luni, 22 noiembrie 2010

Emisiunea 360 de Grade - 20.NOI.2010 - cu Alina Badic / B1TV / - INVITAT: Anatol Basarab




miercuri, 17 noiembrie 2010

Krishnamurti


Vă înspăimântă faptul că dacă nu aţi urma pe cineva, atunci v-aţi simţi singuri? Atunci fiţi singuri! Deoarece aceasta e singura modalitate prin intermediul căreia să aflaţi cine şi ce sunteţi: stupizi, vinovaţi şi pustii în suflet. Dar în explorarea pe care o veţi face, să nu vă izolaţi de restul lumii, iar această cercetare nu trebuie să vă transforme în nişte nevrotici. Acceptaţi faptul că nu există nici o deosebire între individual şi colectiv, aşa că aţi participat la crearea lumii cu tot ceea ce vă reprezintă, prin urmare lumea oglindeşte ceea ce sunteţi.

marți, 9 noiembrie 2010

Henri Durville – Misterul subconstientului


Ceea ce exista deja în tine se afla pretutindeni, ceea ce nu exista în tine nu se afla nicaieri. Toate comorile Universului sunt înlauntrul tau! Cauta cu fervoare în tine însuti puterea sau raspunsul la care aspiri, pe care inima ta le doreste si, direct proportional cu credinta ta, vei primi ceea ce vrei!

Orice gând este o cauza care, mai devreme sau mai târziu, va produce efecte (sau fructe) bune ori rele, dupa cum a fost continutul sau. Orice traire proprie sau stare interioara pe care o remarcam în mod pasiv sunt efectul sau, cu alte cuvinte, roadele prezente ale anumitor gânduri din trecutul nostru îndepartat sau apropiat. Toate aceste fructe, dulci sau amare, pe care le meritam de drept si cu care conjunctura inevitabila a momentului ne obliga sa ne hranim pentru a resimti astfel consecintele actiunilor noastre, constituie ceea ce se numeste karma.

Viata este o modalitate de cunoastere. Esti asemanator unui capitan aflat pe mare care îsi conduce vasul. Trebuie sa dai ordine (gânduri, imagini, trairi orientate dinamic, aspiratii clare si ferme mentalului subconstient care controleaza, intermediaza si conduce majoritatea experientelor vietii tale).

Atât actiunile pe care le-am comis, cât si gândurile pe care le-am avut în trecut ne urmeaza ca o umbra producând rezultate bune sau rele, în functie de natura lor. Nici în aer, nici în adâncul oceanului, nici în cea mai ascunsa pestera sau pe vârful muntelui, în oricare parte a acestei vaste lumi, nu exista loc în care omul sa poata scapa de consecintele actiunilor si gândurilor sale în prezent sau în viitor consecintele lor nu vor înceta sa se deruleze si astfel, faptuitorul va avea, la rândul sau, partea care i se cuvine din fericirea sau suferinta pe care a produs-o. Întelegând aceasta, trebuie sa cautam sa nu facem rau nimanui, nici macar în gând!

Nu întrebuinta niciodata formulari interioare de forma: “nu am mijloace” sau “îmi este imposibil” sau “niciodata n-am pot” în care sa crezi, complacându-te sa-ti accentuezi aparenta fatalitate prin aceste afirmatii paralizante. Subconstientul te va asculta si va crea prompt premizele pe care doar tu le-ai gândit, aducându-le din domeniul posibilitatii la o realizare efectiva. Astfel, la propria ta comanda chiar subcontientul va face ca într-adevar sa-ti lipseasca posibilitatile sau mijloacele de a realiza sau obtine ceea ce urmaresti.

Multor oameni le este mai usor doar sa-si regrete greselile complacîndu-se în suferinta, convinsi fiind ca acesta le este destinul, decât sa-si dea osteneala sa evite eroarea ce le permite sa modifice radical destinul, devenind asfel, totodata, buni la ceva.

Cu ochiul mintii atintit ferm asupra ideii de bine, forteaza-te sa o imiti si sa o asimilezi. Succesul spiritual, care îti va încorona orice virtute, este întocmai ca o opera de arta, iar întelepciunea se aseamana unui sculptor genial. Materia, care va fi în mod sublim fasonata, este sufletul uman sau, cu alte cuvinte, subconstientul, iar modelul pe care îl imita este Absolutul. Fara elevarea sufletului nu putem realiza nimic bun!

Legea fundamentala a vietii care îti permite înflorirea este legea increderii depline in sine; încrederea numai într-un ajutor exterior atrage, mai devreme sau mai târziu, suferinta. Singura, încrederea ferma în sine genereaza forta si bucurie. În plus, aceasta încredere îti asigura, totodata, sprijinul exterior de care ai nevoie. Încrederea în propriile forte, care exista în stare latenta în microcosmosul tau launtric, este o stare mentala de putere irezistibila, întretinuta cu perseverenta de constiinta ta care percepe într-o oarecare masura legatura cu energiile atotputernice ale Sinelui tau Suprem. Caci tot ceea ce gândesti intens si crezi ferm ca ti se va întâmpla se va realiza numai datorita încrederii tale. Nefericirea în care crezi, complacându-te sa o consideri fatala, va atrage noi nefericiri. Nesansa în care crezi va atrage alte nesanse. De ceea de ce îti este frica nu vei scapa, ci vei atrage, mai devreme sau mai târziu, tocmai ceea ce crezi ca ti se va întâmpla în rau, iar aceasta tragica desfasurare va fi realizata de subconstientul tau care va executa în mod criptic ceea ce gândesti mereu si crezi ferm.

Fii propria ta flacara si propriul tau refugiu. Ia Adevarul drept flacara, ia Adevarul drept refugiu. Nu cauta un refugiu nicaieri în alta parte decât în tine însuti si ajutorul de afara îti va veni însutit.

Gândeste-te întotdeauna numai la bine si binele te va urma, ca o umbra, pretutindeni. A te lasa cuprins de frica sau a gandi raul înseamna a-l atrage prin rezonanta, datorita punerii la unison cu acesta. Esti reflexia fidela a propriilor tale gânduri si convingeri. Esti ceea ce gândesti, aspiri si crezi cu fermitate!

Cunoaste-te cât mai profund pe tine însuti si abia dupa aceea vei reusi sa-i cunosti atât pe ceilalti, cât si universul în care existi. Marea majoritate a oamenilor judeca lucrurile, fenomenele, pe ceilalti si chiar pe ei însisi dupa propriul lor nivel superficial de gândire si simtire; din aceasta cauza cel mai adesea ei îsi imagineaza totul, mai mult sau mai putin eronat, decât înteleg.

Subconstientul tau este un servitor credincios care îti este subordonat si nu discuta cu tine în contradictoriu. El accepta, în mod neconditionat, tot ceea ce mentalul tau constient gândeste si crede cu convingere sau imagineaza.Prin rezonanta, întotdeauna, sufletul tinde sa se ridice la înaltimea a ceea ce admira.

Mentalul tau constient este, cu alte cuvinte, paznicul caii de acces spre subconstient. În mod normal, prima lui functie ar trebui sa fie aceea de a ocroti subconstientul, astfel încât în el sa nu ajunga sa se imprime idei false, convingeri perverse sau gânduri negative. Întelegând aceasta, gândeste-te mai mult la tot ceea ce este perfect si urmareste ca inteligenta sa-ti dezvaluie, în mod constant, Puritatea. Sentimentul de admiratie resimtit cât mai des te eleveaza si te umple de sublim.

Sugestiile, parerile, convingerile sau remarcile altora n-au nici un fel de putere asupra ta, în sensul de a te putea influenta, atâta timp cât nu esti la unison, pentru a rezona cu energiile pe care le evoca sau le manifesta. Singura putere stapâna este gândul tau, care poate accepta, simpatizând, sau respinge prompt aceste sugestii. Poti alege sa nu sa iei în consideratie ceea ce nu vrei, refuzând sa crezi ceea ce nu doresti sau consideri fals, continuând sa-ti afirmi mai departe binele si armonia.

Supravegheaza întotdeauna atent ceea ce gândesti, ceea ce simti si ceea ce faci în virtutea legii actiunii si reactiunii (karmei), mai curând sau mai târziu, vei raspunde pentru tot ceea ce faci, atât cu tine însuti cât si pentru modul în care te comporti cu tot ceea ce te înconjoara.

Gândeste în mod inteligent si actioneaza cât mai bine cu putinta, aceasta va fi cea mai mare eliberare de durere si o alinare generatoare de încântare în viata. Sa nu vrei sa apreciezi la justa valoare conjuncturile, ratând sansa de a realiza ceva extraordinar, aceasta tragica situatie sa ramâna mereu cât mai departe de tine. Sufletul care nu are un tel bine conturat se pierde, risipindu-se în mod inutil. Încearca totusi sa te depasesti, este desigur rau sa esuezi, dar este si mai rau sa nu fi încercat niciodata sa reusesti. Pe cei îndrazneti conjuncturile favorabile îi ajuta sa atinga telul propus.

Cauta cât mai des sa gândesti de la înaltimea punctului de vedere al adevarurilor eterne, universal valabile, în lumina legilor fundamentale ale vietii, si nu situându-te la nivelul gregar, îmbâcsit de prejudecati, superstitii, frica si ignoranta.

Daca vei reusi sa fii pe deplin stapânul propriului tau mental subconstient, vei deveni stapânul propriului tau destin. Daca îti controlezi subconstientul, devii spontan un model pentru ceilalti si îi poti ajuta infinit. Aminteste-ti ca în orice moment ai posibilitatea alegerii. Alege iubirea în locul urii. Alege sanatatea în locul bolii. Alege fericirea în locul suferintei sau plictiselii. Alege existenta spirituala pura în locul unei vieti banale si cenusii. Pastreaza-ti o puritate si o spontaneitate de copil. Atunci când ai încetat sa mai fii un copil esti deja un suflet mort. Adevarul este descoperit mai usor daca îl cautam cu o inima pura de copil.

Tot ceea ce mentalul tau constient accepta ca adevarat si crede ferm, subconstientul, la rândul sau, va accepta imediat sa realizeze, dând “viata” si “expresie” ideii sau gândului imprimat în el. Gândul sau ideea este samânta, subconstientul o va hrani si va face sa apara, mai devreme sau mai târziu, fructul. De samânta depind roadele. Cine seamana vânt culege furturna. Bobul de mustar este credinta sau convingerea ferma, care îti va permite sa dai la o parte munti de obstacole, este puterea titanica a subconstientului tau animat de o idee forta.

Tot ceea ce imprimi în subconstient prin gânduri, idei, imagini, aspiratii, sperante se va realiza ulterior – mai devreme sau mai târziu – pe ecranul existentei, ca experiente, stari, conditii, trairi, întâmplari sau evenimente pe care le vei suferi în mod pasiv ca pe niste reflexii. Din momentul în care ai înteles aceasta legatura, trebuie cât mai des sa supraveghezi cu mare grija, orientarea ideilor, gândurilor, convingerile si conceptiile pe care le întretin preponderent în constiinta. În trecut ti-ai determinat, prin modul de a gândi, prezentul. Acum, clipa de clipa, îti programezi si îti pregatesti viitorul. Multe evenimente vor fi reflexia a ceea ce gândesti acum.

Modalitatea cea mai usoara si, în acelasi timp, cea mai eficienta de a genera un câmp sau o idee este sa o vizualizezi mental cât mai clar cu putinta, ca si cum ar fi în fata ta aievea, cu toate ca o percepi numai cu ochii mintii.

În general, motivele nereusitei sau esecului sunt: slaba enegie, lipsa încrederii, absenta continuitatii în dinamizarea subconstientulul, imaginea mentala (gîndul) imprecisa sau din contra, efortul încrâncenat (steril).

Atunci când mentalul tau constient este suficient de linistit si se poate focaliza cu usurinta, poti fi pe deplin convins ca poti realiza în scurt timp, prin intermediul subconstientului, ceea ce gândesti ferm si clar.

Nu poate sa existe reusita în bine, prin intermediul dinamizarii subconstientului, fara o anumita pace a mintii.

Pentru a te mobiliza cât mai bine, raporteaza-te constant la anumite modele care te entuziasmeaza foarte mult. Prin consonanta telepatica cu exemplul ales, îti poti accelera propria reusita. Aminteste-ti ca în majoritatea cazurilor, subconstientul a avut o contributie majora în inspirarea celor mai minunate descoperiri ale marilor genii.

Pentru a reusi în tot ceea ce îti propui, trebuie sa ai o încredere deplina în disponibilitatile uriase ale subconstientului tau. Fii convins ca subconstientul impregnat cu idei-forta benefice si elevate va manifesta constant tendinte de împlinire armonioasa a existentel tale. În unele situatii, subconstientul se poate manifesta mai usor în vis sau chiar prin viziuni ce survin în stari de reverie, toate acestea fiind raspunsuri la solicitarile tale, formulate constient sau subconstient.

Cauta sa atingi si sa-ti mentii un cât mai profund echilibru emotional. Accepta cu toleranta, ca pe ceva firesc, faptul ca altii pot sa nu gândeasca sau sa perceapa ca tine. Respecta-i si cauta sa-i ajuti, preluându-i de la nivelul la care se afla.

Doreste altuia numai ceea ce îti doresti si tie si vei constata o considerabila schimbare în bine, atât în propria ta existenta, cât si în acelui pe care astfel l-ai ajutat.

Hraneste-ti zi de zi inima cu o bunavointa fara limite pentru tot ceea ce traiesti si vei constata cum se dezvolta în tine o bucurie imensa pe care o vei revarsa sub forma de iubire fata de tot ceea ce te înconjoara.

Dovada invulnerabilitatii tale: de fiecare data cand nu resimti suferinta la un rau care ti se face, tot atata rau moare in lume (Buddha).

Tot ceea ce gândesc eronat sau cu rea vointa ceilalti, fie ca ajung sau nu sa spuna, nu poate sa-ti faca nici un rau, decât daca în propria fiinta tu întretii, predominant gânduri asemanatoare cu ale lor.

Îmbatrânesti mult mai repede si te ofilesti în mod penibil atunci când te închistezi în prejudecati aberante si încetezi sa mai visezi avântat. Îmbatrânesti ca prin farmec atunci când esti irascibil, suspicios, egoist, rautacios, certaret, gelos, deznadajduit. Umple-ti întreaga fiinta de adevarul cunoasterii ultime, iradiaza misterioasa lumina a iubirii si atunci vei fi tineretea care se va manifesta nestavilita prin tine.

UN SFAT IMPORTANT

Nu te abandona niciodata somnului înainte de a fi examinat, de cel putin 3 ori, actiunile tale din cursul zilei ce a trecute. Intreaba-te atunci sincer:

Ce greseli am facut?

Ce am realizat astazi bun în final?

La ce activitate minunata sau importanta am lipsit sau m-am manifestat mediocru?

Vizualizeaza primele tale actiuni din timpul zilei si trece-le în revista pe toate celelalte în acest fel.

Aceasta exersare, aparent simpla, la îndemâna oricui, îti va fi de un imens folos în evolutia ta spirituala. Succesele nu or întârzie sa apara în multiple directii.

Nu uita ca si în aceasta directie un gram de practica valoreaza cat tone de teorie.

Eckhart Tolle - Lumina constiintei si egoul


Atunci când observaţi inconştienţa care vă caracterizează, cea care face posibilă observarea este chiar conştiinţa ce răsare în voi, este chiar trezirea. Lupta cu egoul nu poate avea sorţi de izbândă, aşa cum lupta cu întunericul nu are sorţi de izbândă.

Lumina conştiinţei este tot ceea ce vă trebuie.

Voi sunteţi acea lumină.

Primul aspect al acestui adevăr îl reprezintă înţelegerea faptului că starea „normală” de spirit a majorităţii fiinţelor umane implică într-o mare măsură ceea ce am putea denumi o disfuncţie sau chiar nebunie. Anumite învăţături ce stau la baza hinduismului se apropie poate cel mai mult de perceperea acestei disfuncţii ca formă de boală mentală colectivă. Textele fundamentale ale hinduismului o denumesc maya, vălul iluziei. Ramana Maharshi, unul dintre cei mai mari înţelepţi ai Indiei, afirmă fără ocolişuri: "Mintea este maya."

Conform învăţăturilor creştine, starea colectivă normală a umanităţii este cea de „păcat originar”. Cuvântul păcat a fost foarte greşit înţeles şi interpretat, în traducere literală din greaca veche în care a fost scris Noul Testament, a păcătui înseamnă a rata esenţialul existenţei umane, înseamnă a trăi fără pricepere, orbeşte şi, din această cauză, a suferi şi a provoca suferinţă. Şi de data aceasta termenul, eliberat de bagajul cultural şi de interpretări greşite, trimite înspre disfuncţia inerentă condiţiei umane.

Teama, lăcomia şi dorinţa de putere sunt forţele motivaţionale în plan psihologic ce dau naştere nu doar războaielor şi violenţei între naţiuni, triburi, religii şi ideologii, ci şi unui conflict nesfârşit la nivelul relaţiilor interpersonale. Ele provoacă o deformare a modului de a-i percepe pe ceilalţi şi a percepţiei de sine. Din cauza lor interpretaţi greşit fiecare situaţie şi ajungeţi la acţiuni nechibzuite de la care aşteptaţi o eliberare de frică şi o satisfacere a nevoii de mai mult, o gaură fără fund ce nu va putea fi umplută vreodată.

Nu deveniţi mai buni încercând să fiţi buni, ci găsind bunătatea care deja se află în voi şi permiţându-i să iasă la iveală. Dar acest lucru este posibil doar dacă se schimbă ceva fundamental în starea voastră de conştiinţă.

Cea mai mare realizare a umanităţii nu este reprezentată de operele sale din domeniul artei, ştiinţei sau tehnologiei, ci rezidă în conştientizarea, de către individ, a propriei disfuncţii, a nebuniei sale. Această conştientizare a apărut deja câtorva persoane, în trecutul îndepărtat. Un om pe nume Gautama Siddhartha, care a trăit în India în urmă cu 2600 de ani, a fost poate primul care a experimentat-o, cu o claritate absolută. Mai târziu i-a fost conferit titlul de Buddha. Buddha înseamnă „cel trezit”. Cam în aceeaşi perioadă a apărut în China un alt învăţător spiritual timpuriu al umanităţii. Numele sau era Lao Tzu. El şi-a lăsat moştenire învăţăturile sub forma uneia dintre cele mai profunde cărţi spirituale care au fost scrise vreodată, Tao Te Ching.

Conştientizarea este, desigur, echivalentă cu apariţia sănătăţii, cu începutul vindecării şi transcendenţei. Pe planetă îşi făcea apariţia o dimensiune nouă de conştiinţă, o primă tentativă de înflorire. Apoi acei oameni rari au vorbit contemporanilor lor. Au vorbit despre păcat, despre suferinţă, despre iluzie. Le-au spus celorlalţi: „Priviţi-vă vieţile. Observaţi ceea ce faceţi, suferinţa pe care o creaţi.” Apoi au arătat posibilitatea trezirii din coşmarul colectiv al existenţei umane „normale”. Au arătat calea.

În curând, un procent semnificativ din populaţia planetei va recunoaşte, dacă nu a făcut-o deja, că umanitatea se confruntă acum cu o alegere totală: să evolueze sau să piară. Un număr încă relativ mic, dar în creştere rapidă, de oameni experimentează deja în ei înşişi ruperea de vechile tipare ale minţii egocentrice şi manifestarea unei noi dimensiuni a conştiinţei.

In centrul noii conştiinţe se află transcenderea gândirii, capacitatea recent descoperită de a ne ridica deasupra gândurilor, de a realiza în noi înşine o dimensiune infinit mai vastă decât cea reprezentată de gândire. Din acel moment identitatea voastră, sentimentul propriei fiinţe nu va mai fi derivat din fluxul necontenit al gândurilor pe care, în cazul fostei conştiinţe, le luaţi drept voi înşivă. Ce uşurare să realizezi că eu nu sunt „vocea din mintea mea”.

Atunci cine sunt eu?

- Cel care vede toate acestea.

Conştiinţa care precedă gândul, spaţiul în care apare gândul — sau emoţia sau percepţia senzorială.

Egoul nu înseamnă altceva decât identificarea cu forma, în primul rând cu forma gândurilor. Dacă răul există în vreun fel — şi există, dar la modul relativ, nu absolut — atunci definiţia sa este aceasta: identificarea completă cu forma — forma fizică, forma mentală, forma emoţională. De aici decurge totala necunoaştere a legăturii individului cu întregul, a unităţii intrinseci cu oricare „altul” şi totodată cu Sursa. Această ignoranţă este păcatul originar, suferinţa, iluzia. Iar atunci când această iluzie a separării totale fundamentează şi domină tot ceea ce gândesc, spun şi fac, ce fel de lume voi crea eu?

Dacă structurile minţii umane nu se vor schimba, vom sfârşi mereu prin a recrea în esenţă aceeaşi lume, aceleaşi forme ale răului, aceeaşi disfuncţie.

Sub ceea ce se vede la suprafaţă există nu doar o legătură între toate elementele, ci şi legătura lor cu Sursa vieţii din care au apărut. Chiar şi o piatră, dar mai degrabă o floare sau o pasăre vă pot arăta drumul înapoi către Dumnezeu, către Sursă, către voi înşivă. Atunci când le priviţi, le ţineţi în mână ori le lăsaţi să existe fără să le ataşaţi un cuvânt sau o etichetă mentală, în voi va răsări un sentiment de veneraţie şi de uimire. Esenţa lor vi se va revela în tăcere şi totodată va reflecta înapoi către voi propria voastră esenţă — iată ce percep marii artişti şi reuşesc să transmită prin arta lor.

Când veţi înceta să acoperiţi lumea cu cuvintele şi etichetele voastre, viaţa vi se va îmbogăţi cu un sentiment al miraculosului care s-a pierdut cu mult timp în urmă, atunci când umanitatea, în loc să se folosească de gândire, s-a lăsat posedată de ea. Viaţa voastră recapătă o anumită profunzime.

Lucrurile îşi recâştigă prospeţimea, noutatea. Iar cel mai mare miracol constă în experimentarea sinelui vostru esenţial ca precedând orice cuvânt, gând, etichetă mentală sau imagine. Pentru ca acest lucru să fie posibil va trebui să clarificaţi percepţia Eului, a Fiinţei, extrăgând-o dintre toate acele noţiuni cu care s-a amestecat, adică s-a identificat. Această clarificare face subiectul cărţii de faţă.

Gândirea fără conştientizare este principala problemă a existenţei umane. Gândirea este doar un aspect minuscul al conştiinţei ce ne reprezintă.

Nevoia imperioasă inconştientă a individului de a-şi consolida identitatea prin asocierea cu un obiect face parte integrantă din structura minţii egocentrice.

Una dintre structurile mentale cele mai elementare prin care se naşte egoul este identificarea. Cuvântul „identificare” este derivat din latinul idem, care înseamnă „acelaşi” şi facere, care înseamnă „a face”. Aşadar, atunci când mă identific cu ceva, „fac să fie asemenea”. Asemenea cui? Asemenea mie. Investesc un sentiment de sine în lucrul respectiv, iar el ajunge să facă parte din „identitatea” mea. Unul dintre nivelurile de identificare cele mai elementare este cel cu lucrurile: jucăria mea lasă loc mai târziu maşinii mele, casei mele, hainelor mele şi aşa mai departe. Încerc să mă regăsesc in

lucruri, dar nu reuşesc niciodată cu adevărat, aşa că sfârşesc prin a mă pierde în ele. Aceasta este soarta egoului.

„Fericiţi cei săraci cu duhul”, spunea Isus, „că a lor este împărăţia cerurilor”. Ce înseamnă „săraci cu duhul”? Lipsiţi de bagaje interioare, de identificări. Nici cu lucruri, nici cu vreun fel de concepte mentale care să conţină într-o măsură oricât de mică noţiunea sinelui. Şi ce este „împărăţia cerurilor?” Bucuria simplă, dar profundă a Fiinţării, care rămâne atunci când renunţaţi la identificări şi deveniţi astfel „săraci cu duhul”.

Dacă daţi la o parte un gen de identificare, egoul va găsi repede un altul, în ultimă instanţă, lui nu-i pasă cu ce se identifică, câtă vreme are o identitate.

Credinţa că voi aveţi dreptate şi ceilalţi greşesc reprezintă unul dintre tiparele principale ale minţii egoiste, una dintre principalele forme de inconştienţă.

Egoul tinde să echivaleze predicatul „a avea” cu Fiinţarea: am, deci sunt. Şi cu cât am mai mult, cu atât sunt mai mult. Egoul trăieşte prin comparaţie. Modul în care sunteţi văzuţi de ceilalţi devine modul în care vă vedeţi voi înşivă.

Modul în care vă văd ceilalţi devine oglinda care vă spune cum sunteţi şi cine sunteţi.

Sentimentul propriei valori pe care îl are egoul este în majoritatea cazurilor legat de valoarea pe care o aveţi în ochii celorlalţi. Aveţi nevoie ca ceilalţi să vă dea un sentiment de sine, iar dacă trăiţi în cadrul unei culturi în care valoarea personală este în foarte mare măsură echivalentă cu ceea ce deţineţi şi cu cât de mult deţineţi, veţi fi condamnaţi, în cazul în care nu puteţi vedea dincolo de această amăgire colectivă, să vânaţi lucruri tot restul vieţii voastre, cu speranţa zadarnică de a găsi valoarea şi desăvârşirea sentimentului de sine prin intermediul lor.

Ataşamentul faţă de lucruri cade de la sine atunci când nu mai căutaţi să vă regăsiţi în ele.

Între timp, fiţi doar conştienţi de acest ataşament. Se poate ca în anumite cazuri să nu fiţi conştienţi că sunteţi ataşaţi — adică identificaţi — cu ceva, până când pierdeţi lucrul respectiv sau până când apare riscul pierderii sale. Dacă în această situaţie vă supăraţi, vă panicaţi şi aşa mai departe, înseamnă că sunteţi ataşaţi, în momentul în care deveniţi conştienţi de faptul că vă identificaţi cu un lucru, identificarea respectivă nu mai este totală. „Eu sunt conştiinţa care conştientizează acest ataşament.” Acesta este începutul transformării conştiinţei.

Dorinţa: nevoia de mai mult

Egoul se identifică cu a avea, dar satisfacţia pe care i-o procură ceea ce are este relativ superficială şi de scurtă durată. Adânc în el rămâne ascuns un sentiment de nemulţumire, de incomplet, de „insuficient”, „încă nu am suficient”, prin care egoul vrea să spună: „încă nu sunt suficient”.

Niciun ego n-ar avea viaţă lungă în lipsa dorinţei de mai mult.

De aceea, dorinţa de mai mult este cea care îl menţine în viaţă, într-o mult mai mare măsură decât îl ţine ceea ce are. Mai mult decât vrea să aibă, egoul vrea să îşi dorească. Şi astfel, satisfacţia de suprafaţă oferită de posesiuni este întotdeauna înlocuită cu dorinţa de mai mult. Aceasta este nevoia psihologică de mai mult, ceea ce înseamnă nevoia de mai multe lucruri cu care să vă identificaţi. Este o nevoie asemănătoare unui viciu, nu una autentică.

În unele cazuri, nevoia psihologică de mai mult sau sentimentul de insaţietate care îi este atât de caracteristic egoului este transferată la nivel fizic, devenind astfel o foame insaţiabilă.

Majoritatea egourilor au dorinţe contradictorii. La răstimpuri se răzgândesc în privinţa lucrurilor pe care le vor sau se poate să nu ştie nici măcar ce vor, în afara faptului că nu vor ceea ce este: momentul prezent. Disconfort, neastâmpăr, plictiseală, nelinişte, insatisfacţie, toate acestea sunt rezultatul dorinţei neîmplinite.

Nevoia fizică de hrană, apă, adăpost, haine şi bunuri elementare ar putea fi împlinită cu uşurinţă în cazul tuturor oamenilor de pe planetă, dacă n-ar exista dezechilibrul resurselor creat de nevoia nesăbuită şi rapace de mai mult, lăcomia egoului.

Formele mentale ale cuvintelor „mie”, „mine”, „mai mult decât”, „vreau”, „am nevoie”, „trebuie să am” şi „nu îndeajuns” ţin nu de conţinut, ci de structura egoului. Conţinutul este interşanjabil.

Câtă vreme nu veţi recunoaşte acele forme mentale în interiorul vostru, câtă vreme ele rămân la nivel inconştient, veţi continua să credeţi în ceea ce vă spun ele; veţi fi condamnaţi să acţionaţi pornind de la acele gânduri inconştiente, condamnaţi să căutaţi şi să nu găsiţi — deoarece atunci când operează respectivele forme mentale nu veţi putea fi satisfăcuţi de nicio posesiune, de niciun loc, de nicio persoană sau împrejurare. Niciun conţinut nu vă va satisface, atâta vreme cât structura egoistă rămâne neschimbată. Nu veţi fi fericiţi indiferent ce aveţi sau obţineţi. Veţi fi mereu în căutare de altceva ce promite o mai mare satisfacţie, promite să desăvârşească sentimental incomplet de sine şi să umple acel gol pe care-l simţiţi în interior.

Identificarea cu corpul

În afară de obiecte, o altă formă elementară de identificare este cea cu corpul „meu”, în primul rând, corpul este de bărbat sau de femeie, astfel că sentimentul de a fi bărbat sau femeie preia o parte semnificativă a sentimentului de sine în cazul majorităţii oamenilor. Apartenenţa la o anumită categorie sexuală devine identitate. Identificarea aceasta este încurajată de la o vârstă timpurie şi impune respectarea unui rol, a unor tipare de comportament condiţionate care vă afectează toate aspectele vieţii, nu doar sexualitatea.

Infăţişarea fizică este cea care are un rol foarte mare în privinţa modului în care se percepe fiecare pe sine: robusteţea sau aspectul filiform frumuseţea sau urâţenia, toate percepute prin raportare la ceilalţi, în cazul multor oameni, sentimentul propriei valori este legat în mod intim de forţa lor fizică, de modul plăcut în care arată, de forma fizică şi de aspectul exterior. Nu puţini sunt cei care îşi simt diminuată valoarea personală din cauză că-şi percep trupul ca fiind urât sau cu imperfecţiuni.

Abţinerea de la identificarea cu corpul nu înseamnă neglijarea, dispreţuirea sau neîngrijirea corpului. Dacă este robust sau frumos, vă puteţi bucura de aceste însuşiri şi le puteţi aprecia —atâta vreme cât vor dura. Puteţi, de asemenea, să vă îmbunătăţiţi condiţia fizică printr-o alimentaţie adecvată şi prin exerciţii.

Nu doar cei cu corpuri plăcute sau aproape perfecte au tendinţa de a crea sinonimie între corp şi ceea ce sunt ei. Vă puteţi la fel de uşor identifica cu un corp „problematic” şi îngloba imperfecţiunea, boala sau dizabilitatea corpului în identitatea voastră. După care puteţi gândi şi vorbi despre voi ca fiind „suferinzi” de cutare sau cutare boală cronică sau de cutare dizabilitate. Primiţi multa atenţie din partea doctorilor şi a celorlalţi care vă confirmă constant identitatea conceptuală de suferind sau pacient. Atunci vă agăţaţi în mod inconştient de boală, deoarece a devenit cea mai importantă parte din ceea ce percepeţi a fi voi înşivă. A devenit o altă formă mentală cu care egoul se poate identifica. Odată ce şi-a găsit o identitate, egoul nu mai vrea să renunţe la ea. În mod uimitor, nu rareori egoul aflat în căutarea unei identităţi mai solide îşi poate crea boli — şi chiar o face — cu scopul de a se consolida prin intermediul lor.

Percepţia corpului interior

Deşi identificarea cu corpul reprezintă una dintre cele mai elementare forme de ego, vestea bună este că tot ea este şi cea de care se poate trece cel mai uşor. Acest lucru se realizează nu încercând să vă convingeţi că nu sunteţi corpul, ci deturnându-vă atenţia de la forma exterioară a corpului şi de la gândurile despre el — frumos, urât, puternic, slab, prea gras, prea slab — către sentimentul de însufleţire din interiorul lui. Indiferent care este aspectul său exterior, dincolo de forma exterioară el este un câmp energetic foarte viu.

Ceea ce numesc „corpul interior” nu mai este chiar corp, ci energie vitală, puntea dintre formă şi ceea ce este fără de formă. Creaţi-vă un obicei din a simţi corpul interior cât de des puteţi. După un timp nu va mai fi nevoie să închideţi ochii ca să-l simţiţi.

Aceasta înseamnă că nu vă mai identificaţi cu forma, ci vă îndepărtaţi de identificarea cu forma către ceea ce este lipsit de formă şi căreia îi mai putem spune şi Fiinţare. Este identitatea voastră esenţială. Perceperea corpului nu doar vă ancorează în momentul prezent, ci reprezintă uşa pentru a ieşi din închistarea pe care o reprezintă egoul. De asemenea, ea întăreşte sistemul imunitar şi abilitatea corpului de a se autovindeca.

Uitarea Fiinţării

Egoul înseamnă întotdeauna identificarea cu forma, căutarea de sine şi, în consecinţă, pierderea sinelui într-o formă sau alta. Formele nu sunt doar obiecte materiale şi copuri fizice. Mai fundamentale decât formele exterioare — lucrurile şi corpurile — sunt formele mentale care apar constat în câmpul conştiinţei. Ele reprezintă forme energetice, mai fine şi mai puţin dense decât materia fizică, dar totuşi ferme. Ceea ce conştientizaţi sub forma unei voci în mintea voastră care nu se opreşte niciodată din vorbit este un flux de gândire neîncetată şi compulsivă. Când fiecare gând vă absoarbe complet atenţia, când sunteţi atât de identificaţi cu vocea din mintea voastră şi cu emoţiile care o însoţesc încât vă pierdeţi pe voi înşivă în fiecare gând şi în fiecare emoţie, atunci înseamnă că sunteţi în totalitate identificaţi cu forma şi prin urmare sunteţi în puterea egoului. Egoul este un conglomerat de forme mentale şi tipare mental-emoţionale condiţionate, care reapar şi în care aţi investit sentimentul de „eu”, sentimentul de sine. Egoul apare atunci când sentimentul Fiinţării, al lui „Eu Sunt”, care este conştiinţă fără de formă, se întrepătrunde cu forma.

Acesta este înţelesul identificării. Aceasta este uitarea Fiinţării, eroare primordială, iluzia separării absolute care transformă realitatea într-un coşmar.

Constiinta sau Fiintarea este un sentiment sacru de Prezenta, o pace adanca, o seninatate si o eliberare complete de frica. De cele mai multe ori, oamenii realizeaza aceasta in situatii-limita. In asemenea momente, sentimentul Fiinţării, acela de Eu Sunt este eliberat din întrepătrunderea cu forma: Spiritul ce fusese închis în materie este eliberat. Realizezi că identitatea ta esenţială este fără de formă, o Prezenţă atotpătrunzătoare, Fiinţare de dinainte de orice formă, de orice identificare. Realizezi adevărata ta identitate ca fiind conştiinţa însăşi, şi nu ca fiind acele lucruri cu care se identificase conştiinţa.

Aceasta este pacea lui Dumnezeu. Adevărul ultim privitor la ceea ce eşti nu este „sunt aceasta” sau „sunt cealaltă”, ci „sunt”.

Nu toţi cei care se confruntă cu o mare pierdere experimentează şi trezirea, această încetare a identificării cu forma. Există oameni care creează imediat o imagine mentală puternică sau o formă a gândirii în care se văd victime, fie ale circumstanţelor, ale altor oameni, ale soartei nedrepte sau ale lui Dumnezeu. Se identifică puternic cu această formă mentală şi cu emoţiile cărora le dă ea naştere — de exemplu furie, resentimente, autocompătimire şi aşa mai departe — iar ea ia imediat locul tuturor celorlalte identificări care s-au prăbuşit din caua pierderii suferite. Cu alte cuvinte, egoul găseşte repede o formă nouă. Faptul că această nouă formă este una profund nefericită nu-l interesează prea mult, important pentru el este să aibă o identitate, fie ea bună sau rea. De fapt, acest nou ego va fi mai contractat, mai rigid şi impenetrabil decât ce vechi.

Atunci când survine o pierdere grea, fie opuneţi rezistenţă, fie cedaţi. Unii oameni nutresc amărăciune sau resentimente profunde; alţii devin plini de compasiune, înţelepţi şi iubitori. Cedarea înseamnă acceptarea în interior a ceea ce este. Eşti deschis faţă de viaţă.

Când cedaţi lăuntric, când capitulaţi, realizaţi începutul unei noi dimensiuni de conştiinţă. Dacă acţiunea este posibilă sau necesară, aceasta va fi în concordanţă cu întregul şi va beneficia de sprijinul inteligenţei creative, a conştiinţei necondiţionate cu care vă contopiţi atunci când vă aflaţi într-o stare de deschidere interioară. Şi-atunci, împrejurările şi oamenii îşi aduc contribuţia şi cooperează. Apar tot felul de coincidenţe.

Nucleul egoului

Majoritatea oamenilor sunt atât de complet identificaţi cu vocea din mintea lor — curentul neîntrerupt de gânduri involuntare şi compulsive şi emoţiile care le însoţesc — încât am putea spune despre ei că sunt posedaţi de minte. Câtă vreme sunteţi complet inconştienţi, luaţi gânditorul drept ceea ce sunteţi voi cu adevărat. Aceasta este mintea egocentrică. O numim egocentrică deoarece fiecare gând — fiecare amintire, interpretare, părere, punct de vedere, reacţie, emoţie conţin un sentiment de sine, de eu (ego). Aceasta este inconştienţa, din punct de vedere spiritual vorbind. Gândirea voastră, conţinutul minţii voastre este desigur condiţionat de trecut: educaţia pe care aţi primit-o, mediul familial şi cultural şi aşa mai departe. Nucleul central al întregii voastre activităţi mentale constă în anumite gânduri, emoţii şi moduri de reacţie, repetitive şi persistente şi cu care vă identificaţi cel mai mult. Această entitate este însuşi egoul.

El este plămădit din gând şi emoţie, dintr-un mănunchi de amintiri cu care vă identificaţi în termeni de „eu şi povestea mea”, din roluri pe care le-aţi deprins şi le jucaţi fără s-o ştiţi, din identificare la nivel de colectivitate, şi aici mă refer la naţionalitate, religie, rasă, clasă socială sau crez politic. Egoul implică de asemenea identificări personale, nu doar cu posesiuni, ci şi cu opinii, aspect exterior, resentimente pe termen lung sau concepţia despre sine însuşi ca fiind mai bun sau nu la fel de bun ca alţii, ca fiind un om de succes sau un ratat.

Conţinutul egoului variază de la o persoană la alta, dar în fiecare ego se regăseşte aceeaşi structură. Cu alte cuvinte: egourile diferă doar la suprafaţă, în profunzime sunt identice, în ce fel sunt ele identice? Ele se hrănesc cu identificarea şi separarea. Când trăiţi prin intermediul sinelui fabricat de minte, constând din gândire şi emoţii — adică prin ego — fundamentul identităţii voastre este unul precar, deoarece gândul şi emoţia sunt prin natura lor efemere, trecătoare. De aceea orice ego se luptă continuu să supravieţuiască, încercând să se protejeze şi să se extindă. Pentru a susţine gândul corespunzător lui eu, el are nevoie de gândul opus corespunzător lui „celălalt”. Conceptul de „eu” nu poate supravieţui fără conceptul de „altul”. Ceilalţi reprezintă în cel mai înalt grad ideea de altcineva, atunci când îi percep drept duşmani ai mei. Pe scara acestui şablon egoist inconştient, la unul din capete se află deprinderea imperativă de a critica şi de a vă plânge de ceilalţi. Isus a făcut referire la aceasta atunci când a spus: „De ce vedeţi aşchia din ochiul fratelui vostru, dar nu vedeţi bârna din ochiul vostru?”

vineri, 5 noiembrie 2010

Eckhart Tolle - Linistea Care Vorbeste


Simţământul cel mai adânc al sinelui, a ceea ce eşti, este de neseparat de linişte. Acesta este „eu sunt” care este mai adânc decât numele şi forma.
Liniştea este natura ta esenţială. Ce este liniştea? Spaţiul interior sau conştiinţa în care cuvintele de pe acestă pagină sunt percepute şi devin gânduri. Fără această conştiinţă nu ar fi nici o percepţie, nici un gând, nici lumea!
Tu eşti acea conştiinţă, deghizată în persoană. Echivalentul zgomotului exterior este zgomotul interior al gândirii. Echivalentul liniştii exterioare este liniştea interioară. Ori de câte ori este linişte în jurul tău – ascult-o. Asta înseamnă să o observi. Acordă-i atenţie. Ascultarea liniştii trezeşte în tine dimensiunea tăcerii din tine însuţi, pentru că numai în nemişcare poţi fi conştient de linişte.
Observă că, atunci când iei aminte de liniştea din jurul tău, tu nu gândeşti. Eşti conştient, dar nu gândeşti!

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV - PUTERILE GÂNDULUI


Voi revela unul dintre adevărurile cele mai importante de ştiut: toţi Maeştri au făcut-o şi Ştiinţa Iniţiatică o subliniază: acela că, FIECARE DINTRE NOI VA MERGE ÎNTR-O BUNĂ ZI SĂ TRĂIASCĂ ÎN REGIUNEA UNDE ŞI-A DIRIJAT GÂNDURILE. Deci, când veţi pleca din această lume, veţi merge să reîntâlniţi regiunea gândurilor voastre. Dacă aceste gânduri au fost înalte, veţi merge în regiunea cea mai sublimă, şi invers, dacă gândurile voastre au fost dirijate spre Infern, veţi întâlni Infernul. Iată cel mai mare adevăr. Deci, dacă voi nu veţi cere decât inteligenţă, iubire, frumuseţe, fiţi absolut siguri că nici o forţă a naturii nu vă va putea împiedica vreodată să locuiţi în această regiune determinată, adică în regiunea gândurilor şi dorinţelor voastre.