marți, 31 mai 2011

ALBERT IGNATENKO - Cum să devii FENOMEN

Cum Sa Devii Fenomen de Albert Ignatenko

Conspiratia Tacerii - Vocea Secreta a Inimii - Invitat : Adrian Cranta - data : 23 Mai 2011




marți, 17 mai 2011

Omraam Aivanhov - DESPRE CARACTER SI TEMPERAMENT


Despre orice fiinta vie, animal, insecta sau om se spune in general ca isi are caracterul propriu, sau pentru a utiliza un termen mai larg, caracteristici proprii. In limbajul curent, termenii de “temperament” sau “caracter” se utilizeaza nediferentiat si cu toate acestea in realitate ele desemneaza lucruri diferite.

Temperamentul este prin esenta legat de latura vitala; el este sinteza tuturor instinctelor, tendintelor si impulsurilor pe care omul are dificultati in a le corecta sau a le suprima, intrucat ele isi au radacinile in natura sa biologica si fiziologica. Deci, temperamentul este mai curand inrudit cu latura animalica a omului.

In ceea ce priveste caracterul, fara a ne disocia de temperament, el reprezinta latura inteligenta, constienta, voluntara. Caracterul este rezultatul muncii constiente a omului, prin care el a reusit sa modifice - sa adauge sau sa reduca - ceva in temperamentul sau, cu ajutorul inteligentei, a sensibilitatii sau a vointei sale. Caracterul este comportamentul unei fiinte constiente care stie exact ceea ce face si incotro se indreapta, in timp ce temperamentul reprezinta numai impulsiunile de origine biologica, tendintele inconstiente. Caracterul poate fi considerat o sinteza a tuturor particularitatilor temperamentului dominate si stapanite.

Fiecare om vine pe lume cu un anumit temperament, bine definit, care este aproape imposibil de modificat. Dar, cum caracterul este format din tendintele constiente ale omului, care gandeste, cantareste, care doreste sa se remarce in bine sau in rau, el isi poate crea un comportament, un mod de manifestare care adeseori vine in contradictie cu temperamentul sau. Acesta este caracterul. Privit astfel, caracterul este temperamentul nuantat, colorat, orientat si dirijat catre un scop, catre un ideal. El este asemenea unei obisnuinte create in mod constient si care ajunge, in final, o a doua natura. La nastere caracterul nu exista inca, el se formeaza cu timpul. La copii, acest lucru este evident: ei au temperament, dar nu au inca caracter.

Hipocrate a delimitat patru tipuri de temperamente: sanguin, bilios (sau coleric), nervos si limfatic. Dar mai exista si alte clasificari. In astrologia traditionala, intalnim sapte: solar, lunar, mercurian, venusian, martian, jupiterian si saturnian. Se mai pot face trei distinctii functie de: predominanta laturii biologice - omul instinctiv - , predominanta laturii afective - omul sentimental - si predominanta laturii sentimentale - omul intelectual.

Temperamentul defineste deci ceea ce omul este, dar mediul, familia, societatea, instruirea, si asa mai departe, exercita o influenta asupra lui, transformandu-l si formandu-i caracterul. Intrucat individul isi formeaza caracterul sub influenta mediului si a conditiilor in care traieste, se explica de ce el se poate imbunatati sau inrautati. Vointa personala si constienta intervine cu o pondere importanta in formarea caracterului si ea reprezinta ceea ce omul a hotarat sau a acceptat sa fie, dar si influenta celorlalti este foarte importanta.

Nu este nevoie sa va explic din nou ca, faptul ca ne nastem cu un anumit temperament, nu este lipsit de o buna motivatie. Stiti ca aceasta este consecinta vietilor anterioare, a incarnarilor precedente: in trecut, prin gandurile sale, prin dorintele sale, prin faptele sale, omul s-a legat de anumite forte care, in prezent, determina subconstientul sau, adica temperamentul; si aici el nu prea poate interveni. Este ca si in sistemul osos: nici aici el nu poate sa modifice nimic: nici sa-si mareasca craniul, nici sa-si lungeasca nasul, nici sa-si indrepte barbia. In mod similar, cu toate ca in natura totul se transforma sau se poate modifica prin atotputernicia gandului si a vointei, asupra elementelor inconstiente constituind temperamentul, modificarile posibile sunt atat de lente si de imperceptibile incat, la scara unei singure incarnari, se poate considera ca ele sunt inexistente. In schimb, caracterul poate fi modificat, ameliorat, format si tocmai acestea sunt sarcina si munca discipolului unei Invataturi Spirituale.

Sa luam exemplul unui om dinamic, furtunos, chiar violent: este atat de brusc si de categoric incat nu poate pronunta o fraza fara a-i rani pe ceilalti sau fara a le prejudicia interesele. Temperamentul sau impulsiv il impinge mereu la eruptii si explozii. Dar, intr-o buna zi, omul acesta realizeaza ca felul lui de a fi ii aduce prejudicii si cu vointa, ajunge dupa putina vreme sa-si imbunatateasca caracterul, sa-si toarne, cum se spune, putina apa in vin. In realitate, el a ramas capabil de a riposta prin injurii sau lovituri - si aceasta pana la sfarsitul existentei sale - dar, datorita vointei, a ajuns sa se poata stapani, sa gaseasca gestul, cuvantul, privirea care sa nu provoace stricaciuni. Acesta este caracterul.

Caracterul este deci o forma de comportament (fata de ceilalti si fata de sine) format in jurul temperamentului. Este o atitudine, un mod de a actiona care rezulta din unirea, din imbinarea diferitelor elemente, calitati sau defecte determinate. Munca discipolului trebuie deci sa se bazeze pe aceasta cunoastere a temperamentului si a caracterului pentru ca, chiar si atunci cand temperamentul nu il predispune, sa reuseasca totusi sa-si formeze un caracter care sa se manifeste prin bunatate, grandoare si generozitate. Bineninteles ca nu este un lucru usor, caci altfel toata lumea si-ar fi format deja un caracter divin, dar trebuie lucrat in acest sens.

Sa revenim la exemplul cu arborele. Unde se afla temperamentul sau? In radacini. Radacinile sunt cele care determina intreaga structura, calitatile si forta arborelui. In ceea ce priveste caracterul... este de la sine inteles ca un copac nu poate avea caracter si totusi fructele si florile sale au anumite calitati, proprietati particulare (sunt astringente, laxative, calmante, excitante, hranitoare etc.) despre care se poate spune ca ele constituie caracterul sau.

Ei bine, arborele nu si-ar putea produce manifestarile caracteristice, fructele si florile, daca nu ar avea radacini. In mod similar, nici omul n-ar putea avea un caracter daca n-ar avea mai intai temperament. Temperamentul constituie rezervorul din care el isi extrage elementele necesare caracterului. Este ca si intr-o uzina sau ca intr-un laborator: un anumit laborator produce un anumit produs; o anumita uzina este specializata in anumite produse de fabricatie. Produsele sunt bine determinate. La animale nu se poate vorbi despre caracter.

La pisici, caini sau soareci, caracterul este maniera lor proprie de a musca, de a zgaria, de a latra, de a manca, de a alerga. Deci, foarte putin. Animalele au doar temperament, caci asa cum v-am spus, caracterul este o particularitate pe care omul si-o formeaza in mod constient; in timp ce animalele nu pot face nimic pentru a se transforma, ele sunt ceea ce le-a facut natura. Deci, diferenta dintre animale si oameni este aceea ca animalele sunt limitate prin temperamentul lor, ele sunt condamnate a nu iesi din limitele impuse de natura, raman fidele instinctelor lor. Cand se sfasie intre ele, animalele sunt nevinovate, ele nu incalca legile naturii, caci actioneaza conform legilor naturii. In timp ce omul dispune de multe posibilitati si conditii favorabile pentru a se transforma in bine sau in rau, sau chiar pentru a incalca legile naturii si pentru a fi neascultator.

Am ajuns acum la o problema practica si anume: cum sa ne transformam. Evident, este un lucru dificil, caci materia fiintei noastre fizice si psihice este rezistenta si nu se lasa chiar atat de usor modelata. Cu toate acestea este posibil, si vom vedea cum anume.

Intalnim materia sub patru forme: solida, lichida, gazoasa si plasma, corespunzatoare celor patru elemente: pamant, apa, aer, foc. Fiecare dintre aceste elemente se caracterizeaza printr-o subtilitate si o mobilitate superioare precedentelor. Putem spune ca regasim aceste elemente chiar si in om: corpul fizic corespunde pamantului; corpul astral (inima) corespunde apei; mentalul (intelectul) corespunde aerului si corpul cauzal (spiritul) corespunde focului. In ce raporturi se afla aceste elemente? Pentru a le intelege vom citi o pagina din marea carte a naturii vii.

Cineva se intorcea intr-o zi dintr-o plimbare pe malul marii. L-am intrebat: ”Ei, si ce-ai vazut acolo? - Oh, nimic deosebit! - Cum, chiar n-ai vazut nimic? - Nu, nu era nimic special de vazut: marea era linistita, soarele stralucea, atata tot. - Da, dar era acolo ceva esential, ceva pe care daca l-ai fi observat si l-ai fi inteles, ar fi putut sa-ti schimbe intreaga viata, intreaga fiinta”.

Bineinteles ca s-a uitat la mine cu mirare. L-am intrebat: ”Stancile, le-ai vazut? - Da. - Si ai observat ce forme prelucrate au? - Da. - Ei bine, cine a facut asta? - Apa, bineinteles, aruncandu-se asupra lor. - Si ce a determinat apa sa faca aceasta? - Aerul. - Si cine a pus in miscare aerul? - Probabil ca soarele. - Ah, slava Domnului!” Dar, ma privea tot fara sa inteleaga si atunci i-am explicat.

Soarele pune in miscare aerul, aerul actioneaza asupra apei, si apa asupra pamantului. Sa traducem: spiritul lucreaza asupra intelectului, intelectul lucreaza asupra inimii si inima lucreaza asupra corpului fizic. De aceea este necesar sa invatati sa lucrati cu spiritul vostru, caci el va ilumineaza intelectul, acesta la randul lui va va lumina inima iar inima va va purifica corpul fizic. Deci, puteti sa va transformati daca intelegeti interactiunea celor patru elemente: caracterul se va transforma mai intai si poate ca intr-o buna zi, chiar si temperamentul va putea fi putin modificat. Exista si posibilitatea de a ne transforma total, dar cu conditia de a incepe cu inceputul: cu spiritul. Introduceti in spiritul vostru o fiinta sublima, un ideal inalt, si concentrati-va zilnic asupra lui: el va introduce in voi vibratii noi care se vor propaga incetul cu incetul pana in adancul fiintei voastre. Bineinteles ca este o munca de lunga durata ale carei rezultate nu le veti remarca imediat, dar aceasta nu trebuie sa va opreasca din drum. Uitati-va cata vreme i-a trebuit marii ca sa fasoneze stancile! Asa incat, aveti incredere si curaj, caci intr-o zi veti sfarsi si voi prin a va fasona “stanca voastra “ adica corpul fizic.

luni, 16 mai 2011

Zambetul


“Surasul este deja un salut, un semn de recunostinta adresat de fiecare persoanelor intalnite inainte chiar de a o face prin cuvant, si de aceea este important sa veghem la ceea ce exprimam printr-un suras. Acest suras care trebuie sa exprime bunatatea, blandetea, intelegerea, vine in mod natural din sine.”

Aivanhov

duminică, 15 mai 2011

Tanpai Lama Rimpoche Acharya (fondator Mănăstirea Regală Albă - Kathmandu, Nepal)

Informaţii despre învăţătura Maestrului Karma Tanpai Lama Acharya Rimpoche

O.M. Aivanhov: A sti sa echilibrati lumea materiala cu lumea spirituala





Este evident că omul este mai bine pregătit pentru viaţa în materie decât pentru Viaţa spirituală, deoarece instrumentele pe care le posedă pentru a trăi şi a munci în planul fizic, cele cinci simţuri, sunt mult mai dezvoltate decât instrumentele care îi permit să muncească în Lumea spiritului.

Dacă decideţi să vă construiţi o casă, sunt suficiente câteva săptămâni, pe când dacă vreţi să creaţi în domeniul spiritual, nimeni nu vede nimic, nici voi, nici ceilalţi.

Deci, nici un fel de certitudine, nici o claritate şi sunteţi indecis, nefericit, asaltat de îndoieli până la punctul în care aveţi dorinţa de a lăsa totul şi de a vă lansa ca toată lumea într-o activitate a cărui rezultat este vizibil pentru toţi.

Faceţi cum vreţi, dar într-o zi, chiar în mijlocul celor mai mari succese, veţi simţi că în interior vă lipseşte ceva. Şi este normal, pentru că n-aţi atins esenţialul, nu aţi plantat încă, orice ar fi, în domeniul Luminii, al înţelepciunii, al iubirii, al puterii, al eternităţii.

Să ştiţi că doar realizările voastre interioare vă aparţin într‑adevăr, deoarece ele singure au rădăcini în voi; iar când plecaţi dincolo, veţi avea în sufletul vostru, în inima voastră, în Spiritul vostru pietre preţioase – calităţi, virtuţi – de dus cu voi, iar numele vostru va fi înscris în Cartea Vieţii veşnice.

Principalul avantaj al drumului spre interior, al drumului spiritual, este valoarea elementelor pe care le acumulaţi: ele sunt făcute din materia cea mai pură, cea mai luminoasă, dintr-o materie care vine de la Dumnezeu. Apoi, ele vă aparţin, într‑adevăr, deci voi sunteţi bogaţi. În fine, al treilea a avantaj, este că, fiind bogaţi, deveniţi liberi şi trăiţi în pace şi plenitudine.

Bogăţia unui spiritualist este ceva extrem de subtil, insesizabil chiar; dacă este conştient de aceasta el este bogat având bogăţia Domnului, posedă Cerul şi Pământul, pe când alţii nu au decât o mică bucată de teren pe undeva.

Deci, iată două căi: una care în aparenţă nu aduce nimic, doar decepţii, dar care vă va da totul, atât de bine că într-o zi veţi putea spune: “Eu nu am nimic, şi totuşi Universul îmi aparţine”; şi cealaltă cale, care vă aduce tot ceea ce doriţi, dar care vă va lăsa întotdeauna nesatisfăcut, deoarece veţi simţi, chiar dacă deţineţi ceva, că esenţialul v-a scăpat.

Toţi cei care cunosc bine natura activităţii lor spun, în legătură cu anumite obstacole: “Ei da, sunt inconvenientele meseriei”, dar aceasta nu-i împiedică să continue.

Toată lumea ştie că fiecare meserie are inconvenientele ei. Şi de ce spiritualiştii nu cunosc inconvenientele meseriei lor? Din moment ce ei se descurajează, din moment ce ei doresc să abandoneze, aceasta dovedeşte că ei nu le cunosc; dacă le-ar fi cunoscut dinainte, ar fi continuat cu încă mai multă ardoare.

Secretul este de-a vrea să vă instruiţi, de-a vrea să vă lărgiţi câmpul de viziune. Din nefericire, mulţi, când văd amploarea, imensitatea unui Învăţământ spiritual, în loc de a se bucura sunt îngroziţi şi intră în cochilia lor.

Ei bine, iată oameni care nu vor merge prea departe. Dacă rămâneţi cramponaţi vechilor voastre idei, crezând că veţi fi mai bine astfel, vă înşelaţi: tot felul de necazuri vor veni să vă pişte, să vă muşte, să vă hărţuiască, pentru a vă împinge, în fine, să evoluaţi.

Am întâlnit mulţi oameni care mi-au spus: “Ah, este formidabil, Maestre, Învăţământul vostru! Aş vrea să mă consacru lui, dar mai înainte de toate trebuie să mă achit de anumite sarcini faţă de soţul meu – sau de soţia mea, faţă de copiii mei etc.”

Bine, de acord. Dar după 10 ani, 20 de ani îi priveam: nu reuşiseră încă să se elibereze de aceste sarcini. Şi chiar unii muriseră deja, fără să fi reuşit să consacre un minut Vieţii spirituale.

De ce? Pentru că ei aveau un raţionament eronat.

Pentru a se consacra Luminii, unui Învăţământ divin, nu trebuie să aşteptaţi să vă aranjaţi asta sau cealaltă, deoarece nimic nu este niciodată definitiv aranjat: întotdeauna există ceva care undeva nu merge.

Nu aşteptaţi: chiar dacă nimic nu este aranjat, consacraţi-vă încă de acum Vieţii spirituale şi veţi vedea că totul se va aranja, chiar fără ca voi să ştiţi cum.

Orice aţi face în domeniul material, nimic nu este niciodată definitiv la locul lui. Este exact ca şi cum aţi încerca să redaţi forma sferică unei mingi de cauciuc sparte. Când veţi ajunge să suprimaţi scobitura dintr‑o parte, ea se formează în cealaltă parte.

Credeţi că sunteţi liniştit pentru că v-aţi măritat fata, dar iată că ea nu se mai înţelege cu soţul ei, divorţează şi, atunci, ce mai istorie! Sau sunt nepoţii voştri care încep să vină, şi aşa mai departe, casa este acum prea mică şi trebuie să vă mutaţi… Şi apoi este un copil care se îmbolnăveşte…

Vă spun, este interminabil. Deci nu aşteptaţi pentru a vă consacra Vieţii spirituale; dar să ştiţi că datorită Vieţii spirituale veţi găsi soluţii mai bune problemelor care vi se vor ivi.

Acum, bineînţeles, trebuie să ştiţi să păstraţi măsura. Un frate îmi spunea ieri: “Maestre, am decis să-mi organizez de acum încolo viaţa, în asemenea mod încât să nu îmi mai cheltuiesc timpul şi energiile în lume”. L-am felicitat, dar sfătuindu-l totuşi să nu exagereze în celălalt sens, deoarece nu se poate trăi ca şi când lumea, societatea nu ar exista. Altfel, trăiţi ca un parazit şi nu este recomandabil.

Trebuie să ştiţi să acordaţi cele două aspecte ale existenţei: viaţa în lume şi Viaţa interioară. Este o problemă în faţa căreia m-am găsit pus încă de la o vârstă fragedă şi este o problemă pe care şi voi, la fel, trebuie să o rezolvaţi: cum să trăiţi în lume, să aveţi relaţii cu ea, acordând, totuşi, primul loc esenţialului: sufletului vostru, Spiritului vostru.

După modul său de a acorda cele două aspecte, material şi spiritual, fiecare revelează inteligenţa sa, iubirea sa, voinţa sa, şi nimic nu este mai dificil. Pentru unii, tentaţia este de a se arunca în viaţa materială uitând de Viaţa Spiritului, iar pentru ceilalţi de a nu se ocupa decât de Viaţa Spiritului, uitând de viaţa materială.

Există o a treia soluţie, şi ea este cea pe care fiecare trebuie să o găsească pentru el însuşi, deoarece fiecare caz este particular.

La bază, bineînţeles, toate fiinţele umane posedă aceeaşi natură, aceeaşi chintesenţă, aceleaşi nevoi: ei au ieşit din mâinile Creatorului, din aceleaşi “ateliere”, dacă voi vreţi, dar gradul lor de evoluţie nu este acelaşi, temperamentul lor nu este acelaşi, nici vocaţia lor în această existenţă, iar fiecare trebuie să-şi rezolve individual problema sa fără a vrea să-şi imite vecinul.

Cel care se simte împins să fondeze o familie nu poate să rezolve problema ca şi cel care preferă să rămână celibatar. Cel care are nevoie de multă activitate fizică nu poate să ducă aceeaşi viaţă ca şi cel care are un temperament meditativ, contemplativ.

Fiecare are calea sa, misiunea sa şi, chiar dacă vă luaţi Maestrul vostru ca model, voi trebuie, întotdeauna, să vă dezvoltaţi în funcţie de propria voastră natură.

Este vorba doar ca voi să puteţi să cântaţi “partitura” dată, respectând notele, măsura, ritmul; sunteţi obligaţi s-o cântaţi cu vocea voastră care nu seamănă, în mod sigur, cu cea a Maestrului vostru, dar aceasta nu are nici un fel de importanţă.

Singurul lucru important este să executaţi perfect “partitura”, adică să vă conformaţi doar Filozofiei veridice, Filozofiei eterne a Iniţiaţilor.

O.M. Aivanhov

vineri, 6 mai 2011

joi, 5 mai 2011

DESPRE JUDECAREA APROAPELUI : Ceea ce reuşim ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi




Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a “solicitat mult efort”, în el începe să lucreze “trufia”. Cel ce slăbeşte se uită cu “dispreţ” la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul care se căzneşte să scape de păcat, dar “instinctual” i-o ia înainte!”



Ceea ce reuşim ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de “venin”. Banii,care vin spre noi, ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.



Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii” ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.



Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.



Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul, de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.



Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci !Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.



Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră, nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţle noastre.



Acum stiu, stiu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte a raului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa, simpatie, orice purtare cu oamenii, care nu e la nivelul gratiei si gingasiei unui menuet de Mozart, este un pacat si o spurcaciune. Nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderare, orice cautatura rea, orice dispret, orice rea dispozitie, orice cuvant greu este de la diavol si strica totul. Acum stiu, am aflat si eu... "