanismele tainice şi cele vizibile ale Cosmosului?
Fiecare epocă aduce cu sine cunoştinţele sale şi adevărurile iniţiale sunt incluse în
fiecare din sistemele filosofice existente. Timp îndelungat, materialiştii şi idealiştii au polemizat în legătură cu cauza. primară a existenţei. Materialiştii consideră materia ca fiind primordială, idealiştii — conştiinţa, energologii — energia.
Fizica atomică contemporană, teoria particulelor elementare, au înmănunchiat aceste
trei categorii într-o interconexiune, inseparabilă. Şi atunci, gândirea omului,aflată pe o nouă treaptă de dezvoltare, s-a îndreptat din nou spre misterul primordial al vieţii—taina Omului.
Este imposibil să cunoşti Universul fără a cunoaşte Omul. Şi, în acelaşi timp,
studiindu-se şi înţelegându-se pe sine, Omul descoperă întreaga lume, acele legi, care creează şi conduc lumea.
Plecând de la modelele contemporane ale Universului, este necesar să analizăm
existenţa noastră prin concepţia: Om-Pământ-Cosmos, adică prin unitatea dintre micro şi macrocosmos. Iată ce a scris, de exemplu, pe această temă marele gânditor contemporan, academicianul V. I. Vernadski: "Omul pentru prima dată a înţeles în mod real, că el este locuitorul planetei şi poate, trebuie sa gândească şi să acţioneze sub un nou aspect, nu numai aspectul personalităţii disparate, al familiei sau al neamului, statului sau aliaţilor săi, ci şi sub aspect planetar. El, ca orice fiinţa, poate gândi şi acţiona sub aspect planetar numai în domeniul vieţii —
în biosferă, într-un înveliş determinat al Pământului, de care el este legat inseparabil, potrivit unor legi obiective şi din care nu poate ieşi. Existenţa acestuia reprezintă funcţia lui".
Natura nu ne dăruieşte cunoştinţele, le căpătăm în lupta cu greutăţile, pe care ea le
creează. Şi dacă până acum dezvoltarea omului s-a desfăşurat conform programelor genetice impuse de natură, acum este nevoie de altceva. Evoluţia omului trebuie să înceapă prin efortul său propriu, manifestarea Voinţei sale şi a Credinţei în posibilităţile sale nelimitate.
Cum se poate merge pe această cale? Există multe şcoli şi sisteme de dezvoltare
psihologică a omului. Fiecare are libertatea de a alege. Este posibil ca sistemul de
autoperfecţionare propus de mine să vă intereseze. El pleacă de la concepţia că"omul este microcosmos", analizează fenomenele de pe poziţia uneia dintre ultimele teorii date omenirii, după părerea mea, fundamentală şi atotcuprinzătoare — sistemul AUM, care prezintă practica de dezvoltare a bioenergiei umane.

EU SUNT MICROCOSMOS

Cunoaşterea cosmică este proprie gândirii noastre naturale. Dar oare mulţi dintre noi se simt ca fiind un sistem "microcosmos-macrocosmos"? Faceţi primul pas pe calea autodesăvârşirii.
Aşezaţi-vă într-un fotoliu comod şi meditaţi. Închideţi ochii, luaţi poziţia "vizitiului":
picioarele lipite, genunchii uşor depărtaţi, mâinile pe genunchi, palmele în sus, relaxaţi-vă,înlăturaţi gândurile străine, intraţi în armonie cu cosmosul. Inchipuiţi-vă: Eu sunt microcosmos. În mine se desfăşoară toate procesele, care au loc în Univers. Sunt un flux de energie, sunt plasmă. În jurul meu este energia cosmică, o văd cu ochii închişi şi o simt. Energia Cosmosului pătrunde în
mine. O simt sub forma unei unde plăcute, care îmi umple fiecare celulă a corpului. Energia mea intră în energia Cosmosului. Mă contopesc cu macrocosmosul, cu Universul. Celulele mele "eu-1" meu sunt inseparabile. Mă simt macrocosmos. Celulele, "eu-1" meu sunt la fel de puternice ca macrocosmosul. Mă odihnesc. Plăcuta contopire mi-a dat forţă şi încredere în mine, în posibilităţile mele. Cunoscând Cosmosul, m-am cunoscut pe mine însumi. Au apărut idei creatoare. Pot crea. Mi-am propus un ţel nobil şi-1 pot atinge.

Iar acum, numărând până la zece, voi intra în starea obişnuită, dar tot ce am simţit,
am văzut, şi am spus rămâne în mine şi se va realiza de către psihicul meu şi fiecare celulă a organismului.
Unu - corpul este uşor şi proaspăt.
Doi - mâinile, picioarele sunt uşoare.
Trei -trunchiul este uşor.
Patru - gândurile sunt clare, memoria funcţionează excelent.
Cinci - gândurile devin mai precise.
Şase - fiecare celulă a corpului este puternică, liniştită şi comandată de mine.
Şapte -îmi este uşor, plăcut şi bine.
Opt- m-am cunoscut pe mine însumi.
Nouă—tot ce mi-am propus voi realiza.
Zece—corpul este uşor, proaspăt, capul limpede şi clar.
Puteţi deschide ochii. Ridicaţi-vă şi plimbaţi-vă prin cameră. Acest exerciţiu meditativ facilitează creşterea spirituală. De fiecare dată după executarea exerciţiului, vă sfătuiesc să vă gândiţi la calităţile care conduc spre "puritate": adevărul, sinceritatea, dorinţa de a face bine altora şi de a nu le face
rău cu gândul, vorba, fapta... Ţineţi minte cele spuse de Rabindranat Tagore: "... pentru a căpăta putere,trebuie să te supui legii forţelor universale şi să fii pătruns de conştiinţa că ele sunt ale tale". Nimeni nu-şi va înţelege niciodată posibilităţile reale, dacă, în afară de dorinţa firească de a deveni un fenomen, nu va înţelege pe deplin că omul este o părticică a macrocosmosului, adică se află sub puterea legilor universale ale naturii. Şi numai subordonându-se lor, se poate afla pe sine în sine însuşi, cu posibilităţi nelimitate

luni, 20 decembrie 2010

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV - MISTERELE LUI IESOD


Iesod reflectă virtuţile celorlalte sefiroturi

Conferinţă improvizată

Oamenii studiază, muncesc, călătoresc, se căsătoresc, au copii, au o meserie, au dorinţe… Dar dacă îi întrebaţi: “Vă simţiţi fericiţi, mulţumiţi?” ei vor răspunde că în ciuda ocupaţiilor şi posesiunilor lor ei simt tot timpul că le lipseşte ceva. Şi ce le lipseşte? Gustul, foarte simplu,gustul lucrurilor, acest element subtil,misterios, care orice aţi face, vă dă fericirea şi plenitudinea. Din momentul când posedaţi acest element, chiar şi ocupaţiile cele mai nesemnificative vă procură bucurie, pentru că acest element transformă totul.

Să luăm un exemplu. Un tânăr îşi face studiile, munceşte, dar găseşte că viaţa nu are nimic extraordinar, nimic nu-l însufleţeşte, totul îl lasă indiferent. Dar iată că într-o bună zi se îndrăgosteşte de o fată drăguţă şi totul s-a schimbat: florile, păsările, soarele, stelele, totul îi vorbeşte. În realitate, lumea nu s-a schimbat; ci el posedă în interior un element nou care înfrumuseţează totul. Dar dacă i se întâmplă să-şi piardă dragostea, dacă acea fată îl dezamăgeşte sau îl trădează, lumea redevine ternă: soarele străluceşte dar el nu îl mai vede. În timp ce înainte, chiar dacă ploua sau ningea, el era în paradis, nu simţea nici privaţiunile nici injuriile, mergea pe străzi fericit şi dilatat, el era poet, muzician, totul i se părea minunat, pentru că acest element care se numeşte dragoste era prezent pentru a înfrumuseţa totul.

Cunoaştem aceste fenomene, dar foarte puţini oameni s-au oprit asupra lor pentru a trage o adevărată învăţătură. Dragostea înfrumuseţează totul. Dar fără a fi îndrăgostit de un bărbat sau de o femeie (cu care riscăm oricând decepţii), nu ar fi posibil să găsim acel element care transformă viaţa? Ba da, şi dacă v-am dat acest exemplu a fost doar pentru a vă face să înţelegeţi că dacă dragostea e capabilă să vă facă să vă schimbaţi viziunea asupra lucrurilor, senzaţia asupra lucrurilor, există desigur şi alte elemente care sunt capabile de a o face. Dacă credeţi că Iniţiaţii au recurs numai la dragoste, ca şi poeţii, muzicienii, artiştii, care îşi imaginează că trebuie să fi îndrăgostit pentru a avea subiecte de inspiraţie, şi care fac apoi tot felul de nebunii, vă înşelaţi. Nu, Iniţiaţii care s-au aplecat asupra acestei probleme au descoperit că se poate merge mai departe, mai sus, pentru a găsi inspiraţia şi plenitudinea într-un element stabil, etern, pe care nu-l putem pierde odată ce am ajuns să ne bucurăm de el. Acest element e o particulă subtilă,imponderabilă, dar când ea intră în inima, în sufletul uman, ea lărgeşte fiecare lucru la dimensiunile universului. Pentru a-l obţine, trebuie să muncim mult timp, să ne rugăm şi să medităm, dar când vine să se instaleze, el transformă totul.

Evident, dragostea poate fi un mijloc de a-l obţine. Să presupunem că iubiţi o încântătoare tânără: graţie a tot ce vă inspiră, ea poate să vă ajute să găsiţi acest element, dar nu în ea îl veţi găsi. Şi chiar poezia, chiar muzica sunt adesea incapabile să vă aducă acest element. Am întâlnit mulţi artişti care se simţeau ca în vid. Ei erau mulţumiţi atât cât le stătea în puterea lor, dar simţeau că ceva le lipseşte. În timp ce aceia care au căutat foarte sus, până pe culmea universului, şi care au reuşit să capteze acest element, reuşesc să triumfe în toate condiţiile în care viaţa poate să îi pună.

Nu căutaţi deci niciodată fericirea nici soluţiile problemelor voastre în planurile inferioare, pentru că nu îi este dat materiei fizice nici materiei eterice să posede acest element de care sufletul şi spiritul au nevoie. Trebuie să mergeţi să îl căutaţi foarte sus, să îl cereţi şi să îl reclamaţi foarte sus. Acolo îl veţi găsi.

Hrana şi băuturile nu vă pot aduce decât ceea ce vă pot aduce; dacă nu sunteţi sănătoşi, nu puteţi să vă bucuraţi de ceea ce mâncaţi şi beţi. E nevoie deci de acest element, sănătatea, pentru a da savoare hranei. Dacă sunteţi numai un pic răcit, nu mai aveţi nici gust nici miros şi totul devine insipid. Hrana este ceea ce este, piscinele, maşinile, banii sunt ceea ce sunt, dar trebuie cel puţin să fii sănătos pentru a le aprecia. Acest element care se numeşte sănătate schimbă deci multe lucruri. Şi, în mod asemănător, dacă nu aveţi dragoste, dacă nu aveţi inteligenţă, nici o hrană, nici o posesiune, nici o activitate nu vă va putea aduce în plus decât o satisfacţie materială.

Să studiem acum dragostea. Când iubiţi pe cineva, el este pentru voi o fiinţă excepţională, un geniu, un înger; iar când nu îl mai iubiţi, dintr-o dată el devine un demon. Un element a dispărut din voi. Vedeţi: un element! Şi astfel unii pretind că sunt chimişti, cu toate că nu cunosc existenţa unei alte chimii, chimia spirituală, care explică toate fenomenele care se produc în om. Chimiştii explică aceste fenomene prin elemente materiale. Nu, trebuie să le explicăm cu ajutorul chimiei spirituale care este la originea tuturor fenomenelor; numai astfel vom putea studia cealaltă chimie. Dar nu ştim încă nimic despre chimia spirituală: cum produce ea, de exemplu, vindecări miraculoase pe care chimia oficială nu poate să le explice. Ei da, un alt element a intervenit, care se numeştecredinţă, şi bolnavul este vindecat. Această chimie este deci mai importantă.

V-am mai spus, sănătatea, dragostea, lumina produc mari transformări, iar absenţa lor produce multe alte transformări. Dar deasupra sănătăţii, dragostei şi luminii se găseşte încă un alt element de care toate celelalte depind, şi acest element, care e atotputernic, e o particulă din Dumnezeu Însuşi. Cum să o obţinem? Prin sacrificiu, renunţare, abnegaţie.

Adesea v-am spus: “Faceţi o baie copilului, păstraţi apa murdară şi aruncaţi copilul.” Evident, e simbolic; copilul reprezintă elementul divin, viu, iar apa, în acest caz, este tot ceea ce este stagnant, murdar, poluat. Şi iată că toţi aruncă copilul păstrând apa murdară. Da, pentru că nu se preocupă să obţină acest element divin, aceasta înseamnă că aruncă copilul. Aveţi dorinţa de a poseda tot felul de lucruri, e bine, dar nu ar fi mai bine să lucraţi mai întâi ca să obţineţi acel element care vă va da bucuria de a le poseda? Întâlnim mulţi oameni foarte bogaţi, dar care sunt trişti şi blazaţi pentru că şi-au pierdut gustul lucrurilor. Credem că totul e în posesiune; nu, totul e în senzaţie. Aveţi comori, dar dacă sunteţi mort, cum vă veţi putea bucura? Trebuie să fiţi viu pentru a vă bucura! Dar nu ne ocupăm decât de ceea ce este mort, şi cu cât posedăm mai mult aceste lucruri moarte, cu atât mai puţin ne bucurăm.

Vreţi mulţi amanţi, multe amante, mulţi bani, multe maşini? Ei bine, ocupaţi-vă mai întâi de ceea ce, în voi, e capabil de a simţi şi de a se bucura. Ei nu, voi nu faceţi nimic pentru aceasta, pentru că vă cheltuiţi tot timpul căutând ce aţi mai putea poseda. Dar când veţi înţelege acest adevăr, veţi diminua cantitatea posesiunilor voastre pentru a creşte calitatea senzaţiilor voastre, şi cu puţine lucruri pe care le posedaţi, veţi trăi fără încetare în extaz. Când un băiat se îndrăgosteşte pentru prima oară, dacă fata pe care o iubeşte îi trimite o petală de trandafir sau o şuviţă de păr, iată că din cauza acelei petale sau a acelei şuviţe el trăieşte într-un ocean de efluvii celeste. El nu are nici bani la bancă, nici fabrici sau uzine, nici maşină, dar e în extaz pentru că iubita sa a vrut să îi dea ceva; el ea petala, o respiră, o pune noaptea sub perna sa, şi chiar scrie poeme despre acea petală de trandafir; în inima sa el o amplifică, îi da o valoare, o importanţă extraordinară, şi e ca şi cum ar poseda pământul întreg. E un fapt psihologic şi trebuie să ne aplecăm asupra faptelor psihologice pentru că sunt izvoare de învăţământ.

În loc să se arunce asupra plăcerilor şi posesiunilor fizice, discipolul trebuie să amplifice şi să înfrumuseţeze cea mai mică bucurie spirituală, să cultive în el acea facultate a senzaţiei subtile şi va putea petrece secole contemplând stelele, trandafirii, feţele oamenilor. Sunt atâtea lucruri, chiar şi pe pământ, capabile să aducă omul în extaz! Numai că, această facultate de a simţi e amorţită, nu mai trăieşte, nu mai vibrează. Fiinţele sunt moarte, nu mai ştiu să se bucure; se bucură doar când se aruncă în plăcerile cele mai grosiere. În acel moment, da, aceasta le spune ceva. Dar frumuseţea, armonia, muzica, poezia, puritatea, tot ceea ce este mistic şi divin nu le interesează. Iată de ce ele nu întâlnesc decât deziluzii şi suferinţă.

Peste tot vi se spune: “Luaţi aceasta, luaţi cealaltă şi veţi găsi fericirea.” Nu trebuie decât să priviţi publicitatea din ziare sau de la televiziune! Totul e acolo pentru a aduce oamenii spre plăceri sau spre un confort care nu va putea niciodată să le dea ceea ce au ei întradevăr nevoie. În timp ce Iniţiaţii vă spun: ”Urcaţi, urcaţi foarte sus, prin rugăciune, meditaţie, şi veţi primi acel element subtil care vă va da gustul lucrurilor.“ Acest element e un atom imperceptibil dar, de îndată ce-l veţi avea, va face să vibreze totul în voi. Şi viaţa va deveni atât de frumoasă, atât de bogată! Nu sunt cuvinte pentru pentru a exprima aceasta. Dar fără acel element, chiar şi dacă veţi acumula tot ce se poate acumula vă veţi simţi deprimaţi şi în vid.

Şi chiar dacă veţi spune: ”Ah! Vreau să-l întânesc pe cel mai mare Maestru pentru a mă instrui!” vă voi spune că aţi pus greşit problema. Pentru că dacă nu aţi lucrat deja asupra celuilalt element, adică cum să înţelegeţi un Maestru, cum să îl iubiţi, cum să apreciaţi ceea ce vă învaţă, chiar dacă veţi întâlni cel mai mare Maestru de pe pământ, veţi discuta cu el, îl veţi critica şi veţi rămâne la fel de ignorant ca şi înainte. Şi nu spuneţi nici: “Ah! Dacă aş putea întâlni cea mai frumoasă fată pentru a mă căsători cu ea!… Dacă aş putea descoperi comoara Templierilor!…” Pentru că dacă nu posedaţi acest element de care vă vorbesc, cea mai frumoasă fată sau comoara Templierilor vă va aduce toate nenorocirile.

Iată cum trebuie să gândim, dragii mei fraţi şi surori, dar nu vă daţi seama de valoarea a ceea ce vă explic, pentru că nu sunteţi obişnuiţi să vedeţi lucrurile astfel. Merită efortul de a lucra, şi chiar mii de ani dacă trebuie, pentru a obţine acest element, şi apoi, totul vă va vorbi, totul vă va bucura. În timp ce acum, călcaţi pe comori, pe splendori, întâniţi fiinţe pline de calităţi şi virtuţi, vedeţi soarele şi stelele, dar rămâneţi insensibili, trişti şi nenorociţi. Deci, n-aţi simţit nimic, n-aţi văzut nimic, n-aţi înţeles nimic, nu vă bucuraţi, şi toată această splendoare este inutilă. Iată oamenii! Şi toată lumea găseşte că este normal. Dar eu vă spun, chiar dacă veţi întâni arhangheli şi divinităţi coborâte din Cer, aceasta nu va avea nici un efect atât timp cât nu aţi lucrat asupra acestui element care ştie să recunoască şi să aprecieze valoarea lucrurilor. Veţi fi oriunde nefericit, şi chiar în Paradis dacă aţi fi, nu aţi şti să vedeţi splendoarea Împărăţiei lui Dumnezeu.

Când vă spun că puteţi poseda cerul şi pământul, voi nu mă credeţi. Şi totuşi, acesta este adevărul, lumea întreagă vă aparţine. Şi cum anume? Ea vă aparţine în interior. De ce trebuie să vă aparţină în exterior? Ce veţi face cu toate aceste păduri şi munţi?…Nu m-aţi înţeles atunci când v-am spus că voi avea într-o zi cerul şi pământul, şi voi de asemenea… Cum poate aparţine acelaşi lucru la mai multe persone? În lumea fizică ceea ce aparţine unuia nu poate aparţine altuia, dar în lumea divină, e posibil. Vă voi da o imagine. Un om foarte bogat posedă un parc somptuos cu cele mai frumoase flori, cei mai frumoşi arbori, dar el este atât de absorbit de afacerile sale că nu are timp de a se plimba prin parcul său, nu îl vede, nu profită de el. Dar iată că un poet vine în fiecare zi în acest parc; el ascultă cântecul păsărilor, contemplă florile, jeturile de apă, respiră parfumul trandafirilor şi scrie poeme… Atunci, cui aparţine acest parc? Poetului. Şi celălalt, proprietarul? El plăteşte impozitele! Şi pământul este propritatea multor ţări, dar îmi aparţine mie. De ce nu? E doar o simplă problemă de ajustare. Astăzi, vă voi spune secretul pentru a obţine tot ceea ce doriţi: trebuie să căutaţi acest
punct din înalt, de pe culme, o particulă măcar… O veţi desprinde, o veţi absorbi şi vă veţi simţi stăpânul întregii lumi. Da, veţi avea această senzaţie. Vreau să vă fac să ajungeţi la cea mai bună înţelegere, spre senzaţiile cele mai vaste şi mai subtile, dar nu veţi putea niciodată gusta aceste senzaţii dacă credeţi că posesiunea poate fi soluţia definitivă. Nu, trebuie să lucraţi de asemenea asupra celuilalt element, gustul, şi gustul, adesea, este invers proporţional cu cantitatea. Cu cât creşteţi partea materială, fizică, cu atât gustul se diminuează. Priviţi îndrăgostiţii: la început, când nu fac decât să schimbe priviri, surâsuri, sau îşi scriu scrisori, ei se simt proiectaţi în cer: dar când încep să meargă mai departe, ei nu mai au aceleaşi bucurii şi aceleaşi inspiraţii. Deci, şi aici este adevărat. Dacă creşteţi o parte, cealaltă se diminuează. Nu uitaţi niciodată aceasta, şi de fiecare dată când creşteţi un lucru, întrebaţi-vă care altul se va diminua. Când sunteţi ocupat să vă creşteţi bogăţiile, vă întrebaţi oare dacă sănătatea nu va fi pusă în pericol?

Luaţi ceea ce v-am spus astăzi, păstraţi pentru toată viaţa şi mergeţi numai în această direcţie: totul se va înfrumuseţa şi veţi fi fericiţi. Chiar şi soţia va spune soţului ei: “Scumpule, cât eşti de frumos! Nu te-am văzut niciodată atât de frumos.” Înainte, desigur, ea nu a văzut nimic. Cu această filozofie, totul e transformat; dar dacă căutaţi altceva, veţi rămâne încă mult timp să suferiţi, credeţi-mă. Evident, nu veţi obţine de îndată acest element, dar din moment ce tindeţi spre el, totul va începe să se amelioreze în voi şi veţi fi miraţi, veţi vedea că sunteţi înconjuraţi de îngeri, de arhangheli, de divinităţi. Numai că trebuie să mergeţi mereu în această direcţie, spre vârful piramidei.

Unii vor spune: “Dar cum se numeşte acest element de care ne vorbiţi?” În realitate nu are nume; el e făcut dintr-o materie extrem de subtilă şi se găseşte foarte sus, în sefira Kether. Acolo trebuie mers pentru a-l căuta. Cei ce posedă acest element sunt capabili de a face minuni şi chiar de a transforma corpul lor fizic pe punctul de a străluci şi de a proiecta particule de lumină. Acesta este fenomenul transfigurării. Iisus a făcut aşa ceva în faţa a trei dintre discipolii săi, dar ei nu au înţeles ceea ce se petrecea. Ei erau subjugaţi, orbiţi, în admiraţie, dar nu înţelegeau cum a putut să se producă acest fenomen.

Acest element este imponderabil, dar, v-am mai spus, este totuşi material. Foarte puţini Iniţiaţi şi mari Maeştrii au putut să ajungă la sefira Kether pentru a-l primi, pentru că Kether este o lume incognoscibilă, o lume deasupra tuturor dimensiunilor; este locul Tatălui Ceresc, Creatorul tuturor lumilor. Deci foarte puţini Iniţiaţi au reuşit să ajungă acolo iar cei care au reuşit au dispărut pulverizaţi din cauza vibraţiilor extrem de intense la care e imposibil a rezista. Aceia, foarte rari, care au revenit, nu au putut să o facă decât printr-o graţie specială a Cerului care le-a dat să absoarbă un alt element cu proprietatea de a proteja corpul fizic.

Aţi citit Apocalipsa. Relatarea sfântului Ioan despre viziunile sale revelează faptul că şi el a ajuns până la Kether. Şi acea carte pe care Îngerul i-a dat-o să o mănânce spunând: “Va umple măruntaiele tale de amărăciune dar gura ta va avea dulceaţa mierii” este tocmai simbolul acestui element capabil să protejeze corpul fizic, şi care este dat de sefira Binah. Profetul Iezichel vorbeşte de asemenea de o carte pe care un Înger i-a dat-o să o mănânce, iar acest element este simbolizat de asemenea de cărbunele arzând pe care Serafinul l-a pus pe buzele lui Isaia.

Chimia spirituală este ştiinţa tuturor elementelor cu ajutorul cărora Dumnezeu a creat lumea. Aceste elemente sunt în număr de 22, şi primul, Aleph, are puterea de a transforma, de a sublima, de a ilumina, în timp ce ultimul, Tav, conservă şi protejează de distrugere. Când Iisus spunea: “Eu sunt alfa şi omega” el voia să spună: “Eu posed aceste două elemente a chimiei celeste: unul îmi dă posibilitatea de a sublima totul iar celălalt îmi permite de a realiza Cerul pe pământ.” Iată ce semnifică Alfa şi Omega, Aleph şi Tav.

Pentru a obţine acest element pe care îl conţine sefira Kether trebuie deci să ne ridicăm foarte sus. În realitate acest element poate veni el până la noi. Dacă noi nu îl primim, este pentru că suntem baricadaţi şi înconjuraţi de straturi opace care îl împiedică să penetreze în noi, iar singura sefiră care poate să ne ajute, care poate cu adevărat să deschidă porţile şi ferestrele noastre pentru a ne permite să primim acest element, este sefira Iesod. Nu e deci indispensabil să facem multe eforturi (şi adesea eforturile sunt inutile) pentru a urca, e suficient de a ne curăţa, de a ne spăla, a ne purifica, şi în acel moment, prin intermediul acestei transparenţe şi acestei purităţi, vom primi toate elementele divine. Când vorbesc de “a urca”, e o imagine pe care o folosesc pentru a mă face înţeles, dar în realitate nu trebuie nici să urcăm nici să coborâm, puteţi să rămâneţi pe loc şi să deschideţi, foarte simplu, în voi drum între Malkout şi Iesod.

Între Malkout unde trăim noi, şi Iesod care e prima staţie pe Arborele Vieţii, drumul este obstrucţionat, tenebros, pentru că aici se află toate aberaţiile şi minciunile. Ori, tocmai acest drum este cel pe care discipolul trebuie să-l parcurgă pentru a ajunge în regiunea lui Iesod. Malkout este regiunea unde trăim, Pământul; iar staţia următoare unde discipolul trebuie să ajungă este Iesod, regiunea Lunii. Calea de la Malkout la Iesod este înspăimântătoare şi plină de pericole; şi totuşi, dacă discipolul este bine înarmat cu sfaturi, cu instrucţia şi lumina Maestrului său, el va ajunge până acolo. Evident, el îşi va pierde câteva pene pe drum, va suferi, va fi tentat şi se va rătăci, dar dacă are dorinţa, voinţa inflexibilă de a ajunge, va reuşi.

Aşa cum v-am explicat deja, sefira Iesod, ca toate sefirele, este divizată în patru, iar regiunea sa inferioară este o regiune brumoasă, crepusculară, infernală. Trebuie să o traversăm cât de repede este posibil pentru a atinge regiunile luminoase şi pure a lui Iesod. Şi cum Iesod este receptaculul tuturor celorlalte sefiroturi care proiectează pe ea luminile lor, bogăţiile lor şi puterile lor, Iesod este inundat de calităţile şi virtuţile tuturor celorlalte sefiroturi. Pentru că celelalte sefiroturi nu rămân imobile, ele sunt ca nişte rezervoare impetuoase care curg, făcând să se reversa energiile lor, şi aceste energii se îngrămădesc în Iesod. Dacă veţi ajunge să beţi din apele pure ale lui Iesod veţi găsi în aceste ape virtuţile tuturor celorlalte sefiroturi. De aceea v-am spus că nu e necesar să urcaţi pentru a primi aceste virtuţi, pentru că ele sunt aici; trebuie să ajungeţi doar să vă purificaţi, să vă deschideţi, dacă nu ele nu vor face altceva decât se vor învârti în jurul vostru fără a putea intra şi instala în voi.

Când vitrinele sunt murdare, chiar dacă soarele străluceşte, nu putem vedea nimic. Iar în trecut, când oamenii se serveau de lămpi de petrol, dacă menajera nu curăţa geamul în fiecare zi, chiar dacă lampa era aprinsă, ea nu lumina. Este la fel şi pentru om: atât timp cât este impur, el nu vede şi nu simte nimic; dar dacă se purifică, toate razele care vin din cosmos şi care sunt încărcate cu toate bogăţiile şi cu toate frumuseţile penetrează în om ,pentru că el a devenit accesibil şi receptiv.

Este spus în Evanghelii: “Fericiţi cei cu inimile pure pentru că ei vor vedea pe Dumnezeu.” Dumnezeu, aceasta reprezintă plenitudinea tuturor sefiroturilor: adică ştiinţa, înţelegerea şi penetraţia lui Hod; parfumurile, culorile, frumuseţea şi farmecul lui Netzach; lumina şi splendoarea lui Tipheret; puterea lui Gebourah, victoria asupra tuturor dificultăţilor, asupra tuturor inamicilor interiori şi exteriori; protecţia, dreptatea, bunătatea şi generozitatea lui Hesed; stabilitatea şi tenacitatea lui Binah, cunoaşterea Karmei şi destinelor; înţelepciunea eternă şi armonia inexprimabilă a lui Hokmah; atotputernicia lui Kether. Iar Iesod, baza, primeşte virtuţile tuturor acestor sefiroturi. De aceea o numim baza. Pentru că puritatea este baza a tot.

Da, Iesod este foarte simplu, viaţa pură. Trebuie să ne decidem să punem puritatea la baza existenţei noastre, înainte de cunoaştere, înainte de bogăţie, înainte de putere!… Dar contemporanii noştri foarte savanţi, foarte inteligenţi, foarte erudiţi au lăsat de o parte această problemă a purităţii. Viaţa pură… la ce poate servi viaţa pură? Ei au alte preocupări, şi astfel, cu viaţa lor impură ei se pun în pericol, se îmbolnăvesc şi pierd aproape tot ce posedă, pentru că baza e instabilă. Da, baza, dragii mei fraţi şi surori… De aceea, atunci când veţi înţelege şi când veţi munci pentru a obţine această puritate, puţin câte puţin, prin intermediul lui Iesod, toate calităţile şi virtuţile celorlalte sefiroturi se vor concretiza şi se vor materializa în Malkout, planul fizic. Au existat sfinţi care nu au citit nici o carte, care nu au făcut studii, dar au lucrat numai asupra purităţii şi iată că toate celelalte calităţi au început să se manifeste în ei: cunoaşterea, clarviziunea, puterea de a vindeca… Pentru că nu mai existau straturile opace, nu mai existau ecrane, şi toate bogăţiile cerului puteau să-i penetreze. De aceea puritatea aduce sănătate, cunoaştere, putere şi chiar bucurie. Da, nu ştim de ce, dar ne simţim bucuroşi.
Puteţi uita tot restul… reţineţi numai că puritatea e baza tutror celorlalte achiziţii. Iată chintesenţa ştiinţei şi a tuturor fondatorilor religiilor: viaţa pură.
Sevres, 16 ian 1972

vineri, 17 decembrie 2010

O ceaşcă cu ceai


Nan-in, un maestru din epoca Meiji (1868-1912), a fost vizitat de un profesor universitar, care dorea să cunoască ce înseamnă filozofia Zen.

Nan-in îl servi cu ceai. A umplut ceaşca oaspetelui, dar a continuat să toarne.

Profesorul îl privi mirat şi-i spuse:

- Ceaşca s-a umplut, nu mai încape nimic !

- Tu, ca şi această ceaşcă, eşti plin de părerile tale, de prejudecăţi. Cum să-ţi explic ce înseamnă Zen, dacă nu are unde să intre ? Goleşte-ţi întîi ceaşca …

joi, 16 decembrie 2010

Jiddu Krishnamurti – Singuratatea


Ne dăm seama, când avem curajul să privim lucrurile în faţă, că suntem nişte fiinţe îngrozitor de singure şi izolate. În urma acestei constatări lucide, mai mult sau mai puţin conştiente, încercăm să fugim, să scăpăm fiindcă nu ştim ce anume s-ar putea ascunde dincolo sau în spatele acestei singurătăţi. Înspăimântaţi, căutăm să ne refugiem în diverse activităţi, distracţii religioase sau de altă natură. Pentru cine vrea să vadă acest fenomen în sine, lucrurile sunt destul de evidente. Ne izolăm prin activităţile noastre zilnice, prin atitudinea şi modul nostru de gândire; în ciuda legăturilor foarte strânse pe care le putem avea cu cineva, ne gândim, de fapt, mereu numai la noi înşine. De aici – o izolare şi o singurătate sporite, o dependenţă totală faţă de obiectele din jur şi o mulţime de necazuri şi suferinţe. Nu ştiu dacă dvs. vă daţi seama de aceste lucruri.

Poate că vom înţelege această izolare singurătate, dependenţă şi suferinţă acum, discutând împreună sub acest cort. E o stare mereu prezentă în fiecare dintre noi. E uşor de constatat chiar şi pentru cei mai puţin pătrunzători, că toate activităţile noastre sunt centrate pe propria noastră persoană. Suntem mereu obsedaţi de noi înşine: ne preocupă sănătatea noastră, faptul că trebuie să ne facem exerciţiile ori că trebuie să ne schimbăm; vrem o slujbă mai bănoasă, relaţiile cu oamenii mai mulţumitoare. “Eu vreau să ating iluminarea”; ‘Trebuie să fac ceva cu viaţa mea” -numai “eu”, “viaţa mea”, grijile şi problemele mele.

Această preocupare de noi înşine e prezentă în fiecare clipă; suntem devotaţi, trup şi suflet, propriei noastre persoane. E un lucru evident. Fie că mergem la birou sau la uzină, fie că realizăm o muncă socială proclamându-ne grija pentru bunăstarea întregii lumi, de fapt, tot preocuparea faţă de noi înşine e cea care ne mobilizează; “eul” are întotdeauna prioritate. Dar această preocupare zilnică de propria noastră persoană în raporturile cu ceilalţi, aduce cu sine izolarea. Fapt iarăşi foarte evident! Şi dacă scrutăm mai adânc problema, descoperim că această izolare produce ca efect imediat un sentiment de singurătate interioară, de ruptură, fără nici o legătură reală cu nimeni şi nimic. Poţi să te afli într-o mulţime de oameni sau împreună cu un prieten – acest sentiment al ruperii de toţi şi de toate persistă, mai mult, se adânceşte. Nu ştiu dacă l-aţi remarcat sau dacă, dimpotrivă, nu l-aţi cunoscut până acum. Când luăm seamă de această singurătate încercăm să fugim de ea. Cum? prin diferite forme de divertisment, prin meditaţie ş. a. m. d.

Sigur, toate acestea arată faptul că spiritul, superficial sau profund, ori simplu instrument al cunoaşterii sale tehnice, se vede privat de orice raport real repliindu-se asupra lui însuşi. Relaţiile umane sunt lucrul cel mai important din viaţă; dacă nu eşti în relaţii bune cu o singură persoană, nu poţi fi nici cu celelalte, îţi închipui că nu poţi avea relaţii bune decât cu persoana cutare sau cutare, dar aceste relaţii nu trec dincolo de nivelul declaraţiilor verbale şi sunt, prin urmare, iluzorii. Dar dacă la un moment dat înţelegi că relaţiile dintre doi oameni sunt identice cu relaţiile între toţi oamenii, atunci izolarea, singurătatea, capătă o cu totul altă semnificaţie.

Ce sunt deci relaţiile umane? Vrem să vedem de ce oamenii sunt atât de singuri, disperat de singuri. Trăind fără iubire, dar însetaţi de ea, ei se împuţinează fizic şi psihic şi sfârşesc în nevroză. De fapt, majoritatea oamenilor sunt nevrotici, mai mult sau mai puţin dezechilibraţi, sclavi ai câte unei obsesii. Şi dacă priviţi acest lucru mai atent, pare că el decurge din lipsa totală de relaţii adevărate. Aşadar, înainte de a înţelege cum putem scăpa de singurătate şi suferinţă, de durerea şi angoasa existenţei umane, trebuie să aprofundam chestiunea relaţiilor între oameni, ce înseamnă să te afli în contact cu cineva.

Suntem noi oare în contact unii cu alţii? Gândirea afirmă că da, dar, de fapt, e posibil să mintă – căci a fi în contact cu cineva nu înseamnă doar să ai relaţii intime ori sexuale cu acea persoană.

Din cauză că nu înţeleg în profunzimea ei natura relaţiilor “sociale”, oamenii sunt cuprinşi de tristeţe şi confuzie, încep să se frământe. Acceptă anumite credinţe, fac gesturi de caritate, dar totul rămâne fără nici o valoare atâta timp cât între ei nu există raporturi lipsite de orice umbră de conflict. E posibil? Dvs. şi cu mine, de pildă, suntem într-o relaţie adevărată? S-ar putea ca între noi să existe raporturi excelente fiindcă eu oricum voi pleca în curând şi atunci aceste raporturi vor lua sfârşit. E posibilă, aşadar, o relaţie adevărată, reală între doi oameni care se preocupă, fiecare în parte, de persoana lui? Atunci când fiecare îşi vede numai propriile ambiţii, nevoi, propria lui înfruntare cu lumea şi restul absurdităţilor meschine care formează însăşi viaţa? Un om prins într-o asemenea plasă ar putea să mai aibă relaţii adevărate cu un altul? Vă rog, urmăriţi-mă cu atenţie! E posibilă o relaţie realmente adevărată între un bărbat şi o femeie, dacă el este catolic şi ea protestantă ori dacă el este budist şi ea hindusă?

Deci ce înţelegem prin relaţii umane? Mie mi se pare că acesta este unul dintre lucrurile cele mai importante în viaţă, pentru că viaţa este făcută din relaţii. Unde nu sunt relaţii, nu există nici viaţă, sau atunci viaţa devine o suită de conflicte care sfârşesc în divorţ, singurătate – care aduce cu sine o mulţime de frământări, de anxietăţi şi tot felul de alte necazuri. Le cunoaşteţi cu toţii foarte bine. Pe de altă parte, putem vedea cu ochii noştri cât de pline de viaţă sunt relaţiile adevărate între oameni şi cât de puţini sunt aceia care au reuşit să distrugă zidul despărţitor dintre ei şi semenii lor. Pentru a frânge această barieră cu tot ce implică ea – şi nu este vorba doar de o barieră fizică – trebuie să adâncim problema acţiunii, a făptuirii.

Ce este acţiunea? Nu luăm în discuţie acţiunea trecută sau viitoare, ci acţiunea imediată. Acţiunea noastră este rezultatul unei concluzii la care am ajuns în prealabil şi se împlineşte conform acestei concluzii; ori se poate întemeia pe o anumită credinţă şi atunci urmează credinţa respectivă. Când pleacă de la credinţă anterioară, acţiunea se va desfăşura conform datelor acestei experienţe, a cunoaşterii acumulate. O astfel de acţiune se întemeiază pe trecut, iar relaţiile noastre se înscriu numai în trecut, ignorând pur şi simplu prezentul. Dacă, de pildă, eu am avut cu cineva o relaţie oarecare – şi această relaţie înseamnă, evi­dent, acţiune – timp de câteva zile, săptămâni sau de câţiva ani, mi-am construit deja o imagine a persoanei respective şi atunci voi reacţiona conform acestei im­agini iar persoana respectivă va reacţiona conform imaginii pe care şi-a făcut-o la rându-i despre mine; aşadar, până la urmă, relaţia nu este între noi doi, ci între imaginile noastre. Vă rog, analizaţi-vă spiritul, analizaţi-vă propria atitudine în relaţiile cu ceilalţi şi veţi descoperi foarte repede cât de adevărate sunt cuvintele mele. Toate relaţiile noastre sunt întemeiate pe imagini – cum aşadar să existe raporturile reale, adevărate cu ceilalţi dacă nu ne leagă decât nişte imagini?!

Ceea ce mi-aş dori eu ar fi nişte relaţii lipsite de orice conflict, în care nimeni să nu se folosească de nimeni, să nu exploateze pe nimeni, nici sexual, nici pentru propria plăcere, bucurându-se doar de o trecătoare companie. E foarte limpede că un conflict interior distruge orice relaţie adevărată – aşadar trebuie să-1 rezolv în esenţa lui, iar nu marginal. Nu pot să rezolv conflictul decât prin înţelegerea acţiunii mele în viata de zi cu zi, nu numai în cadrul unor relaţii. Vreau să-mi dau seama dacă toate activităţile mele tind să mă izoleze, adică să ridice un zid de netrecut în jurul meu; zid care înseamnă, în ultimă instanţă, grija egoistă de mine însumi, de viitorul meu, de fericirea mea, de sănătatea mea, de Dumnezeul şi credinţa mea, de succesele sau insuccesele mele. Mă urmăriţi? Sau credeţi că raporturile umane nu au nimic de a face cu “eul” meu, cu egoismul meu? Eu sunt un centru ale cărui activităţi se axează exclusiv pe fericirea mea, pe satisfacţiile şi gloria mea, activităţi care, în mod obligatoriu, tind să mă izoleze. Şi unde apare izolarea, apare şi ataşamentul faţă de ceva, dependenţa; dacă ataşamentele mele sunt impregnate de incertitudine sau dependenţă, încep să sufăr şi ca urmare, să mă izolez total de ceilalţi oameni. Realmente aşa stau lucrurile – nu fac teorii, nu spun poveşti.

De-a lungul anilor mi-am construit un set de imagini despre mine însumi şi despre cei din jur. M-am întărit prin activităţile, credinţele mele ş. a. m. d. Prima întrebare este, deci, următoarea: cum să scap de aceste imagini? De imaginea Dumnezeului în care cred, de toate condiţionările mele, imagini care înseamnă pentru mine căutarea celebrităţii şi a iluminării (care, în fond, e acelaşi lucru!), obligaţia de a mă implini în ceva, ca să nu ajung un ratat. Am creat, vai, o mulţime de imagini despre mine însumi şi despre ceilalţi. Cum voi scăpa de ele? Pot să dărâm această structură de imagini printr-un proces analitic? Evident că nu.

Atunci ce-i de făcut? E o problemă foarte importantă pe care trebuie s-o rezolv acum, iar nu s-o amân pe altădată. Dacă n-o rezolv astăzi mă va tulbura şi mai tare; mintea mea are nevoie de ordine ca să funcţioneze bine, sănătos, normal, să nu ajungă la nevroză. Acum trebuie să-mi pun ordine în viaţă, în mine, chiar în cursul acestei zile, altfel voi cădea pradă frământărilor, coşmarurilor de tot felul şi mâine nu voi mai fi în stare de nimic. Trebuie aşadar să rezolv cât mai repede această problemă.

Cum să fac deci să înceteze crearea imaginilor? Mai întâi, desigur, având grijă să nu-mi creez o super-imagine. Am în cap o mulţime de imagini şi, neputându-mă elibera de ele, inventez, din nenorocire, o super-imagine -sinele superior, atman sau un agent exterior, spiritual, ca de pildă “Marele Frate” din lumea comunistă. Trebuie aşadar să pun capăt o dată pentru totdeauna tuturor imaginilor pe care le-am creat, dar fără a-mi crea una superioară, mai nobilă, într-un fel. Vedem aşadar că în clipa în care ne sprijinim fie măcar şi pe o singură imagine, orice posibilitate de a avea relaţii adevărate cu ceilalţi dispare, deoarece imaginile separă, divizează şi acolo unde există separaţie există în mod obligatoriu şi conflict, nu numai la nivelul naţiunilor, ci şi la cel al indivizilor. Până aici e, cred, destul de limpede. Deci, cum mă pot debarasa de toate imaginile pe care le-am acumulat în aşa fel încât spiritul meu să fie complet liber, proaspăt, întinerit, capabil să observe orice seg­ment al vieţii cu un alt ochi, transfigurat?

Mai întâi trebuie să descopăr (dar fără a face apel la analize simandicoase!) cum se nasc imaginile? Altfel spus, trebuie să învăţ să observ. Observaţia se întemeiază pe analiză? Observ, deci văd – este oare acest act rezultatul vreunei analize, al vreunui exer­ciţiu care se derulează într-un interval de timp? Sau e un act întâmplat în afara timpului? Dintotdeauna omul a încercat să meargă dincolo de timp prin diferite mijloace şi procedee, iar tentativele lui au sfârşit mereu cu câte un eşec. Presimţind, poate, că nu este în stare să se debaraseze de toată această mulţime de imagini, el şi-a creat o super-imagine devenind astfel sclavul propriei sale creaţii. Nu poate fi, deci, liber niciodată fiindcă această super-imagine – sufletul, sinele superior, statul sau mai ştiu eu ce – e tocmai opusul libertăţii; e pur şi simplu o imagine în plus. Prin urmare e o problemă vitală pentru mine să pun capăt imaginilor. Numai şi numai atunci voi putea întreţine raporturi juste cu ceilalţi; dar ne întrebăm dacă e posibil să punem capăt tuturor imaginilor dintr-o dată, iar nu în timp, descotorosindu-ne pe rând de ele, lucru care, până la urmă, n-ar duce la nimic.

Trebuie să descopăr dacă sunt în stare să distrug acest mecanism al spiritului de creare a imaginilor şi în acelaşi timp, să mă întreb ce înseamnă “a fi lucid”. Pentru că asta îmi va îngădui să rezolv problema şi să pun capăt tuturor imaginilor, intr-un cuvânt, să-mi dobândesc libertatea. Căci unde există libertate există şi posibilitatea de a avea relaţii juste cu cineva, relaţii lipsite de orice formă conflictuală

Ce este aşadar luciditatea? Ea presupune o atenţie lipsită de orice formă de alegere. Nu mai pot alege o imagine preferată în detrimentul alteia; pentru ca atunci n-aş mai ajunge la nici un capăt. Trebuie să descopăr ce este luciditatea – o stare în care nu mai există alegere, ci numai pură observaţie, viziunea pură.

Aşadar, ce înseamnă “a vedea”? Cum privesc eu un copac, un munte, un deal, luna, o apă curgătoare? pe obicei nu mă reduc la simplă şi pură vizualizare, în mintea mea există deja o imagine constituită a copacului, a norului, a râului respectiv. Acest râu mai are şi un nume al său, susură într-un anume fel, clipoceşte într-un mod plăcut sau neplăcut. Mereu observ, iau seamă de lucrurile din jur în funcţie de nişte preferinţe sau aversiuni, comparându-le unele cu altele. Dar nu e posibil să observ şi să ascult acest râu fără să fac o alegere, în afara oricărui ataşament, oricărei împotriviri interioare sau conceptualizări? Faceţi, vă rog, acest lucru, acum, în timpul discuţiei noastre, ca exerciţiu de dimineaţă! Sunt în stare să ascult susurul acestui râu fără nici o intruziune din trecut? Sunt în stare să observ toate aceste lucruri diferite unele de altele, fără să aleg între ele? Adică fără să condamn pe vreunul şi fără să mă ataşez de altul, să le contemplu numai, şi atât? Nu sunt în stare, nu-i aşa? De ce? Pentru că mintea mea e atât de obişnuită cu prejudecăţile şi preferinţele ei? Pentru că e leneşă şi nu dispune de energia necesară? Sau poate fiindcă mintea mea nu vrea să scape cu adevărat de imagini şi se cramponează, în secret, de una anume? Asta înseamnă că, de fapt, spiritul refuză să vadă că orice existenţă este relaţie şi că atunci când între relaţii intervin conflicte, viaţa devine un coşmar din care se nasc singurătatea şi confuzia. Oare spiritul îşi dă seama în mod direct, iar nu conceptual, de acest adevăr, anume că acolo unde sunt conflicte, relaţiile autentice nu sunt posibile?

Cum putem scăpa de imaginile pe care ni le-am format? Mai întâi trebuie să descoperim cum s-au format ele; care este deci mecanismul creării lor. Dar acest lucru nu se poate vedea din moment ce noi vorbim tot timpul, discutăm doar, inutil, din moment ce există violenţa de limbaj, brutalitate în exprimare; dacă nu suntem profund atenţi la clipa de faţă, atunci mecanismul de construcţie a imaginilor începe să se mişte; altfel spus, când spiritul nu este profund atent în chiar momentul acţiunii pe care dorim s-o săvârşim, mecanismul creator de imagini funcţionează după bunul său plac. Când cineva, de pildă,îmi spune ceva plăcut sau neplăcut şi dacă, atunci când persoana respectivă îmi vorbeşte, eu nu catadixesc să-i acord vreo atenţie, imediat se declanşează mecanismul, în schimb, dacă sunt atent şi lucid, construcţia imaginilor încetează. Când spiritul e pe deplin treaz, atent la ceea ce se întâmplă în imediat, când nu este distrat, înspăimântat, gata să respingă mereu câte ceva din ceea ce aude, atunci construcţia imaginilor devine imposibilă, încercaţi să verificaţi lucrul acesta într-o zi; veţi vedea că am dreptate!

Prin urmare, am văzut cum putem împiedica formarea imaginilor; dar ce se va-ntâmpla cu toate aceste imagini acumulate până în prezent? V-aţi pus vreodată această întrebare? S-ar părea că nici nu vă interesează. Pentru că dacă e într-adevăr o problemă serioasă, adevărată, vitală pentru voi, ar fi trebuit să o fi rezolvat deja până acum iar nu să staţi şi să aşteptaţi să găsească altcineva răspunsul în locul vostru. Ei bine, ce se întâmplă, deci, cu toate imaginile înmagazinate de noi în creier? Vă daţi seama ce număr imens de imagini ţineţi ascunse în mintea voastră? Veţi putea scăpa încetul cu încetul de ele, eliminându-le una câte una? Asta v-ar lua un timp infinit. Căci numai bine scăpaţi de una şi îndată veţi crea alta. Acest proces de eliminare a imaginilor una după alta riscă să nu se mai sfârşească Aşadar sunteţi în posesia adevărului – nu vă puteţi debarasa pe rând de imaginile din mintea noastră. Spiritul care a surprins realmente acest adevăr este total conştient atunci când îşi creează o nouă imagine, în această clipă de atenţie, vizionară, toate imaginile dispar. Mă întreb dacă sesizaţi acest lucru.

Imaginile se formează atunci când spiritul nu este atent şi trebuie să recunoaştem că majoritatea dintre noi se află în această situaţie. Când însă privim cu maximum de atenţie o singură imagine, imediat devenim atenţi la întreg mecanismul construcţiei de imagini. Şi văzându-l cum funcţionează îl putem opri; fie că e vorba de trecut, de prezent sau de viitor. Ce contează este, deci, atenţia noastră, iar nu capacitatea de imagini pe care ne-am creat-o. Vă rog, încercaţi să înţelegeţi acest lucru foarte important. Dacă îl veţi înţelege, veţi înţelege, practic, tot mecanismul men­talului.

Din păcate cei mai mulţi dintre noi n-au fost în stare să-şi rezolve problemele; nu prea ştim cum s-o facem şi continuăm să trăim cu ele transformându-le într-un fel de obişnuinţă, de armură impenetrabilă. Dacă avem o problemă nerezolvată încă, nu mai avem energie; Problema respectivă ne absoarbe întreaga energie; şi astfel până şi lipsa de energie devine, în cele din urmă, o obişnuinţă. Dacă deci sunteţi cât de cât serioşi, dacă vreţi să duceţi cu adevărat o viaţă fără conflicte, trebuie să descoperiţi cum să vă rezolvaţi imediat problemele; altfel spus trebuie să acordaţi atenţie oricărei probleme care vă frământă, iar nu să încercaţi, să vă siliţi s-o rezolvaţi. Pentru că dacă vă încrâncenaţi să-i găsiţi o soluţie, vă aşezaţi în afara problemei rămânând totuşi cu problema în timp ce, dacă îi acordaţi atenţia voastră deplină, atunci veţi descoperi soluţia în problemă, nu în afara ei.

Îngăduiţi-mi să mă exprim altfel. Ştim cu toţii ce înseamnă suferinţa fizică sau psihologică, interioară deci. Suferinţa fizică poate fi tratată cu diferite leacuri atât de bine încât nu rămânem nici măcar cu amintirea ei. Dacă suntem pe deplin conştienţi de această suferinţă şi dacă, în luarea noastră de cunoştinţă, ne amintim de trecut, atunci suferinţa dispare; prin urmare vom dispune de energia necesară pentru a înfrunta şi suferinţa viitoare când, fără îndoială, aceasta va veni. Toţi, cred, am de suferit şi psihologic – unii mai mult, alţii mai puţin, dar fiecare am suferit în felul său. Când suferim, din instinct, vrem să scăpăm, să fugim de boală şi atunci ne găsim câte un refugiu – într-o religie, în diferite distracţii, în lectură ş. a. m. d.

Ei bine, dacă spiritul este foarte atent şi nu dă înapoi în faţa suferinţei, veţi vedea că din această stare totală se naşte o energie atât de puternică – aproape o pasiune – încât suferinţa încetează de la sine. La fel şi cu imaginile – sfârşesc instantaneu atunci când nu există nici o preferinţă pentru nici una din ele; acest lucru e foarte important. Când n-avem nici o preferinţă, nu mai avem nici o prejudecată. Suntem atunci în stare să privim şi, prin această pură privire a lucrurilor, ajungem nu numai la înţelegerea procesului de formare a imaginilor, ci chiar la brusca lui istovire şi isprăvire.

Vedem, aşadar, cât de importante sunt relaţiile umane, vedem că e posibilă o relaţie fără conflict, o stare de iubire, prin urmare. Căci iubirea nu este o imagine; nu este o plăcere şi cu atât mai puţin o dorinţă. Iubirea nu se poate cultiva, exersa, ea nu depinde de memorie. Sunt deci în stare să trăiesc zilnic, fără să mă preocup de mine însumi? Pentru că această preocupare de mine însumi este principala imagine. Sunt în stare să trăiesc fără ea? Atunci abia nu voi mai cunoaşte singurătatea, izolarea şi suferinţa.

Ascultător: Când priveşti în adâncul tău şi simţi că eşti cuprins de o pasiune fără motiv – pasiunea de a înţelege, putem recunoaşte, cu puţină francheţe, că, de fapt, acest sentiment nu este altceva decât dorinţa de a avea experienţa realităţii. Sinele (adică tot ceea ce noi cunoaştem) poate avea acest sentiment fără nici un mobil şi poate percepe diferenţa esenţială care există între cele două sentimente?

Krishnamurti: – Mai întâi de toate, ce este “sinele”, “eul”? În mod sigur, “eul” este rezultatul educaţiei noastre, al conflictelor şi culturii noastre, al relaţiilor noastre cu restul lumii; acest “eu” este rezultatul propagandei căreia i-am fost supuşi vreme de cinci mii de ani. Este “eul” legat de casa, bărbaţii, nevestele noastre ş. a. m. d. Acest “eu” spune: “Vreau să fiu fericit, vreau să reuşesc în viaţă”. Acest “eu” afirmă:sunt creştin, sunt comunist sau hindus. “Eul” creează toate aceste îngrozitoare diviziuni, nu-i aşa?

Ei bine, “eul” izolat, limitat prin structura şi natura sa, separatist, poate avea vreo pasiune? Evident că nu. Sigur, poate avea pasiunea plăcerii, dar asta nu intră în discuţia noastră de acum. Pasiunea se naşte odată cu sfârşitul “eului”; numai un spirit eliberat de prejudecăţi, opinii, judecăţi personale şi condiţionări poate cunoaşte adevărata pasiune cu energia şi intensitatea ei pentru că e în stare să vadă realitatea. Văd că sunteţi de acord cu mine şi că spuneţi “da”, dar oare acest “da” nu e o afirmaţie pur verbală? Sau v-aţi dat seama realmente de acest adevăr şi sunteţi, prin ur­mare, liber?

miercuri, 15 decembrie 2010

“ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU ESTE CA O SĂMÂNŢĂ DE MUŞTAR” - Aivanhov

A spune că Dumnezeu este absolut incognoscibil este o afirmaţie falsă. O Fiinţă ale cărei lucrări putem să le contemplăm zi şi noapte nu e cu adevărat incognoscibilă. Dacă universul creat de Dumnezeu există şi este accesibil măcar parţial celor cinci simţuri ale noastre precum şi gândirii, este de asemenea şi cu Dumnezeu. Deasupra lui Kether, Dumnezeu este peste puterea facultăţilor noastre, dar plecând de la
Kether, abordăm noţiuni accesibile înţelegerii noastre.
Kether, prima sefiră, reprezintă începutul întregii manifestări, iar manifestarea subînţelege diviziunea, polarizarea, adică apariţia unui principiu masculin şi un principiu feminin, necesare pentru a crea.

Exemplul seminţei ne va face să înţelegem mai bine această idee. Cât timp sămânţa nu se “manifestă”, nu putem şti ceva despre ea. În ea, viaţa este îngheţată. Dar dacă o puneţi în pământ, ea se va diviza şi un germen va apărea, care va deveni o tijă şi va începe să crească: atunci veţi începe să o cunoaşteţi. Dumnezeu a lăsat peste tot în natură urme care ne pot instrui. Dacă Dumnezeu, Absolutul, care conţine totul, nu s-ar fi polarizat pentru a se manifesta, noi nu am fi existat şi nu am fi putut cunoaşte nimic, în acelaşi fel cum nu putem şti nimic despre o sămânţă atâta timp cât ea nu germinează, cât timp ea nu se polarizează.

Tocmai această imagine a seminţei a utilizat-o Iisus în Evanghelii: “Împărăţia lui Dumnezeu este asemănătoare unei seminţe de muştar pe care un om a luat-o şi a semănat-o în câmpul său. E cea mai mică dintre toate seminţele; dar când creşte, devine un arbore aşa de mare încât păsările cerului vin să locuiască în ramurile sale.” Împărăţia lui Dumnezeu, e universul, iar Arborele sefirotic sau Arborele Vieţii e o reprezentare simbolică dintre cele mai profunde a acesteia.
Priviţi: semănătorul a pus sămânţa în pământ, e prima sefiră Kether. Cât timp sămânţa nu e plantată procesul vieţii nu poate începe.

Fiind în pământ, sămânţa se divizează, ea se polarizează, aceasta e Hohmah, Înţelepciunea, binarul, opoziţia pozitiv şi negativ, opoziţia sus şi jos. Forţele conţinute în Coroană încep să se divizeze, încep să se opună unele altora. Iată de ce toţi cei care nu înţeleg dualitatea, contrariile, binele şi răul, nu pot înţelege înţelepciunea.
Dar în realitate aceste forţe nu sunt complet divizate, ele rămân legate prin Coroană care le spune:“Sunteţi masculin şi feminin, pozitiv şi negativ, deci uniţi-vă şi lucraţi în lume.” Ele se unesc şi aceasta e Binah, Inteligenţa, care le armonizează. Cum a ordonat Coroana, Binah reconciliază contrariile şi germenele apare.
Kether, Hohmahşi Binah sunt rădăcinile înfipte în solul lumii din înalt. Veţi spune: “Dar rădăcinile unei plante sunt înfipte jos, în sol!” Da, pentru o plantă, rădăcina reprezintă capul. Dar adevăratul cap este în înalt. Omul e de asemenea un arbore ale cărui rădăcini sunt plantate în înalt, în Cer. Ca şi cele trei sefire Kether, Hohmahşi Binah, adevăratul nostru cap este afundat în solul lumii divine.
Acum, pentru ca planta să apară deasupra solului, trebuie să intervină cea de-a patra sefiră, Hessed: Mila. Hessed rerezintă trunchiul arborelui, această forţă care încearcă să reziste orice s-ar întâmpla.
Cea de-a cincea sefiră Gebourah: Forţa, corespunde ramurilor care încep să se se întindă în toate părţile. Când un om, o societate, un popor, devin puternici ei reuşesc să se răspândească peste tot.
Cea de-a şasea sefiră,Tiphereth: Frumuseţea, sunt frunzele care nu numai că dau un aspect arborelui dar îi permit să respire şi să se hrănească cu lumină.
După frunze, apar mugurii (bobocii): e cea de-a şaptea sefiră,Nestah: Victoria. Dacă a ajuns până la stadiul mugurilor, aceasta înseamnă că arborele a fost capabil să învingă toate dificultăţile, şi va da fructe.

Acum se face o mare lucrare în muguri care vor da naştere florilor. E cea de-a opta sefiră,Hod: Gloria, preamărirea. Arborele se acoperă cu flori, el oferă parfumuri, ca nişte esenţe, pentru a celebra gloria Eternului.
În fine, în floare se formează fructul pe care soarele îl coace şi îi dă culoare. E formarea copilului,cea de-a noua sefiră,Iesod: Baza, iar fructul va fi punctul de plecare a unei alte vieţi, a unui nou arbore.

Şi pentru că fructul produs de sămânţă conţine el însuşi seminţe, el esteMalhouth, cea de-a zecea sefiră. De la 1 cât era, sămânţa a devenit 10, adică simbolic, multitudinea. Fiecare grăunţă sau sămânţă produsă de fruct reprezintăMalhouth, Împărăţia lui Dumnezeu. Cum să recunoaştem că e chiar Împărăţia lui Dumnezeu? Plantaţi grăunţa şi toate celelalte atribute vor apărea. Deci,Malhouth şi Kether se reîntâlnesc, începutul şi sfârşitul lucrurilor e identic. Iată de ce Iisus spunea că Împărăţia lui Dumnezeu(Malhouth) poate fi comparată cu o sămânţă de muştar.

Acum, poate vă gândiţi: “Toate acestea sunt foarte bune, dar cum putem să le aplicăm în viaţa noastră interioară?” Puteţi face multe lucruri. Sămânţa de muştar poate fi interpretată ca un gând sau un sentiment. Ce este un gând, un sentiment? Un grăunte, în aparenţă minuscul. Atunci, plantaţi-l, şi dacă e pur, dezinteresat, intens, şi dacă îi creaţi condiţii bune, el va fi punctul de plecare pentru edificarea Împărăţiei lui Dumnezeu. “Păsările cerului vor veni să se adăpostească în ramurile lui”, spunea Iisus. Păsările, aceştia sunt îngerii: ei vin să-l viziteze pe omul care a îmbrăţişat viaţa spirituală, ei găsesc un adăpost în el, ei se instalează definitiv şi îl umplu de lumina şi de graţia lor.

E spus că Dumnezeu a creat omul după chipul şi asemănarea Sa. Ce înseamnă aceasta? O veţi înţelege atunci când veţi fi meditat mult timp asupra imaginii seminţei şi al arborelui. Toată problema asemănării este conţinută în sămânţa arborelui.

marți, 14 decembrie 2010

SEFIRELE STÂLPULUI CENTRAL - Aivanhov


Scopul evoluţiei spirituale e adesea simbolizat de unul sau mai multe obiecte pe care Iniţiatul ajunge să le cucerească după lungi eforturi, lungi suferinţe. Bagheta magică, elixirul vieţii fără de moarte, panaceul universal, oglinda magică, piatra filozofală menţionate în anumite tradiţii populare sunt în realitate simboluri ale unor facultăţi pe care Iniţiaţii sunt pe cale să le dezvolte, puteri pe care au reuşit să le obţină. Le posedau ei propriu-zis? Câteodată da, dar nu aceasta e problema. Mai întâi ei trebuie să le caute în ei înşişi şi să le posede sub formă de calităţi şi virtuţi şi să lucreze cu ele.
Cele cinci simboluri au corespondenţă cu sefiroturile stâlpului central al Arborelui sefirotic: bagheta magică corespunde cu Kether, oglinda magică corespunde lui Daath, panaceul universal corespunde lui Tiphereth, elixirul vieţii fără de moarte corespunde lui Iesod, iar piatra filozofală corespunde lui Malhouth.Veţi întreba: “Dar cum să intrăm în posesia acestor bogăţii? Ce muncă trebuie să depunem?”

Când vă străduiţi să vă transformaţi gândurile şi sentimentele ordinare, mediocre, meschine în gânduri şi sentimente nobile, generoase, dezinteresate lucraţi cu piatra filozofală (Malhouth) care transmută metalele obişnuite în aur.
Când, printr-o viaţă pură, vă regeneraţi celulele propriului organism, lucraţi cu elixirul vieţii fără de moarte (Iesod).

Când vă străduiţi să aduceţi oamenilor lumină şi căldură, lucraţi cu panaceul universal (Tiphereth). Atunci, pe oriunde mergeţi, oamenii se simt mai bine, durerile îi părăsesc, necazurile lor dispar şi ei prind curaj. Acest efect îl produc anumiţi doctori foarte buni: prezenţa lor alungă suferinţa.
Când aveţi obiceiul de a vă concentra asupra subiectelor foarte elevate, primiţi mesaje din spaţiu ca şi cum obiectele şi fiinţele s-ar reflecta într-o oglindă magică (Daath).

Când ajungeţi să exersaţi o mare stăpânire de sine, începeţi să intraţi în posesia baghetei magice care dă toate puterile (Kether). Nu uitaţi că nu puteţi să vă impuneţi în exterior până nu aţi reuşit să vă dominaţi fiinţa interioară.
De asemenea, pot fi asociate simboluri şi celorlalte 6 sefiroturi. Pentru Hod (Mercur), o carte. Pentru Nestah (Venus), o floare, cea mai preţioasă dintre toate prin parfumul său: trandafirul, pentru că entităţile subtile sunt atrase de parfumurile subtile. Pentru Gebourah (Marte), o spadă, pentru a proteja pe alţii şi a ne proteja pe noi, trebuie - simbolic - să avem o spadă. Pentru Hessed (Jupiter), o coroană sau o tiară, simbolul regalităţii şi preoţiei. Pentru Binah (Saturn), un schelet cu o seceră, simbolul timpului şi eternităţii (a se vedea cap XV: “Binah II: teritoriul stabilităţii”). Pentru Hohmah (Uranus), o roată sau un ochi, ochi care vede totul. De voi depinde acum să aprofundaţi aceste simboluri şi să lucraţi pentru a le forma în voi înşivă. A vrea să le posedaţi în exterior nu vă va servi poate la nimic, nu numai că vă veţi pierde timpul, dar vă expuneţi riscului de a devia psihic.

Nici un obiect simbolic nu trebuie luat în considerare în afara folosirii pe care o putem face în viaţa interioară, dacă nu, ajungeţi în situaţii ridicole. Vorbim de piatra filozofală care transmută metalele în aur, dar suntem săraci. Vorbim de elixirul vieţii fără de moarte şi de panaceul universal, dar suntem bolnavi. Vorbim de oglinda şi de bagheta magică (şi chiar le avem, pentru că se găsesc în comerţ!) dar rămânem orbi şi slabi. Atunci, ce vor să însemne toate acestea? În voi înşivă trebuie să găsiţi piatra filozofală, elixirul vieţii fără de moarte, panaceul universal, oglinda şi bagheta magică, şi le veţi găsi învăţând să lucraţi cu sefirele Malhouth, Iesod, Tiphereth, Daath şi Kether.

luni, 13 decembrie 2010

Miriapodul


Un miriapod trecea pe o cărare, cu cele 100 de picioare ale sale mişcându-se într-o sincronicitate perfectă. O broască râioasă l-a privit minunându-se: “Cum reuşeşti să îţi coordonezi atât de bine picioarele? Pe care dintre ele îl mişti primul?”

Miriapodul s-a oprit să se gândească şi de atunci nu mai ştie cum să meargă.

Emisiunea 360 de Grade | 12.DEC.2010 cu Alina Bădic | B1TV





duminică, 12 decembrie 2010

Arborele sefirotic - Omraam Mikhael Aivanhov


Pentru cel care simte nevoia de a se apropia de Creator, de a-i penetra imensitatea, religia dă câteva mijloace: rugăciunea, participarea la slujbele religioase, ascultarea unor anumite reguli. E bine, dar e insuficient. Pentru a ne apropia de Dumnezeu, nu e suficient a simţi emoţii mistice şi a respecta reguli, e necesar de a aprofunda un sistem de explicare a lumii.

De la început, am vrut să găsesc un astfel de sistem şi l-am căutat în toate direcţiile. Am studiat ce învaţă marile religii ale lumii, şi sistemul care mi s-a părut cel mai bun – cel mai vast şi în acelaşi timp cel mai precis – l-am găsit în tradiţia evreiască, în Kabbala: Arborele sefirotic, Arborele vieţii. Nu spun că alte doctrine sunt rele sau false, nu, dar noţiunile pe care le prezintă rămân risipite, nu dau o privire aşa de profundă, aşa de structurată şi aşa de sintetică.

Arborele sefirotic este o sinteză a universului, el este pentru mine cheia care permite descifrarea misterelor creaţiei. El se prezintă sub forma unei scheme foarte simple, dar conţinutul său e inepuizabil. Şi chiar, multe episoade din Vechiul şi Noul Testament pot fi interpretate în lumina Arborelui sefirotic.

Kabalişti împart universul în zece regiuni sau sefire corespunzătoare primelor zece numere (cuvântul sefiră, la plural sefirot, semnifică numărarea). Fiecare sefiră se identifică cu ajutorul a cinci nume: numele lui Dumnezeu, numele sefirei însăşi, numele şeful ordinului îngeresc, numele ordinului îngeresc şi în fine numele unei planete (planşa de la sfârşitul volumului vă permite să consultaţi în orice moment schema detailată a Arborelui Sefirotic).

Este vorba de cinci planuri distincte şi veţi înţelege mai bine natura lor ştiind că putem să stabilim o corespondenţă între aceste cinci planuri şi cele cinci principii din om care sunt: spiritul, sufletul, intelectul, inima şi corpul fizic: Dumnezeu corespunde spiritului, sefira corespunde sufletului, şeful ordinului îngeresc corespunde intelectului, ordinul îngeresc corespunde inimii şi planeta corespunde corpului fizic.

Fiecare sefiră e deci o regiune locuită de un ordin al spiritelor luminoase având în fruntea sa un arhanghel, el însuşi supus lui Dumnezeu. Deci Dumnezeu este Cel care dirijează aceste zece regiuni, dar sub un nume diferit în fiecare regiune. Iată de ce Kabbala dă zece nume lui Dumnezeu. Aceste zece nume corespund unor atribute diferite. Dumnezeu este unul, dar El se manifestă diferit în funcţie de aceste regiuni. Este tot timpul acelaşi Dumnezeu unic, dar prezentat sub zece aspecte diferite, şi oricare dintre aceste aspecte nu e inferior sau superior altuia.
Cele zece nume ale lui Dumnezeu sunt: – Ehieh – Eloha vaDaath – Iah – Iehovah Tsebaoth – Jehovah – Elohim Tsebaoth – El – Chadai El Hai – Elohim Gibor – Adonai Meleh

Cele zece sefiroturi sunt:
Kether: Coroana
Hohmah: Înţelepciunea
Binah: Inteligenţa
Hessed: Graţia
Gebourah: Forţa
Tiphereth: Frumuseţea
Netsah: Victoria
Hod: Gloria
Iesod: Fundamentul
Malhouth: Regatul

Şefii ordinelor îngereşti sunt:
- Metatron: care participă la Tron
- Raziel: secretul lui Dumnezeu
- Tsaphkiel: contemplarea lui Dumnezeu
- Tsadkiel: justiţia lui Dumnezeu
- Kamael: dorinţa lui Dumnezeu
- Mikhael: care e ca Dumnezeu
- Haniel: graţia lui Dumnezeu
- Raphael: vindecarea lui Dumnezeu
- Gabriel: forţa lui Dumnezeu
- Ouriel: Dumnezeu este lumina mea, sau Sandalfon care e interpretat ca forţa care uneşte materia în formă.

Ordinele îngereşti sunt:
- Hayoth haKodesch: Animalele sfinţeniei sau, în religia creştină, Serafinii
- Ophanim: Roţile, sau Heruvimii
- Aralim: Leii, sau Tronurile
- Haschmalim: Scânteietorii sau Dominatorii
- Seraphim: Înflăcăraţii, sau Puterile
- Malahim: Regii, sau Virtuţile
- Elohim: dumnezeii, sau Principatele
- Bnei Elohim: Fii de dumnezeu, sau Arhanghelii
- Kerroubim: Puternicii, sau Îngerii
- Ischim: Oamenii sau Comuniunea Sfinţilor

În fine, corpurile cosmice sau planetele care corespund planului fizic sunt:
- Reschith haGalgalim: primele turbioane
- Mazaloth: Zodiacul
- Chabtai: Saturn
- Tsedek: Jupiter
- Madim: Marte
- Chemesch: Soarele
- Noga: Venus
- Kohave: Mercur
- Levana: Luna
- Aretz: Pământul, sau Olam Iesodoth, adică lumea fundamentului.

Cei din vechime, care nu cunoşteau decât şapte planete, nu au plasat pe Arborele sefirotic nici pe Uranus, nici pe Neptun, nici pe Pluton. Ei au făcut să corespundă lui Kether nebuloasele, primele turbioane: Reschith haGalgalim, şi lui Hohmah, Zodiacul: Mazaloth. Putem să păstrăm această atribuire, dar putem de asemenea să-l plasăm pe Uranus la nivelul lui Hohmah, pe Pluton la nivelul lui Daath şi pe Neptun la nivelul lui Kether. Kabaliştii au numit această figură Arborele Vieţii pentru că acest ansamblu format din sefiroturi trebuie înţeles ţinând cont de tocmai de imaginea unui arbore.

Cum e făcut un arbore? El are rădăcini, un trunchi, crengi, frunze, flori şi fructe care sunt solidare între ele. La fel, sefiroturile sunt legate între ele prin căi de comunicare numite “cărări”. Aceste cărări, în număr de 22, sunt desemnate de cele 22 de litere ale alfabetului ebraic: Cele 22 de cărări şi cele 10 sefiroturi sunt numite cele 32 de căi ale Înţelepciunii care sunt, simbolic, plasate în Hohmah. Veţi înţelege mai bine natura şi funcţiile acestor treizeci şi două de căi dacă veţi încerca să faceţi o legătură cu faptul că avem 32 de dinţi. Da, şi de altfel nu se vorbeşte de “dinţi (măsele) de minte”? Avem 32 de dinţi pentru a mesteca hrana şi cele 32 de căi sunt de asemenea, într-un anumit fel, dinţi cu care mestecăm hrana psihică şi spirituală pe care o primim în fiecare zi. Prin această masticaţie obţinem înţelepciunea. A deveni înţelept înseamnă a mastica experienţele pe care le facem în fiecare zi pentru a reţine sucul nutritiv.

Cele 32 de căi ale Înţelepciunii leagă cele 10 sefiroturi, fiecare cu cele 5 diviziuni, de aceea Kabbala spune că ea conduce spre cele 50 de porţi ale Înţelepciunii care sunt atribuite simbolic sefirei Binah. Pentru a deschide porţile trebuie să avem chei. Şi adevărata cheie în Ştiinţa iniţiatică este cunoaşterea omului însuşi. Iniţiatul poate cunoaşte totul pentru că se cunoaşte pe sine. În unele reprezentări, în anumite fresce egiptene de exemplu, Iniţiatul ţine în mână un fel de cheie de formă identică simbolului lui Venus . Acest simbol reprezintă schematic fiinţa umană cu cap, cele două braţe depărtate şi cele două picioare unite. Iniţiatul posedă cheia care îi permite de a se cunoaşte, şi cunoscându-se, el cunoaşte întreg universul, el poate dechide porţile tuturor regiunilor lui.

Vă veţi întreba fără îndoială: “De ce zece sefiroturi? Universul e divizat chiar în zece regiuni?” Nu, şi la acest subiect există un punct important pe care trebuie să-l cunoaşteţi. Arborele sefirotic nu e destinat să ne înveţe astronomie sau cosmogonie. În realitate, nimeni nu poate spune cu exactitate ce este universul şi cum a fost el creat. Arborele sefirotic reprezintă un sistem de explicare a lumii care e de natură mistică. Bazele sale au fost puse de milenii. Spiritele excepţionale care l-au conceput nu posedau, evident, telescoape sau lunete astronomice. Prin meditaţie, contemplaţie, graţie unei vieţi interioare intense, ele au reuşit să sesizeze o realitate cosmică pe care au tradus-o cu ajutorul imaginilor şi povestirilor simbolice. Această tradiţie, mereu reluată, la care s-a meditat de-a lungul secolelor a ajuns până la noi. Arborele sefirotic nu e o descriere exactă a universului nostru, ceea ce explică absenţa unor planete, locul soarelui, etc...

Dar să revenim la cele zece sefiroturi. De ce zece? Pentru că acest număr reprezintă o totalitate, un ansamblu finit. Sefira, v-am mai spus-o, înseamnă numărare. Plecând de la primele zece numere, toate combinaţiile numerice sunt posibile. Dumnezeu a creat la început zece numere, cele zece sefiroturi, şi cu ajutorul acestor zece numere El poate crea alte numere, adică alte existenţe, până la infinit.
Kabaliştii menţionează, deşi mai rar, o a unsprezecea sefiră:Daath, al cărei nume înseamnă “a şti”.
Ei o plasează între Kether şi Tiphereth , dar în general ea nu figurează pe reprezentarea Arborelui sefirotic.
Acest tablou a sefiroturilor, cum vedeţi, nu reprezintă decât puterile binelui. Pentru perfecţionarea voastră numai pe acesta trebuie să-l studiaţi, numai asupra acestuia trebuie să vă concentraţi. Dar adevărul este că Kabbala menţionează de asemenea zece sefiroturi ale tenebrelor care se numescKliphoth şi care reprezintă reflectarea inversă ale sefiroturilor divine, exact cum diavolul este reflectarea inversă a lui Dumnezeu. Aceste sefiroturi malefice au de asemenea numele lor, ierarhia lor de spirite, dar nu voi intra în detalii, nu vreau să pronunţ numele lor, pentru că nu vreau să mă leg de acestea.
În fine, deasupra sefirei Kether, kabbaliştii plasează o regiune pe care o numesc Ain Soph Aur:lumina fără sfârşit, care e regiunea Absolutului, regiunea lui Dumnezeu nemanifestat.
Pentru kabbalişti, universul e o unitate a cărei expresie perfectă este Arborele sefirotic. Dar în această unitate ei disting mai multe regiuni.
O primă divizare face să apară patru planuri. De sus în jos acestea sunt:
- Olam Atsilouth sau lumea emanaţiilor, formată din sefirele Kether,Hoh mahşi Binah.
- Olam Briah sau lumea creaţiei, compusă din sefirele Hessed, Gebourah, Tiphereth.
- Olam Ietsirah sau formaţiei, compusă din sefirele Netsah, Hod, Iesod.
- Olam Assiah sau lumea acţiunii, formată din singura sefiră Malhouth.
Şi aici, între lumea de sus şi lumea de jos, există o ierarhizare care are de asemenea corespondenţa sa în fiinţa umană.
- Planului Olam Atsilouth îi corespunde Neschamah,adică planul divin al sufletului şi al spiritului.
- Planului Olam Briah îi corespunde Rouah, adică planul mental, intelectul.
- Planului Olam Ietsirah îi corespunde Nephesch, adică planul astral, inima.
- Planului Olam Assiah îi corespunde Gouph, adică corpul fizic.
O altă repartiţie face să apară trei piloni:
- La dreapta, stâlpul Clemenţei, numit Yak în , care e o putere pozitivă, activă, şi care corespunde sefirelor Hohmah, Hessed şi Netsah .
- La stânga, stâlpul Rigorii numit Boaz, care e o putere feminină, pasivă, şi care cuprindele sefirele Binah,Gebourahşi Hod.
- În fine, stâlpul central, care le echilibrează pe celelalte două, e compus din sefirele Kether, Daath,Tiphereth, Iesod şi Malhouth.

Această divizare exprimă ideea că universul este guvernat de două principii antagoniste masculin şi feminin, de atracţie şi respingere, de dragoste şi ură, de clemenţă şi rigoare şi că, pentru a se armoniza, aceste puteri trebuie să se întâlnească la centru.

Iată, posedaţi acum elementele esenţiale ale Arborelui sefirotic. Ce trebuie să faceţi?... E o responsabilitate foarte mare pentru un Instructor să-i facă pe oameni să intre în sanctuarul Divinităţii, pentru că el ştie că foarte puţine persoane sunt pregătite să înţeleagă şi să utilizeze corect aceste noţiuni. Să nu vorbim de cei care o fac pentru a se servi de practici magice condamnabile, pentru că nedâdu-şi seama de caracterul sacru al acestor noţiuni îşi imaginează imediat că pot să se plimbe în mijlocul acestor nume ca într-o grădină publică şi pot să jongleje cu sefiroturile ca şi cu nişte mingi. Aceste cunoştinţe trebuie abordate cu multă umilinţă şi respect pentru a avea mari revelaţii.

Nu e suficient de a citi de două sau de trei ori acest tablou, de a reţine numele şi a le menţiona din timp în timp în conversaţie.Pentru a deveni baza unei adevărate munci spirituale, Arborele sefirotic trebuie să fie un subiect de meditaţie permanent. Încercaţi să asimilaţi încet aceste noţiuni, să le digeraţi... Şi să nu fiţi miraţi dacă mă veţi auzi folosind termeni care aparţin domeniului nutriţiei. Această meditaţie asupra Arborelui sefirotic poate fi comparată cu nutriţia. În fiecare zi, mâncaţi pentru a vă menţine sănătatea; dintr-un mare număr de alimente alegeţi unele şi acestea nu sunt aceleaşi de la o zi la alta. În Arborele sefirotic veţi descoperi o imensă varietate de “hrană”, pentru că e o reflectare a universului. Religia şi filozofia sunt bine reprezentate, desigur, la fel şi morala, adevărul, dar de asemenea şi ştiinţele şi artele: de voi depinde să învăţaţi să vă hrăniţi zilnic.

Mulţi sfinţi, mistici, e adevărat, au reuşit să progreseze fără a cunoaşte Arborele sefirotic, dar cunoaşterea lui dă o vedere mai clară asupra muncii de făcut, şi această metodă poate să vă însoţească pe toata durata vieţii voastre. Nici un tablou nu depăşeşete Arborele Vieţii. Urmaţi-l, şi gândirea voastră va înceta să vagabondeze şi veţi primi binecuvântări pe măsură ce veţi şti să exersaţi şi să avansaţi pe această cale. Revenind des asupra Arborelui sefirotic veţi aprinde lumini în voi, iar aceste lumini nu numai că vă vor lumina, dar vă vor purifica, vă vor întări, vă vor da viaţă şi vă vor înfrumuseţa. Poate nu veţi înţelege niciodată perfect această reprezentare şi nu veţi ajunge să realizaţi niciodată toate virtuţile şi puterile pe care le reprezintă, dar ea va fi pentru voi reprezentarea unei lumi ideale care vă va atrage tot timpul către înalt.

Iesod, Tiphereth, Kether: sublimarea forţei sexuale - Omraam Mikhael Aivanhov


În sefira Iesod , Dumnezeu poartă numele Chadai El Hai, şi El hai, am văzut, înseamnă Dumnezeu viu.Iesod e singura sefiră pentru care e menţionat acest atribut divin: viaţa. Bineînţeles, este subînţeles acest atribut şi în celelalte, dar aici este subliniat. Şi deoarece Dumnezeu Însuşi poartă acest nume “viu”, aceasta semnifică că viaţa care se manifestă în Iesod este de cea mai mare puritate. Iesod, fundamentul, este sefira vieţii pure, şi în schema omului cosmic, Adam Kadmon, ea reprezintă organele sexuale: pentru că acestea sunt organele care crează viaţa.

Chiar dacă suntem obligaţi să constatăm că, în viaţa lor sexuală, oamenii nu se preocupă suficient de puritate, adevărul este că Inteligenţa cosmică e cea care a decretat că puritatea lui Iesod trebuie să se manifeste prin intermediul organelor sexuale.

Astăzi se vorbeşte de “eliberarea moravurilor” ca de un mare progres, şi întradevăr ar fi putut fi un progres. Dar ceea ce vedem la ora actuală nu este un progres, e o degringoladă. Această tendinţă pe care o au din ce în ce mai mult oamenii de a se culca împreună pentru că nu găsesc ceva mai bun de făcut, ca să treacă timpul şi pentru a simţi plăceri, este prejudiciabil pentru evoluţia lor. De-abia se întâlnesc, nu se cunosc, nu se iubesc şi ei fac dragoste... din inactivitate, ca şi cum nu ar fi ceva mai important de făcut decât să joace cărţi! Şi apoi, ca şi după o partidă de cărţi, se despart, pentru a începe mâine cu alţii. Aceasta este foarte grav; nu pentru că nu se supun unor reguli inventate de câţiva moralişti; pentru ei este grav, lor îşi fac rău, nu moralei, nici moraliştilor. Actul sexual în sine nu are nimic de condamnat, chiar dacă nu are ca scop procreerea, dar trebuie să cunoaşteţi entităţile şi forţele care sunt angajate în acest act pentru a-i da o semnificaţie şi o orientare divină.

Toţi cei care practică actul sexual pentru propria plăcere, nu numai că că îşi irosesc energiile, dar ei alimentează cu ele entităţi ale planului astral inferior. Pentru că sunt închişi un timp într-o cameră, bărbatul şi femeia îşi imaginează că sunt singuri. Deloc. Există în lumea invizibilă entităţi care sunt de faţă, care asistă şi care se hrănesc cu emanaţiile lor. Atunci, dacă se lasă antrenaţi de senzualitatea lor, larve şi elementali vin să se hrănească pe cheltuiala lor. În timp ce pentru cei care s-au pregătit cu conştiinţă să îndeplinească un act sacru, spiritele luminii sunt cele care vin să se hrănească şi să aducă binecuvântările lor. Ştiind acestea, discipolii unei Şcoli iniţiatice invită ei înşişi spiritele celeste cerându-le să-i lumineze pentru a fi capabili să-şi sublimeze gesturile pe care le vor face.
Entităţile care posedă secretul sublimării forţei sexuale sunt Malahimii, îngerii lui
Tiphereth, Soarele. Energia sexuală din fiinţa umană este de aceeaşi natură ca şi energia solară,dar ea nu o ştie şi, irosind-o, utilizând-o numai pentru satisfacerea propriilor pasiuni, ea se degradează. Din ziua când bărbaţii şi femeile vor conştientiza că această forţă e impregnată de lumina soarelui, ei vor merge pe calea sfinţeniei, se vor apropia de sefira Kether unde Serafinii nu încetează să cânte: "Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Atotputernic". Şi din acel moment ei vor începe să guste adevărata dragoste, acea a Serafinilor.

De la Iesod la Kether, trecând prin Tiphereth , acesta e drumul sublimării forţei sexuale. La extremitatea superioară a stâlpului central se găseşte sfinţenia lui Kether, care este capul coroanei, iar originea ei este în puritatea lui Iesod , organele sexuale. Sfinţenia lui Kether, este energia sexuală pe care discipolul se străduieşte să o sublimeze graţie puterilor lui Tiphereth , până ce ea va ajunge să se manifeste sus, deasupra capului său, ca o lumină de aur. Da, şi acesta e scopul Iniţierii: să fi capabil să stăpâneşti o forţă brută care ne antrenează în jos, să faci să-şi schimbe direcţia şi să lucrezi asupra acestei chintesenţe până la a o transforma în lumină.
Adevăratul Iniţiat e cel care, graţie puterilor lui Tiphereth , a realizat în el însuşi puritatea lui Iesod. El posedă aceleaşi organe ca toţi oamenii şi aceste organe fabrică aceeaşi materie, dar această materie sublimată se ridică pentru a alimenta toţi centri săi spirituali de sus, şi se ridică asupra lui ca razele de lumină.

Acestea sunt adevăruri care erau învăţate de discipolii Iniţierilor antice. Dar în acea epocă i se pretindeau celui ce dorea să aibă acces la mistere ani de studii şi de muncă; şi mulţi dintre ei nu erau admişi. Eu vă cer vouă cel puţin să fiţi conştienţi de valoarea acestor cunoştinţe pe care le primiţi, şi să mulţumiţi Cerului.

miercuri, 8 decembrie 2010

Ascetismul - FRANZ BARDON


Din cele mai indepartate timpuri, toate sectele, religiile si sistemele de antrenament au privit ascetismul ca o problema importanta. Diferite sisteme din Orient au transformat ascetismul in fanatism, cauzand prejudicii majore prin excese nenaturale si nenecesare. Mortificarea corpului in general este doar un aspect al dezvoltariice tine doar de corp neglijand celelalte parti. Daca ascetismul fizic ajuta corpul fizic, fie printr-o dieta adecvata, fie pentru eliminarea toxinelor si indepartarea impuritatilor, sau pentru a indeparta boala din corp si a compensa dizarmoniile, atunci masurile ascetice pot fi intrebuintate dar cu masura.

Cineva care munceste din greu va fi lipsit de minte sa lipseasca corpul de substantele absolut necesare supravietuirii, doar pentru ca se ocupa cu yoga sau misticismul. Aceste extreme vor duce fara nici un dubiu la serioase si periculoase periclitari de sanatate..

Vegetarianismul nu-i asa important pentru progresul mental sau intelectual, doar daca-i folosit pentru curatarea corpului de murdarii. O abstinenta temporara de la carne si produse animaliere e indicata doar in anumite operatii magice, facand parte din pregatire si atunci sunt limitate in timp. Toate astea trebuie luate in considerare si in ceea ce priveste viata sexuala. Ideea ca prin mancarea carnii animalelor, puterea animalelor sau facultatie lor ar fi transmise omului este un nonsens si isi are originea in ignoranta legilor primitive. Magul nu trebuie sa fie atent la astfel de conceptii.

In dezvoltarea mistico-magica, magicianul trebuie sa fie moderat in modul de hranire (solid si lichid) si sa duca un stil de viata rezonabil. Este imposibil de dat anumite regului fixe pentru ca modul magic de viata este numai individual. Fiecare trebuie sa stie ce-i face bine si ce-I face rau, fiind datoria sacra ca sa se mentina echilibrul peste tot.

Sunt 3 feluri de ascetism:
1. ascetism intelectual sau mental;
2. ascetism psihic sau astral;
3. ascetism fizic sau material.

Primul are de-a face cu disciplina gandurilor, al 2-le are de-a face cu inobilarea sufletului prin controlul pasiunilor si instinctelor iar al treilea este ocupat cu armonizarea corpului printr-o viata naturala si echilibrata. Fara aceste 3 feluri de ascetism care trebuiesc dezvoltate paralel, dezvoltarea magica este imposibila. Ca sa nu produci dezechilibre in fiinta ta trebuie sa te ocupi de toate 3 la fel. Informatii despre acest lucru in partea practica a cartii.

Inainte sa inchei partea teoretica a acestei carti, recomand tuturor nu doar sa o citeasca, ci sa si-o insuseasca temeinic prin reflectie si meditatie profunda caci trebuie sa devina o parte din cultura mentala a individului. Cel ce va deveni mag isi va da seama ca viata depinde de actiunea elementelor in diferite sfere si planuri. Ele se manifesta in orice lucru atat in micro cat si in macrocosmos, temporar si etern, peste tot sunt aceste puteri in actiune. Incepand din acest punct al cunoasterii vei vedea ca nu exista moarte in sensul obisnuit al cuvantului, ci totul continua sa traiasca, transformandu-se si apropiindu-se de perfectiune, in conformitate cu legile originare. Astfel magului nu-i e frica de moarte, pentru ca el crede ca moartea fizica este doar o tranzitie spre planul astral iar de acolo spre nivelele spirituale s.a.m.d.; in consecinta el nu va crede in iad sau in rai. Preotii diferitelor religii sustin aceste povesti doar ca sa-si tina “copiii” cuminti. Povestile lor au scopul de a crea frica de iad sau purgatoriu si sa promita raiul oamenilor buni. Persoanele obisnuite daca sunt inclinate spre religie pot fi influentate pozitiv de aceste povesti, de frica iadului vor incerca sa fie buni.

Magul nu vede alt scop in legile morale decat innobilarea mintii si a sufletului sau, pentru ca doar printr-un suflet nobil puterile universale pot lucra, in special daca corpul, sufletul si mintea au fost antrenate si dezvoltate in mod egal si armonios.

marți, 7 decembrie 2010

Dumnezeu - FRANZ BARDON


Din cele mai vechi timpuri, omenirea a crezut in ceva ce exista dincolo de puterea de intelegere a oamenilor, ceva transcedental ce a fost idolizat indiferent de forma fie un (sau mai multi) D-zeu personificat sau unul nepersonificat. Tot ce nu a putut intelege omul a fost atribuit puterilor deasupra lui. Astfel s-au nascut toate zeitatile omenirii, cele bune si cele rele (demoni). Cu timpul zeii, demiurgii, ingerii, demonii sau fantomele au fost adorate, fie ca au fost vii sau au existat doar in imaginatia oamenilor. Prin dezvoltarea omenirii ideea despre D-zeu s-a redus, in special datorita dezvoltarii stiintei care a inceput sa explice toate fenomenele care inainte au fost atribuite lui D-zeu. Ar trebui sa fie scrise o gramada de carti daca cineva ar dori sa intre in detalii despre diferitele idei si conceptii despre divinitate in istorie. Sa ne apropiem de D-zeu din punct de vedere al magicianului.

In principal ideea de D-zeu pentru omul simplu si onest serveste ca suport pentru ca spiritul lui sa nu intre in incertitudine sau ca un ajutor moral. Astfel D-zeul lui intotdeauna ramane ceva intangibil, de neimaginat si de neconceput. Pentru magician lucrurile stau cu totul altfel. El stie ca a fost creat dupa imaginea lui D-zeu si astfel este o parte din el. El isi da seama de scopul sau elevat, primul sau obiectiv si datoria sacra ca fiind uniunea cu Dumnezeu sau Indumnezeirea. Realizarea acestui sublim scop va fi descrisa mai tarziu. Sinteza mistica a uniunii cu D-zeu consta in dezvoltarea ideilor divine, de la punctul cel mai inferior pana la cel mai superior aspect intr-o asa masura incat sa obtina unirea cu universalul. In acest moment fiecare este liber sa-si pastreze sau sa-si abandoneze individualitatea. De obicei persoanele care-si pastreaza individualitatea se intorc pe pamant cu o misiune sacra.

In aceasta dezvoltare, magul initiat este in acelas timp si un mistic. Facand aceasta uniune si renuntand la individualitatea sa, el voluntar se dizolva, aceasta in limbaj mistic se numeste moarte mistica.

Este evident ca adevarata initiere nu-i doar o cale mistica sau magica. Exista doar o initiere care leaga ambele concepte, in opozitie cu majoritatea scolilor mistice sau spirituale care se ocupa doar de subiecte inalte, precum meditatia sau alte exercitii spirituale, fara a stapani intai primii pasi. Aceasta ar fi similar cu cineva care incepe cu facultatea inainte sa faca scoala primara. Rezultatul unui asemenea antrenament in unele cazuri este dezastruos, chiar dramatic, totul depinzand de talentele individului. In general eroarea se gaseste in faptul ca majoritatea acestor materiale provin din Orient, unde lumea fizica si cea astrala este privita ca o iluzie (magie) astfel ca I se acorda putina atentie. Este imposibil de aratat toate detaliile pentru ca aceasta ar depasi scopul acestei carti. Tinandu-te cu pas de instructiunile din aceasta carte nu va fi nici un esec in dezvoltare sau alte consecinte negative, pentru simplu motiv ca dezvoltarea are loc incet dar sigur. Ce idee isi va face adeptul despre D-zeu este o problema personala indiferent ca il alege pe Christos, Buddha, Allah sau altul. Toate depind de o idee. Misticul pur doreste sa se apropie de D-zeu cu o iubire atotcuprinzatoare. Yoginul deasemenea merge pe un singur aspect al Divinitatii. Bhakti yoginul va merge pe cale iubirii si a devotiunii, raja si hatha yoginul va alege calea autocontrolului si vointei iar jnana yoginul va merge pe drumul intelepciunii si a cunoasterii.

Acum sa-l privim pe D-zeu din punct de vedere magic, in legatura cu cele 4 elemente, asa numitul tetragammaton, numele suprem si de nepronuntat: principiul focului implica atotputernicia si omnipotenta, principiul aerului implica intelepciunea (atotcunoastere), puritatea si claritatea de unde deriva legile universului. Iubirea atotcuprinzatoare si viata vesnica este atribuita apei iar nemurirea, omniprezenta si invulnerabilitatea apartin elementului pamant. Aceste patru aspecte impreuna reprezinta Divinitatea Suprema. Sa mergem pe aceasta cale in mod practic, pas cu pas pana la Suprema Divinitate, incepand de la sfera cea mai inferioara pana ce vom ajunge la adevarata realizare a lui Dumnezeu in noi. Sa ne rugam si sa laudam pe omul fericit ce atinge aceasta pace inca din aceasta existenta terestra. Sa alungam frica de durere, pentru ca toti vom ajunge intr-un final aici.

luni, 6 decembrie 2010

Religia - FRANZ BARDON


Magul incepator isi va declara credinta intr-o religie universala. Va vedea ca toate religiile au atat aspecte pozitive cat si negative. Va pastra pentru el punctele bune ignorndu-le pe cele rele, aceasta nu inseamna ca trebuie sa profeseze o religie, ci ca va respecta dreptul fiecaruia de-al venera pe D-zeu, pentru ca fiecare religie are o viziune corecta despre D-zeu indiferent daca e vorba de Crestinism, Budism, Islamism s.a. Oficial poate sa fie credincios religiei sale dar nu va fi multumit doar cu doctrinele oficiale ale bisericii de care apartine, va incerca sa patrunda in misterul lucrarii lui Dumnezeu. Acesta fiind de fapt scopul initierii. In conformitate cu legile universale magul isi va face propria viziune asupra universului, iar aceasta va deveni adevarata lui religie. Fiecare religie este relativa iar intelegerea ei depinde de maturitatea persoanei. Astfel adeptul nu va incerca sa convinga si sa abata alte persoane de la adevarul lor si nu va face nimic sa le condamne. In strafundul, inimii poate simti mila pentru fanatisnmul sau ateismul unora, fara sa lase sa se vada ceva in exterior. Va lasa pe fiecare sa creada in ceea ce-l face fericit si multumit. Daca toata lumea s-ar tine de sfatul de mai sus ar dispare ura si razboaiele religioase de pe pamant si toti oamenii ar trai fericiti unul langa celelalt.

O problema diferita este cea a cautatorului, nemultumit de doctrinele oficiale si care cauta adevarul. In astfel de cazuri adeptul este obligat sa ofere cautatorului lumina si informatiile necesare in functie de puterea de patrundere a acestuia din urma. In acest caz magul va trece peste orice efort ca sa comunice comorile sale spiritulale si sa-l conduca pe cel ce cauta spre lumina.

Codul lui Oreste - 26 Noiembrie 2010 - Invitatul emisiunii : EMIL STRAINU - Tema emisiunii : 2012 INTRE RAZBOI SI PACE