joi, 3 martie 2011

A instrui mai întâi pe părinţi - OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV


Este posibil ca unii dintre voi să se întrebe de ce în calitatea mea de pedagog nu tratez decât foarte rar educatia copiilor.Toţi pedagogii se ocupă de copii, iar eu nu fac excepţie. De ce? Pentru că eu gândesc că trebuie început prin instruirea părinţilor.

Eu nu cred în nici o teorie pedagogică, eu cred doar în modul de a trăi al părinţilor, înainte şi după naşterea copiilor.

Iată de ce eu nu am vrut niciodată să vorbesc prea mult asupra educaţiei copiilor. Dacă părinţii nu fac nimic pentru a se educa pe ei înşişi, cum vor face ei pentru a-şi educa copiii? Se vorbeşte părinţilor de educaţia copiilor ca şi cum ei ar fi întradevăr pregătiţi pentru aceasta; din momentul în care au copii, se consideră că sunt pregătiţi. Nu, deseori ei nu sunt şi ei sunt cei care mai întâi, trebuie instruiţi şi învăţaţi cum să se conducă pentru a-i influenţa benefic pe copii lor.

Ei da, dar nu se cunoaşte programul meu, sunt criticat: „Pedagog? Pff! Dar nu este un pedagog, el nu vorbeşte niciodată despre educaţia copiilor”. Înseamnă că nu s-a înţeles încă punctul meu de vedere.
Atât timp cât părinţii nu sunt pregătiţi li se pot da cele mai bune explicaţii pedagogice, aceasta nu va servi la nimic şi chiar vrând să aplice noţiuni pe care nu le-au înţeles, ei vor face mult rău copiilor lor.

Câţi oameni care vor să aibe copii se preocupă de a şti dacă ei îndeplinesc într-adevăr condiţiile pentru aceasta: dacă au o sănătate bună şi mijloacele ma teriale pentru a-i creşte şi mai ales dacă posedă calităţile necesare astfel încât să fie pentru aceşti copii un exemplu, o securitate, un ajutor în toate circumstanţele vieţii.
Ei aduc pe lume copii şi aceşti copii vor creşte singuri, lăsaţi de capul lor, ei se vor descurca cum vor putea şi într-o zi vor avea ei înşişi copii, dar în condiţii tot atât de deplorabile ca şi părinţii lor.

Sunt totdeauna mirat să văd atâţia tineri băieţi şi fete care doresc să se însoare fără a se gândi să se pregătească pentru viitorul lor rol de tată şi de mamă. Când întâlnim anumite tinere femei însărcinate, într-adevăr ne întrebăm: un copil care poartă alt copil! Se vede pe faţa lor , un copil. Atunci ce rezultate aşteptaţi? Este preferabil să nu aveţi copii atâta timp cât nu sunteţi pregătiţi, vă asigur, o veţi plăti foarte scump.
Veţi spune: „A ne pregăti. Dar cum să ne pregătim?” A se pregăti înseamnă a avea gânduri, sentimente, o atitudine care vor atrage în familie fiinţe excepţionale.
Da ştiinţa inţiatică ne învaţă că nu întâmplător un copil sau altul se naşte într-o familie: conştient sau inconştient (şi cel mai adesea inconştient) sunt părinţii cei care l-au atras.
De aceea părinţii trebuie să cheme în mod conştient genii, divinităţi. Pentru că ei pot să-şi aleagă copiii lor: Iată ceea ce majoritatea nu cunosc.
Trebuie deci totul revăzut încă de la început, iar începutul înseamnă concepţia copiilor. Părinţii nu se gândesc că trebuie să se pregătească luni, ani de zile înainte, ca pentru un act sacru. Foarte des, într-o seară de chefuri, după ce au mâncat prea mult şi au băut prea mult alcool, ei concep un copil! Iată momentul pe care ei îl aleg, dacă încă se poate spune că l-au „ales”! Ei putea decide să aştepte un moment de pace, de luciditate, un moment în care domnea între ei o mare armonie. Dar nu, ei aşteaptă să fie excitaţi de alcool şi să nu mai ştie unde se află. În această stare magnifică ei concep un copil! Dar voi ce credeţi, ce fel de elemente introduc ei în acel copil? Un copil care vine pe lume, încărcat cu asemenea elemente, nu poate fi decât prima victimă a propriilor săi părinţi. Atunci, pe cine trebuie oare să educăm? Eu vă spun că nu pe copii, ci pe părinţi.
Dacă acasă părinţii nu încetează să dea copiilor spectacolul disputelor, al minciunilor şi al nesincerităţii lor, cum pot ei să-şi imagineze că-i vor educa?
S-a remarcat ca un bebeluş se poate îmbolnăvi şi poate manifesta tulburări nervoase ca urmare a disputelor între părinţii săi.
Chiar dacă el nu a asistat, aceste certuri creează în jurul lui o atmosferă de dizarmonie pe care o resimte, deoarece este încă foarte legat de părinţii săi. Bebeluşul nu este conştient, dar în schimb este foarte receptiv, corpul sau eteric este cel care primeşte şocurile.

Părinţii trebuie să ia cunoştinţă de responsabilităţile lor. Ei nu au dreptul să invite spirite să se încarneze dacă ei sunt incapabili de a se ridica la înălţimea sarcinii lor. Văd unii dintre ei conducându-se într-un mod de-a dreptul de necrezut, încît nu mă pot împiedica să-i întreb: „Dar în fine, oare voi îi iubiţi pe copiii voştri?” Ei sunt indignaţi: „ cum ? Dacă noi ne iubim copii? Dar evident, noi îi iubim!”. Ei bine eu nu o cred, deoarece dacă i-aţi fi iubit, v-aţi fi schimbat atitudinea, aţi fi început să vă corectaţi în voi anumite slăbiciuni care se reflectă foarte negativ asupra lor. Voi nu faceţi nici un efort. Asta este iubirea voastră?

Eu ştiu că viitorul Fraternităţii se află în copii, dar eu mă ocup de părinţi: Eu vreau să-i fac să înţeleagă că nu trebuie să aducă copii pe lume doar pentru
a da curs unui instinct atavic de procreere.
Acest instinct există, binenţeles , dar el trebuie să fie perceput (înţeles) într-o manieră mai spirituală: la acest act trebuie să se participe cu gîndirea, sufletul spiritual, pentru ca acel copil să fie legat la o lume superioară.

În majoritatea cazurilor, oameni se mulţumesc cu bestialitatea: ei mănâncă, beau şi procrează ca animalele, nu există nimic spiritual în actele lor. Iubirea aceasta nu are nici o importanţă, plăcerea este cea care contează, iar această plăcere de câteva minute o vor plăti după aceea pe timpul unei vieţi întregi şi îi vor face să plătească şi pe copiii lor.

Voi vreţi ca eu să mă ocup de copii? Ei nu, de voi mă voi ocupa întâi şi ocupându-mă de voi, în mod indirect mă voi ocupa de copii pe care îi aveţi şi de cei pe care îi veţi avea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu