miercuri, 29 septembrie 2010

J. Krishnamurti - Criza

sâmbătă, 11 septembrie 2010

"Antroposofia" - Interviu cu Petre Papacostea


Interviu introductiv cu privire la antroposofie, cu Biolog Dr. Petre Papacostea: Omul poate să presimtă foarte clar că există o lume spirituală. Încă din Antichitate, lumea divin-spirituală a menţinut întotdeauna o legătură cu oamenii deosebit de înzestraţi, care transmiteau impulsurile ce veneau din lumea spirituală civilizaţiilor în care se manifestau. Mai târziu, aceste lucruri bineînţeles au fost considerate mistice. Lumea - nemaiavând perceperea primitivă în suprasensibil, aşa cum o aveau oamenii din Antichitate - a început să se îndepărteze şi a apărut pentru prima dată posibilitatea unei gândiri ateiste. Întrucât tradiţiile bisericeşti şi dogmele bisericeşti nu mai pot să se adreseze cu aceeaşi claritate sufletului omenesc actual, care este deja foarte acaparat de materialism, atât în teorie cât şi în practică.

Antroposofia este o ştiinţă a spiritului, care trebuia neapărat să-şi facă apariţia la sfârşitul secolului al XIX-lea, când, după câteva secole de gândire materialistă, ea îşi atinsese aproape limitele şi se simţea nevoia unei respiritualizări; întrucât, în Antichitate, ştiinţa şi religia nu erau separate, ci constituiau un corp comun...

Rudolf Steiner, care s-a născut în 1861, a fost omul dotat să facă această respiritualizare a ştiinţei, întrucât era foarte înzestrat pentru a percepe lumea suprasensibilă. În lumea modernă, Rudolf Steiner a fost unul din spiritele trimise special în lumea noastră pământească, pentru a reface această legătură, a lumii oamenilor din societatea actuală cu lumea spirituală. În felul acesta Rudolf Steiner a dezvăluit foarte multe lucruri care acum ni se par fundamentale pentru o cunoaştere ştiinţifică reală şi realistă a lumii.

Evident că oamenii care ajung la un înalt grad de percepere a lumii suprasensibile - mă refer acum la aşa-zişii "iniţiaţi" - ei sunt capabili să citească ceea ce se cheamă Cronica Akasha. Aceasta este o zonă a lumii spirituale în care se află informaţii despre tot ce s-a întâmplat de la începutul formării Universului până astăzi. Şi, prin citirea în Cronica Akasha, unii dintre iniţiaţi - şi anume cei care au ajuns la cel mai înalt nivel - sunt capabili să urmărească istoria unui spirit uman, mergând de la întruparea actuală în trecut. Şi, în felul acesta, se poate descoperi cum au fost vieţile anterioare.

Ideea de reîncarnare este singura idee care ar putea justifica acea concepţie, că Dumnezeu este un Dumnezeu drept. Pentru că ar fi foarte greu să înţelegi, dacă nu ar exista reîncarnare, de ce unui om Dumnezeu îi hărăzeşte de la început o viaţă de mizerie, de stricăciune şi de hoţie sau crimă, iar altuia îi dăruieşte o viaţă într-o familie bine situată social şi economic - care, chiar dacă nu face niciun rău, nu face nici ceva bine, îşi trăieşte o viaţă fadă, monotonă, fără să aibă de suferit. Şi atunci, ideea de karma vine cu această chestiune: dacă omul păcătuieşte sau greşeşte într-o viaţă, acel spirit nu este lăsat de izbelişte, ca după moarte să ajungă fie în iad, fie în rai. Ci i se dă posibilitatea ca prin reveniri repetate pe Pământ, el să evolueze, în fiecare reîncarnare făcând paşi în evoluţia spirituală a sa, în aşa fel încât să ajungă să reprezinte un om evoluat. În tradiţia orientală se acceptă adeseori ideea că sufletul omenesc se reîncarnează - după cum s-a comportat poate fi reîncarnat într-un animal cu anumite trăsături sau într-o anumită plantă, pentru că spiritul uman nu se încarnează decât într-un trup uman. Reîncarnarea este numai pentru oameni datorită faptului că omul are un nivel constitutiv - un mădular constitutiv se zice - care este nivelul spiritual: Eul.

Eul este ceea ce permite omului să reflecte în imagini în gândirea sa lumea înconjurătoare, pe care o traduce şi în noţiuni abstracte, face raţionamente [...]. Şi din acest punct de vedere antroposofia are un mare merit: ea nu s-a ocupat numai de fundamentare ştiinţifică a spiritului, ci a dat indicaţii foarte precise pentru cum trebuie lucrat atunci când noi intervenim în domenii ale naturii. De exemplu, a elaborat un sistem de agricultură care este cel mai avansat la ora actuală (sistemul de agricultură se numeşte biodinamică), a elaborat un sistem medical care este medicina antroposofică, a elaborat un sistem de educaţie spre libertate a omului - care formează copilul de la început în aşa fel încât el să poată evolua cu maximum de eficienţă în viaţa în care a primit această educaţie. Trebuie să spunem că educaţia actuală adeseori deformează copilul, şi sistemul Waldorf, care a fost fundamentat de Rudolf Steiner, dimpotrivă, scoate din copil toată capacitatea de inventivitate, de invenţie şi de înţelegere corectă a lumii.

Biolog Dr. Petre Papacostea: Această întâlnire cu antroposofia a fost ca un tipar în care trebuia să intru şi am simţit că imediat am intrat şi mă voi ocupa în viaţă de antroposofie, ca să cunosc şi aspectele ştiinţfice în mod mai profund, şi să cunosc şi aspectele spirituale pe care le-am cunoscut după ce-am început să citesc Rudolf Steiner.

Anterior am avut discuţii cu unii antroposofi şi, ca o particularitate, la vârsta de 19 ani, fără să ştiu că există antroposofie şi Rudolf Steiner am scris o piesă de teatru antroposofică. După aceea am imaginat un sistem de agricultură bazat pe preparate homeopatice, agronomii faţă de care am expus sistemul meu nu au înţeles nimic, dar când am expus la Cluj, de faţă era un biolog care era şi antroposof, şi care mi-a spus: "Dar ştii că există o agricultură cum o vrei tu? E agricultura biodinamică." Şi mi-a pus în mână cartea lui [Ehrenfried] Pfeiffer "Fecunditatea solului" care, atunci când am citit-o, mi-a deschis porţi largi pentru gândirea în agricultură, în agronomie.

Ulterior am cunoscut un medic antroposof, Mihăilescu, care mi-a dat prima carte de Rudolf Steiner, care se numea "Teosofie", şi mi-a atras atenţia că e foarte greu de citit, să fiu atent. Dar după ce am citit câteva pagini am zis: "Dar este exact ce am gândit şi eu, numai că nu ştiam să sistematizez lucrurile în felul acesta." Şi aşa am început legătura mea cu antroposofia. După aceea am citit multe cărţi, am corespondat chiar în perioada comunistă cu Goetheanum, Weleda şi cu unii cercetători din străinătate, care mi-au trimis şi cărţi, materiale pe care le-am primit, nu mi-au fost niciodată confiscate.

[...]

Dacă luăm lumea minerală, noi vedem că elementul cel mai elaborat din lumea minerală îl constituie cristalul. Cristalul reprezintă organizarea supremă a materiei solide, şi el creşte într-o soluţie datorită unor forţe care sunt exterioare lui: sunt forţele de creştere sau, cum le numim în ştiinţa ocultă, eterice, care fac ca cristalul să crească, şi acţionează de la suprafaţa cristalului spre exterior.

Dacă trecem la regnul vegetal, constatăm că este format 90% din apă, apa fiind purtătoarea forţelor de creştere, ea pătrunde prin rădăcini, urcă prin plantă şi se evaporă la nivelul frunzelor şi al florilor, şi în jurul acestui curent ascendent de apă se organizează corpul plantei. Trebuie să ştim că ceea ce vedem din plantă ca formă este corpul eteric al plantei, pe care-l putem percepe sensibil pentru că acest corp eteric se umple cu particule foarte mici de materie. Pentru ca planta să poată trăi, ea trebuie să facă fotosinteză şi să respire, pentru acest lucru e necesar ca la suprafaţa frunzelor ei să se primenească tot timpul concentraţia de bioxid de carbon, oxigen etc. Acest lucru se face prin adierea vântului şi prin legea difuziei gazelor. În felul acesta planta este mereu înconjurată de aceeaşi atmosferă care-i permite să-şi facă sarcina. Planta trăieşte în ritmuri exterioare ei: zi-noapte sau anotimpuri.

Dacă trecem acum la animal, care reprezintă încă o încorporare a unei alte părţi suprasensibile - la plantă era vorba de adierea vântului: mişcare deci - de data asta animalul care s-a desprins de sol, nu mai este fixat şi trebuie să se mişte uneori într-un tempo foarte rapid, cum ar fi urmărirea unei prăzi sau fuga de un prădător, atunci el are nevoie să-şi poată regla acest "vânt", acest aport de oxigen şi eliminare de bioxid de carbon, şi constatăm că la animal există organe construite de către aer, pentru aer, cum sunt plămânii de exemplu. Animalul trăieşte şi se poate orienta în lume pentru că, în primul rând, are conştienţa mediului ambiant, şi are totodată capacitatea de mişcare. Şi atunci, dacă nu-i convine să stea la soare se mută la umbră, dacă vrea să-şi caute hrana se duce unde o poate găsi, sau dacă vrea să fie mângâiat de stăpân îşi caută stăpânul. El trăieşte prin instinctele sale. Spre deosebire de plantă, animalul trăieşte în ritmuri individualizate, care sunt ale lui, şi această posibilitate de a avea ritmuri individuale se cuplează cu prezenta afectivităţii. Prezenţa afectivităţii înseamnă că animalul simte, ca şi omul, iubire, ură, furie etc. şi acestea toate se datorează unui mădular component în plus faţă de plantă(!), şi anume corpul astral, cum îl numim noi.

Omul are încă un nivel în plus, care este Eul, după cum am spus, care îi permite să gândească în mod abstract şi să construiască o imagine realistă despre mediul înconjurător. De asemenea omul poate ajunge, prin dezvoltarea stărilor sufleteşti speciale, până la intuirea lumii suprasensibile şi chiar perceperea ei, dacă îşi formează organele suprasensibile în structurile spirituale sau sufleteşti pe care le are.








joi, 2 septembrie 2010

Oul - de Andy Weir


Erai in drum spre casa cand ai murit.

A fost un accident de masina. Nimic remarcabil in mod special dar, cu toate acestea, fatal. Ai lasat in urma ta o sotie si doi copii. A fost o moarte fara dureri. Echipa de resuscitare a facut tot posibilul pentru a te salva, dar fara efect. Corpul tau era atat de cumplit sfaramat incat a fost mai bine ca ai plecat, crede-ma.

Si atunci m-ai intalnit pe mine.

„Ce... ce s-a intamplat?” m-ai intrebat. „Unde sunt?”

„Ai murit”, ti-am spus, in mod direct. Nu avea rost sa mai lungim vorba.

„A fost un... un camion si derapa...”

„Da”, am spus eu

„Eu... eu am murit?”

„Da. Dar sa nu-ti para rau de asta. Fiecare moare”, am spus eu.

Tu te-ai uitat in jur. Era neantul. Doar tu si cu mine. „Ce este locul acesta?” ai intrebat tu. „ Este aceasta lumea de dincolo de viata?”

„Mai mult sau mai putin”, am spus eu.

„Tu esti Dumnezeu?” ai intrebat tu.

„Da”, am replicat eu. „Eu sunt Dumnezeu.”

„Copiii mei... sotia mea”, ai spus tu

„Ce este cu ei?”

„Vor fi in regula?”

„Asta e ceea ce imi place sa vad”, am spus eu. „Tu abea ai murit si principala ta grija este pentru familia ta. Este esenta buna aici.”

Tu te-ai uitat la mine cu fascinatie. Pentru tine, eu nu aratam ca Dumnezeu. Eu aratam doar ca un om. Sau posibil ca o femeie. Poate o vaga figura autoritara. Mai mult ca un profesor de gramatica decat atotputernicul.

„Nu-ti face griji”, am spus eu. „Ei vor fi bine. Copiii tai isi vor aminti de tine ca fiind perfect din toate punctele de vedere. Ei nu au avut timp sa te dispretuiasca. Sotia ta va plange in exterior, dar in secret va fi eliberata. Sa fim cinstiti, casnicia ta se distrugea. Daca aceasta este o consolare, ea se va simti foarte vinovata pentru ca are aceasta stare de eliberare.

„Oh”, ai spus tu. „Deci ce se intampla acum? Ma duc in rai sau in iad sau cam asa ceva?”

„Nici una nici alta”, am spus eu. „Te vei reincarna.”

„Ah”, ai spus tu. „Deci Hindusii aveau dreptate”

„Toate religiile au dreptate in felul lor”, am spus eu. „Plimba-te cu mine.”

M-ai urmat in timp ce paseam prin vid. „Unde mergem?”

„Nicaieri in mod special”, am spus eu. „Doar ca e bine sa ne plimbam in timp ce vorbim”.

„”Deci care este scopul, atunci?” ai intrebat tu. „Cand renasc, voi fi doar o tablita goala, corect? Un copil. Asa ca toate experiente mele si tot ce am facut in aceasta viata nu o sa mai conteze.”

„Nu-i chiar asa!” am spus eu. „Tu ai in tine toate cunostintele si experientele tuturor vietilor anterioare. Doar ca nu ti le reamintesti acum.”

M-am oprit din mers si te-am luat de dupa umeri. „Sufletul tau este mult mai magnific, frumos si gigantic decat ti-ai putea imagina. O minte umana poate contine doar o fractiune minuscula din ceea ce esti. Este ca si cum ti-ai baga degetul intr-un pahar cu apa sa vezi daca este rece sau calda. Tu pui o parte minuscula a sinelui tau intr-un vas, iar cand o scoti din nou, ai castigat toate experientele pe care ea le-a avut.

Ai fost intr-un om in ultimii 48 de ani, deci inca nu te-ai intins si nu ai simtit restul constiintei tale imense. Daca am zabovi pe-aici suficient de mult, ai incepe sa iti reamintesti totul. Insa nu are rost sa faci asta intre vieti.”

„Si de cate ori am fost reincarnat?”

„De multe ori. De o sumedenie de ori. Si intr-o multime de vieti diferite.” Am spus eu. „De data aceasta vei fi o taranca chinezain 540 DC.”

„Stai, cum?” te-ai balbait tu. „Ma trimiti inapoi in timp?”

„Pai, cred ca da, tehnic vorbind. Timpul, asa cum il stii tu, exista doar in universul tau. Lucrurile sunt diferite acolo de unde vin eu.

„ Tu de unde vii?” ai spus tu.

„Oh sigur”, am explicat eu. „Eu vin de undeva. Din alta parte. Si acolo sunt altii ca mine. Stiu ca vei dori sa stii cum este acolo, insa sincer nu ai intelege.”

„Oh”, ai spus putin dezamagit. „Dar, stai. Daca ma reincarnez in alte locuri in timp, as putea interactiona cu mine la un moment dat.”

„Desigur. Se intampla tot timpul. Si cu ambele vieti constiente doar de propria existenta nici macar nu stii ca se intampla.”

„Si care este rostul la toate astea?”

„Sincer?” am intrebat eu. „Sincer? Ma intrebi care este sensul vietii? Nu e putin cam stereotipic?

„Pai, este o intrebare rezonabila”, ai staruit tu.

Te-am privit in ochi. „Sensul vietii, scopul pentru care am creat acest univers, este pentru ca tu sa te maturizezi.”

„Vrei sa spui omenirea? Vrei ca noi sa ne maturizam?”

„Nu, doar tu. Eu am facut tot acest univers pentru tine. Cu fiecare viata noua tu cresti si te maturizezi si devii un intelect mai larg si mai maret.”

„Doar eu? Dar toti ceilalti?”

„Nu exista altcineva”, am spus eu. „In acest univers existi doar tu si eu.”

M-ai privit cu indiferenta. „Dar toti oamenii de pe pamant...”

„Toti tu. Diferite incarnari ale tale.”

„Stai. Eu sunt toti!?”

„Acum intelegi”, am spus eu, cu o palma de felicitare pe spate.

„Eu sunt fiecare fiinta umana care a trait vre-odata?”

„Sau care va trai vre-odata, da.”

„Eu sunt Abraham Lincoln?”

„Si esti John Wilkes Booth, de asemeni.” am adaugat eu.

„Eu sunt Hilter?” ai spus tu ingrozit.

„Si esti milioanele pe care el le-a ucis.”

„Eu sunt Iisus?”

„Si esti fiecare care l-a urmat.”

Ai tacut.

„De cate ori ai victimizat pe cineva”, am spus eu, „te-ai victimizat pe tine insuti. Fiecare act de bunatate pe care l-ai facut ti l-ai facut tie insuti. Fiecare moment fericit sau trist experimentat vre-odata de orice om a fost, sau va fi, experimentat de tine.”

Te-ai gandit mult timp.

„De ce?” m-ai intrebat. „De ce faci toate astea?”

„Pentru ca intr-o zi, tu vei deveni ca mine. Pentru ca asta esti. Esti unul ca mine. Esti copilul meu.”

„Oau”, ai spus neincrezator. „vrei sa spui ca sunt un Dumnezeu?”

„Nu. Nu inca. Esti un fetus. Inca mai cresti. Odata ce vei fi trait fiece viata umana prin toate timpurile, vei fi suficient de mare pentru a te naste.”

„Deci tot universul”, ai spus tu, „este doar...”

„Un ou.” Am raspuns eu. „Acum este timpul ca tu sa mergi mai departe in noua ta viata.”

Si te-am trimis pe drumul tau.